Linkuri accesibilitate

Dacă a existat vreodată cineva care să știe bine cine sunt „ei” cu adevărat, acea persoană a fost Svetlana Allilueva (Lana Peters). „Ei” fiind frăția brutelor KGB, cu cinismul lor, cu brutalitatea, viclenia, ipocrizia și grosolănia lor. Așa cum atestă Rosemary Sullivan în fascinant de detaliata și profund revelatoarea ei carte (Fiica lui Stalin: extraordinara și tumultoasa viață a Svetlanei Allilueva, editura Harper, 2015), Svetlana a crescut sub totala supraveghere a poliției secrete. Într-un fel, întreaga viață și-a ispășit o vină imaginară: nu ea a ales să fie fiica monstrului și mulți membri ai familiei sale au pierit în timpul Marii Terori: Alioșa Svanidze, Stanislav Redens etc. Mult iubitul ei „unchi Sergo” (Ordjonichidze) s-a sinucis. De fapt, Svetlana a crescut într-o cultură a crimei, a trădărilor și a multor sinucideri...

A trebuit să-și trăiască viața în etena companie a bodyguarzilor. Vlasik și Poskrebișev, figuri notorii și cei mai de încredere slujitori ai lui Stalin, au fost cei care s-au ocupat de ea, alegându-i până și bona, prietenii, școala primară, liceul etc. „Prințesa de la Kremlin” știa că aceștia îl informau pe tatăl ei despre fiecare detaliu al existenței sale. Îl disprețuia și îl ura cu patimă pe Lavrenti Beria. Când buna ei prietenă Marfa Peșkova s-a măritat cu Sergo Beria, fiul lui Lavrenti, a rupt orice legătură cu aceasta. Pentru ea, Beria – poate chiar mai mult decât Iosif Djugașvili – era întruchiparea Răului. Noua carte despre Beria scrisă de Françoise Thom propune însă un alt punct de vedere...

După moartea tiranului, din ce în ce mai critică la adresa vremurilor de teroare universală impusă de tatăl ei, Svetlana și-a schimbat numele de familie din Stalina în Allilueva, luând numele de fată al mamei sale, Nadejda, care se sinucisese în noiembrie 1932. După fuga în Vest, a devenit o țintă principală a campaniilor de dezinformare conduse de KGB. Prim-ministrul Alexei Kosîghin a decretat-o „instabilă mental”. Să critici stalinismul, mai ales în calitatea de fiică a lui Stalin, era pentru aparatcicul sovietic o boală psihică. Iuri Andropov s-a ocupat personal de cazul ei. Într-o scrisoare trimisă unui prieten imediat după alegerea lui Putin ca președinte în 2000, Svetlana și-a exprimat fără ocolișuri dezgustul față de mascarada politică desfășurată la Moscova, precum și dezamăgirea față de naivitatea administrației americane:

„Rusia și-a schimbat steagul și câteva nume, fără îndoială – dar rămâne în continuare aceeași URSS, din punctul meu de vedere. Iar astăzi – când un colonel KGB dubios a ajuns la conducere (pentru că a fost îndeajuns de înțelept încât să-i garanteze lui Boris Elțîn că va fi scutit de o anchetă publică—și cel mai probabil de o punere sub acuzare –, în acea sferă a corupției și a banilor furați), când Omul Nou de la Kremlin este descris de către postul meu local de radio public drept „eroul incontestabil al rușilor”, drept „alegerea indiscutabilă” ca viitor președinte—nu pot decât să înjur în rusește (o înjurătură cumplită, pe care slavă Domnului că nu o înțelege nimeni)...” (p. 615). Citind aceste cuvinte, profetice în luciditatea lor, putem înțelege de ce, vreme de mulți ani, până la deteriorarea unei foarte strânse legături de familie, George Kennan a considerat gândirea politică a Svetlanei Allilueva drept una care merită ascultată cu mare atenție.

(Traducere din engleză de Monica Got)

XS
SM
MD
LG