Linkuri accesibilitate

EURO 2016 - Dezastrul Rusiei


Antrenorul Leonid Sluțski pe Stadionul Municipal din Toulouse
Antrenorul Leonid Sluțski pe Stadionul Municipal din Toulouse

Rusia pleacă acasă împreună cu Ucraina şi România. E un soi de mic colaps al Estului.

Am spus în textele anterioare că Rusia are o echipă mai slabă ca oricînd şi că nu va ieşi din grupă. Asa s-a şi întîmplat. Pierzind cu 0-3 în faţa Ţării Galilor, un scor greu de digerat, Rusia pleacă acasă împreună cu Ucraina şi România. E un soi de mic colaps al Estului, dar nu asta ne interesează acum.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:52 0:00
Link direct

Curios mi s-a parut că singura miză a ruşilor în meciul cu galezii au fost centrările. Or să încerci să învingi o echipă britanică doar cu ajutorul centrărilor e curată utopie. Însă Rusia n-a mai putut inventa altceva. Ba chiar am avut impresia ca jucatorii ruşi pur şi simplu nu ştiu ce să facă.

Am văzut ieri o echipă a Rusiei în declin, o echipă anemică, lentă. Un fan decepţionat al Rusiei a remarcat un soi de lehamite în prestaţia echipei lui Sluţki, de parcă ar fi jucat nişte oameni cărora nu le place fotbalul. Fanul rus a avut toate motivele să tragă o asemenea concluzie. Pe de altă parte, Ţara Galilor a etalat un fotbal deloc britanic, unul combinativ-rapid, cu pase care spintecau mai mereu defensiva rusă inertă. A fost o victorie pe deplin meritata a galezilor, iar în optimi echipa lui Bale va fi o nucă tare pentru orice adversar.

Aşadar, Ucraina, România şi Rusia sînt marile decepţii ale acestui campionat. Lor li se va alătura, după toate probabilităţile, Turcia. Albania, care a eliminat România, încă nu e sigură de calificare. N-a rămas însă mult să aştepte. Marţi şi miercuri meciurile din grupe se termină. Odată cu ele se termină speranţele mai multor suporteri.

XS
SM
MD
LG