Linkuri accesibilitate

Svetlana Aleksievici este, înainte de toate, o conştiinţă – atât în operele sale, cât şi în luările de atitudine publice.

Distinsă cu Premiul Nobel pentru Literatură, în chiar anul aniversării a 70-a de la Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei, „pentru scrierile ei polifonice, memorial al suferinţei şi curajului în epoca noastră”, scriitoarea din Belarus Svetlana Aleksievici este, înainte de toate, o conştiinţă – atât în operele sale, cât şi în luările de atitudine publice.

Tipărit în zorii perestroikăi într-un tiraj incredibil de două milioane de exemplare, volumul Războiul nu are chip de femeie m-a bulversat la prima lectură; recitit după vreo trei decenii, în ediţia de la Litera, 2016, mi se pare la fel de percutant. „Mi-am purtat şi eu propriul meu război, se mărturiseşte scriitoarea. Am parcurs un drum lung împreună cu eroinele mele. Ca şi ele, multă vreme n-am crezut că Victoria noastră are două feţe – una minunată, alta cumplită, numai cicatrice, insuportabil de privit…”

Nu voi scoate în evidenţă, citând-o, nici o istorie din cele câteva mii relatate de-a lungul celor cca 400 de pagini – fiecare merită reţinută, fie şi pe motiv că-n spatele ei stă un suflet de femeie. Voi relua însă această subtilă observaţie, prin prisma căreia altfel se arată lucrurile, ceva mai umanizate: „Aş spune chiar că războiul «femeilor» e mai înspăimântător decât cel «al bărbaţilor». Bărbaţii se ascund în spatele istoriei, al faptelor, războiul îi fascinează ca acţiune şi confruntare de idei, în timp ce femeile sunt copleşite de emoţii. Şi încă un lucru – bărbaţii sunt pregătiţi încă din copilărie pentru eventualitatea ca, într-o zi, să trebuiască să tragă. Pe femei nimeni nu le învaţă aşa ceva… ele n-au avut niciodată de gând să facă asta… Indiferent despre ce ar vorbi, (…) în centrul atenţiei e întotdeauna faptul că războiul e insuportabil şi că nu vor să moară. Şi încă mai insuportabil şi mai puţin dorit e să omoare, pentru că femeia dă viaţă”. Venind dintr-o lungă tradiţie („Toată literatura rusă despre asta vorbeşte”), Svetlana Aleksievici dă glas suferinţei; or, „suferinţa e forma superioară a informaţiei, care are legătură cu secretul, cu miezul tainic al vieţii”.

20 iunie ’16

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG