Linkuri accesibilitate

Rusia a avertizat Statele Unite să nu atace forțele guvernamentale din Siria, spunînd că alungarea de la putere a actualului regim ar putea arunca regiunea într-un haos total


Rusia a avertizat Statele Unite să nu mai atace forțele guvernamentale din Siria, spunând că alungarea de la putere a actualului regim ar putea arunca regiunea într-un haos total. Afirmația aparține purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov care a fost rugat să comenteze asupra unui document intern în care zeci de angajați ai departamentului de stat cer administrației de la Washington lansarea de lovituri ariene asupra forțelor președintelui Bașar al Assad. Se relatează că documentul este semnat de 51 de funcționari de nivel înalt și mijlociu din diplomația americană implicați în formularea politicii Statelor Unite în Siria.

XS
SM
MD
LG