Linkuri accesibilitate

Jurnalul săptămânal cu Lucia Ciocan.

S-a născut la 26 aprilie 1975 în satul Voinova, raionul Strășeni. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității Pedagogice Ion Creangă din Chișinău. În prezent este manager de proiecte la Editura ARC.

LUNI

La început de vară, din motive lesne de dedus, editurile și evenimentele legate de carte intră într-un fel de con de umbră. Așa încît, în perioada estivală, cei care lucrează în acest domeniu renunță la orice fel de campanii, lansări sau alte evenimente de promovare. Se repliază, aș spune, folosind limbajul comentatorilor meciurilor de fotbal, omniprezente în această perioadă, ca în toamnă să „atace” din nou capetele moldovenilor dornice de carte și lecturi. Astăzi am stabilit împreună cu cîțiva colegi de ai mei să organizăm la tîrgul din toamnă o campanie pentru promovarea lecturii adresată părinților.

E greu de înțeles de ce în Moldova majoritatea părinților cumperă cărți utile pentru școală și mai puțini investesc în cărțile pentru lectură. Să fie o reminiscență a sistemului educativ din trecut, care se făcea după principiul multe cunoștințe și abilități zero? Cum să le demonstrezi acestor părinți că un text literar este mult mai prețios, că îi ajută să devină empatici, să înțeleagă mai ușor realitatea și oamenii din jur, să se dezvolte?

MARȚI

Mă sună dis-de-dimineață o doamnă de la o fundație, care ar vrea să treacă pe la editură să cumpere cărți pentru copiii de la o grădiniță din provincie. Sînt foarte bucuroasă de acest telefon, mai ales că doritorii să cumpere cărți s-au împuținat, nu doar la editură, ci și în librării. Probabil că marea sau muntele sînt incompatibile cu lectura… O întreb pe doamnă cînd ajunge la editură de ce nu merge la librărie, unde ar avea o ofertă mai mare. Îmi spune că fundația pe care o reprezintă are resurse modeste, dar cel care a înființat-o ar vrea să doteze cu cărți cît mai multe grădinițe de la sate. Prin urmare, caută să cumpere, cum ar veni, direct de la producător, ca să economisească cît se poate. Îi înțeleg pornirile. Nu este prima persoană care se plînge că prețurile la cărți s-au mărit. De cînd a fost furat miliardul din bănci, prețurile au săltat cam cu 30-40 la sută. Cam tot cu atîta am sărăcit noi toți, cu excepția celor care au furat, bineînțeles.

MIERCURI

Astăzi am avut o misiune mai puțin plăcută. A trebuit să le explic, într-o engleză rudimentară, colegilor de la o editură italiană ce se întîmplă pe piața de carte din Moldova și cum formăm de fapt prețul la cărți. Am încercat astfel să obțin un preț mai bun pentru drepturile de autor. Deși explicațiile au dat rezultate, nu am fost mulțumită de această cedare. Mi-aș dori să vină timpul să negociem de la egal la egal, iar editurile și cumpărătorii de la noi să aibă aceleași posibilități ca editurile și cumpărătorii din Franța sau Germania, țări cu unele dintre cele mai avansate industrii a cărții din Europa. Am primit după-amiază un mesaj de la managerul pentru vînzarea drepturilor de autor al unei edituri din Ucraina vecină, care m-a anunțat că a fost ultima sa zi de lucru la instituția data și că pleacă în Canada. Chiar dacă după conflictul din estul Ucrainei, piața de carte din această țară, oricît ar părea de straniu, s-a revigorat, datorită limitării producției de carte rusești, lucrurile prea mult nu s-au schimbat: tirajele la cărți sînt cam ca ale noastre, salariile cititorilor foarte mici din cauza devalorizării monedei naționale, iar lipsa de cultură se perpetuează din varii motive. I-am dorit succese și am început să mă gîndesc la ceea ce îmi povestise anul trecut o colegă din Serbia despre cum își sporesc încasările editurile de acolo, vînzînd cărți pe credit.

JOI

De ani buni îi invidiez pe chișinăuienii care merg la serviciu și se întorc acasă cu troleibuzul. Chiar dacă e unul jerpelit, fără scaune sau cu alte probleme. De vină e bădărănia și limbajul suburban al șoferilor de maxi-taxiuri cu care sînt nevoită să circul în fiecare zi. Ceea ce mi-a fost însă dat să văd astăzi, este din altă categorie a poveștilor din microbuz. Să vezi și să nu crezi! Așa cum în drum spre serviciu trec pe lîngă un spital pentru copii, deseori mi se întîmplă să văd femei cu copii coborînd în această stație. Asta s-a întîmplat și azi. O femeie cu trei copii între 3 și 7 ani l-a rugat pe șofer să oprească și cum avea toate mîinile ocupate a ieșit cam anevoios din mijlocul de transport. Am așteptat să aud înjurături, așa cum se întîmplă mai mereu cînd vreun călător reține microbuzul grăbit. Dar de această data șoferul doar a îngăimat „Săraca, oare cum se descurcă cu atîția copii. Bărbatu cred că-i la zarabotcă…” . Trebuie să recunosc că această manifestare stîngace a compasiunii m-a uimit. Am constatat după cîteva minute de reflecții că aici toate lucrurile s-au inversat. Ne uimește ceea ce ar trebui să fie firesc și acceptăm excesele.

VINERI

Spre sfîrșit de săptămînă, e ceva obișnuit să ne gîndim la curățenie. Asta au făcut și vecinii mei de bloc. Am ieșit dimineață din scară la o oră destul de matinală, dar pe panoul de anunțuri era deja afișat unul proaspăt cu îndemnul să ieșim sîmbătă toți la amenajarea curții. O chemare la curățenie demnă de luat în seamă, ca de altfel și inițiativa lăudabilă a colocatarilor blocului. Cu toate acestea, mi-a trecut imediat prin minte că aceiași colocatari își țin fără sinchiseală mașinile în curtea blocului, transformînd-o într-o parcare pe cinste, fumează în scară fără să țină seama de avertismentele celor nefumători sau ascultă muzica cu sonorul tare și dau petreceri pînă după miezul nopții, își șterg picioarele glodoase de balustrade și scuipă cojile de semințe lîngă banca din fața clădirii. M-am gîndit mult timp ce să fac mîine, să urmez îndemnul sau nu?

XS
SM
MD
LG