Linkuri accesibilitate

Președintele este, etimologic, cel care „stă în față" (din latinescul prae- „înainte” + sedere „a ședea”). „Moi, président…” / „Eu, președinte…”. În mai 2012, François Hollande a explicat în detaliu la televizor, într-o dezbatere cu contracandidatul său de atunci Nicolas Sarkozy, cum vedea el funcția prezidențială, prerogativele ei și calitățile pe care ar trebui să le aibă șeful statului. Hollande a câștigat atunci alegerile, mare parte din rețeta succesului său fiind și felul hipnotic în care a știut să recite: „Moi, président…” / „Eu, președinte…”.

Care sunt, așadar, calitățile unui președinte și cum este ales el în funcție de sistemul politic?

In primul rând, trebuie văzute prerogativele lui. In Europa, președintele Franței sau României au mari puteri, așa încât alegerea lor constituie o adevărată miză politică. Pe lângă prerogativele concrete, într-o democrație contează enorm și personalitatea actorilor politici.
In țări precum Italia, Germania sau Israelul, președintele, care nu are absolut nici o atribuție sau responsabilitate politică, este un arbitru moral al națiunii, o personalitate neutră, care, în virtutea faptului că se situează dincolo de partide și mode, poate lua o poziție în anumite dileme morale care divizează națiunea.

Așa a fost, de pildă, președintele Italiei între 2006 și 2015 Giorgio Napolitano. Un om extrem de bătrân (avea 80 de ani când a fost ales președinte), a domnit, la propriu (i s-a spus "regele Napolitano"), vreme de un deceniu peste morala publică italiană, intervenind în presă și punând la punct, în diferite rânduri, derivele ideologice ale primului ministru de atunci Silvio Berlusconi.

La fel este în Germania Joachim Gauck, fostul pastor luteran, activist pentru drepturi cetățenești din fosta RDG și șef al institutului care a administrat arhivele serviciilor secrete comuniste Stasi, președinte al Germaniei din 2012 și care a anunțat recent, cu modestie, că nu se va reprezenta pentru un al doilea mandat.

De aceea, în sisteme politice în care președintele joacă un asemenea rol moral, precum Israelul, vine și șocul, la scară națională, atunci când un președinte, cum a fost Moșe Kațav (2000 - 2007), e condamnat la închisoare (șapte ani de închisoare fermă și doi ani cu suspendare) pentru violuri repetate asupra subordonatelor.

Despre Moșe Kațav, Vladimir Putin a spus public, cu admirație, „ăsta da bărbat, a violat 10 femei”. Putin credea poate că președintele Israelului are mari puteri și se compara cu el. In realitate, sistemele politice de tip prezidenţial, prin virtutea faptului că pot duce la tendințe autoritare, se întâlnesc, cu excepția Statelor Unite și a Rusiei, în special în țări latino-americane sau africane.
La capătul celălalt al spectrului politic se situează ferm țările în care președintele nu are decât un rol onorific, ceremonial și moral, fără nici cea mai mică atribuție politică, țări precum Grecia, Germania, Italia, Israelul.

In sfârșit, la mijlocul spectrului se situează pe lângă sistemul politic parlamentar, cel semi-prezidențial, modelul clasic fiind aici Franța. Modelul francez a fost imitat și adaptat de România.

In democrații fragile, însă, cum sunt mai toate republicile foste sovietice cu excepția țărilor baltice, tradiția autoritară face ca o persoană (în general președintele, dar în cazul lui Putin și al rocadei lui cu Medvedev raportul de forțe era identic chiar și atunci când Medvedev era președinte), o singură persoană concentrează esențialul puterii.

Așa funcționează consensul colectiv. Acolo unde legalitatea este însă respectată, fie și la suprafață, se poate ajunge la mari blocaje și impasuri constituționale între instituții.

Așa încât, pe lângă prerogativele reale, concrete, într-o democrație contează enorm și personalitatea actorilor politici.

***

„Ești șantajabil? Poți fi cumpărat?” – acestea ar fi două întrebări fundamentale la care ar trebui să răspundă pretendenții la funcția de președinte al Republicii Moldova. Este opinia analistului politic Arcadie Barbăroşie, directorul executiv al Institutului pentru Politici Publice. El afirmă că societatea moldovenească ar avea nevoie acum de un președinte independent, puternic şi incoruptibil, un președinte anti-sistem: „pentru a contrabalansa captivitatea statului. Faptul că instituțiile statului sunt controlate de o singură persoană. Mai mult decât imperativ se creează necesitatea instituirii unui nou pol de putere, chiar şi în condițiile când constituțional președintele nu are competenţe atât de puternice în cât să-l transforme într-un şef al executivului. Cred că societatea ar avea nevoie acum, obiectiv vorbind, de un preşedinte care să se opună activ, să joace un rol activ în opoziţia parlamentului, mai degrabă, decât un rol de colaborare, de coordonare şi de dragoste.”

Arcadie Barbăroşie spune că întrucât societatea moldovenească mai rămâne a fi una paternalistă, cetăţenii ar putea opta pentru candidaţii care vor poza în tătuci ai naţiunii şi vor insista pe mesaje de conciliere şi împăciuire. Aşa cum au făcut-o de altfel, cei doi preşedinţi care au fost aleşi direct de popor, Mircea Snegur şi Petru Lucinschi:

„Cred că poporul vrea un tată al naţiunii, care să aibă grijă şi de salarii şi de pensii, şi de grădiniţe, şi de tot ce vreţi, ceea ce nu este în consonanţă cu atribuţiile pe care le are preşedintele conform Constituției.”

Campania electorală prezidențială va demara în câteva săptămâni. Miza este mare: după mai mulți ani în care președintele a fost numit de parlamentari, viitorul șef al statului va fi ales de popor. Tabloul candidaților rămâne neclar deocamdată. Nu este limpede pe ce mesaje se va insista şi ce calităţi ale candidaţilor vor fi scoase în prim plan.

Partidele coaliției de guvernare PL şi PD au renunțat la ideea de a merge cu un candidat comun. Fiecare din cele două formațiuni urmează să-şi convoace birourile naționale de partid care să înainteze candidatul. Democrații şi liberalii spun că se va ţine cont de experiența și notorietatea celui care va fi delegat.

De cealaltă parte, opoziţia care este dezavantajată pentru că nu dispune de pârghii administrative pare hotărâtă să meargă la scrutin cu un candidat comun, care să se bucure de un sprijin mai larg. Numai că formațiunile din opoziție nu pot ajunge la un compromis deocamdată. Lidera Partidului „Acţiune şi solidaritate”, Maia Sandu, spunea joi la ce etapă au ajuns discuțiile:

„Suntem la etapa la care încercăm să vedem cum măsurăm valoarea candidatului. Sunt două elemente aici. Unul – care sunt calitățile pe care trebuie să le întrunească un preşedinte de calitate. Doi – cum ne asigurăm că această persoană are șanse să câștige votul. Altfel, putem identifica o persoană foarte potrivită, dar pe care nu o cunoaște lumea şi care nu reușește să obțină votul.”

Experiența arată că uneori personalitatea actorului politic contează mai mult decât notorietatea acestuia. Ne-am putea aminti, de exemplu, de performanta primarului Dorin Chirtoacă, care, deși nu era foarte cunoscut, a câștigat în 2007 scrutinul local fiind avantajat de imaginea tânărul școlit în occident care se lansează în politica ca să transforme capitala în urbe europeană.

XS
SM
MD
LG