Linkuri accesibilitate

O sinteză a săptămînii police românești.

Cine spune că în România nu se munceşte ar trebui să răsfoiască dosarele de la Direcţia anticorupţie. Numai oameni aflaţi în misiune, numai oameni în exerciţiul funcţiunii. Cu toţii sunt în serviciul dumneavoastră şi, dacă fac cumva abuz, ar vrea să fie iertaţi. Este un abuz în serviciul dumneavoastră.

Nu e de mirare că politicienii şi infractorii de toate calibrele au pus tunurile pe Curtea Constituţională, cerându-i să rescrie legile corupţiei, să mai taie din virgule, numerale şi subiecte. Să toaleteze Codul Penal şi să facă un tiv Legii anticorupţie, să nu-şi mai prindă mâinile în buzunarele bugetului şi să nu-i mai sugrume gulerul prea tare. Ar fi un gest de curtoazie şi pentru cei care s-au sacrificat în abuzul de servicii aduse ţării şi stau acum dincolo de gratii, numărând paginile care le-au mai rămas de scris până la eliberare. I-ar scuti de nevroze şi pe cei care stau cu geamantanul cu schimburi în faţă la Parchet. Ar mai tăia din producţia de corupţi căci aceste statistici i-au ieşit ţării pe obraz, sluţind-o. Sunt circa o sută de parlamentari în diverse stadii de cercetări şi viitorul sună a cătuşe în multe dintre primării şi consilii judeţene. Dacă judecătorii ar fi scos din legea penală abuzul în serviciu, aproape toţi ar fi revenit fără o pată la dosar la proastele lor năravuri. E drept, programul procurorilor s-ar fi relaxat, dar sute de viruşi modificaţi de genetica partidului ar fi fost lăsaţi în libertate să bântuie aerul public şi plămânii electorali mereu încărcaţi cu urale şi discursuri despre interesul naţional. Unii, de altfel, au impact emoţional asupra electoratului chiar şi din celulă. Un primar recent ales a jurat credinţă cu cătuşele la mână. Meseria, brăţară de aur. Mulţi au jurat cu mâna pe drapelul sălii de judecată. Iar primarul din Jilava va avea birou, cum altfel? chiar în închisoare, unde are o cochetă garsonieră cu două paturi suprapuse. Ca să fie aproape de comunitatea pe care o reprezintă.

Este prima dată când politicienii nu au mai aşteptat să ajungă la putere să se lase corupţi. Au venit gata de puşcărie, făcând parcă un legământ în faţa electoratului că sunt gata să prade bugetul pentru ei, că nu mai au nimic de pierdut pentru că pedepsele se comasează. De aceea, decizia Curţii Constituţionale care revizuieşte fără a schimba nimic, spunând că abuzul în serviciu va fi stabilit în funcţie de incidenţa legii, dar că definiţia abuzului din Legea anticorupţie este constituţională, i-a lăsat pe toţi foştii, actualii şi viitorii delincvenţi fără grai. Această hotărâre este un fel de a spune că nu vor mai fi anchetate şi urmărite penal cazurile de abuzuri legale, ci doar cele ilegale. Este una dintre glumele cu care ne-a obişnuit Curtea Constituţională care încearcă solomonic să-i mulţumească pe toţi, chiar dacă somnul paradoxal al judecătorilor naşte monştri. Augustin Zegrean, care a fost la şefia Curţii suficient cât să adune de-o groasă antologie a umorului constituţional, a lăsat în urmă o grea moştenire de perplexitate şi politicianism de care se ajută acum noul şef al Curţii, Valer Dorneanu, pe vremuri vajnic politician PSD. Numai aşa se poate explica clocitul îndelung şi misterios al acestei decizii sibilinice.

Direcţia Anticorupţia poate aşadar continua să foreze în subteranele politicii chiar sunt posibile alunecări de teren. Falia între legislaţie şi moravuri datează de multă vreme şi se lărgeşte pe zi ce trece. Arhitectura instituţională românească este predispusă la abuzuri de toate felurile. Abuzul în serviciu este cel puţin la fel de dăunător ca acela făcut în timpul liber. Abuzul instituţiilor este aproape la fel de traumatizant ca acela făcut de infractorii liber profesionişti, de multe ori mercenari de partid.

Vasta reţea de nepotism, clientelism şi schimburi comerciale pe sub mână este sistemul nervos al instituţiilor puterii. Politicienii şi demnitarii guvernamentali pierd o mare parte din timp pentru a decide cum pot scurtcircuita legile, să le facă inaplicabile o perioadă de timp, cât să trimită ei banii în paradisul fiscal sau să-şi aducă mărfurile în infernul comercial. De multe ori, drumul reformelor a fost pavat cu ordonanţe, legi, dispoziţii sau norme, să nu calce demnitarii direct în noroi. S-au băgat în sistem pastile legislative de a doua zi, să legifereze abuzuri deja comise.

Lupta pentru Parlament nu mai are nicio legătură (de va fi avut vreodată) cu dorinţa de bine suprem, ci doar cu binele mai modest al propriei familii. Valeriu Zgonea nu a fost înlăturat de PSD de la şefia Camerei pentru că devenise peste noapte democrat şi anticorupt, ci pentru că-i ceruse şefului partidului, un infractor condamnat, să facă un pas înapoi, să-l lase pe el la cârma celui mai sulfuros partid din istoria României, că e călit ca oţelul. La rândul lor, liberalii daţi afară pentru că şi-au criticat şefii au ei înşişi pielea arsă de atmosfera corozivă a politicii, că au trecut din mers dintr-o barcă într-alta fără costume de protecţie. Au acum un platoşă groasă de rinocer prin care nu mai trec nici roşeaţa ruşinii şi nici lacrimile căinţei. Ar fi vrut ca liderii partidului să deconteze nereuşitele de la alegerile trecute deşi ei înşişi au intrat cu greu în Parlament, graţie algoritmilor elucubranţi ai legii votului uninominal şi susţinerii aceloraşi lideri. Au vorbit mai mult pe holuri să-i martirizeze jurnaliştii cu gramatica lor şchioapă, decât la întrunirea partidului, silindu-şi şefii să ia o decizie care să-i transforme din pârâcioşi şi clevetitori, în eroi. Acum şi-au scos fecioria politică la vânzare prin presă, siguri că vor mai prinde un mandat, poate chiar dincolo de tranşeele politice, la adversari. Dragostea învinge totul.

Faptul că sunt prea puţini, ineficienţi şi lipsiţi de influenţă cei indignaţi de clientelism şi traseism, de mecenari şi de manipularea electorală spune multe despre sistemul politic şi cel penal românesc. Desigur, altfel ar sta lucrurile dacă ar exista legi privind corupţia politică cel puţin la fel de constituţionale, monşer! ca şi cele despre corupţia administrativă. Deocamdată, mai toţi par să considere că diversele forme de concubinaj politic ţin de trăinicia de toval a obrazului politicianului, nu de cine ştie ce superstiţie legală, şi că liberul său arbitru este cel care ar trebui să-l împiedice să-şi înşele electoratul, nu articolele de lege numai bune de ignorat.

Însă politicienii sunt sclavii propriilor nevoi şi deprinderi. Ar trebui, desigur, sancţionat prin lege şi abuzul lor în serviciu ca aleşi numai că sunt imunizaţi prin lege. Nu pot fi sancţionaţi pentru ceea ce fac sau nu fac în calitatea lor de aleşi. Cu siguranţă, dacă ar fi sancţionat drastic malpraxisul politic, ar scădea şi dosarele de corupţie de la DNA numai că, nu-i aşa? sancţionarea abuzului în serviciu al unui politician ar fi numită poliţie politică şi limitare a drepturilor la liberă exprimare.

În apele tulburi ale politicii pluteşte un nor de fitoplancton fără culoare doctrinară care abia dacă astâmpără de la un tur electoral la altul foamea patologică de cadre şi de reprezentare a partidelor. În ciuda climatului atomic, uneori plevuşca evoluează haotic şi ajunge, ca un trofeu exotic, pe masa de negocieri a celor de la centru să înveţe pe propria piele bunele şi adevăratele maniere, de fapt pentru a fi carnea de tun a abuzurilor conducerii centrale. Cei mai tenace învaţă de la şcoala vieţii şi de partid cum să supravieţuiască. Aşa au ajuns partidele şi doctrina lor să fie irelevante: o masă critică de politicieni a fost dresată să sară dintr-un partid într-altul din mandat în mandat, asigurându-şi supravieţuirea în schimbul serviciilor credincioase.

Alegerile sunt şi ele un abuz în serviciu al partidelor şi o violare a democraţiei câtă vreme pe liste apar nu doar penali, ci şi foşti angajaţi ai securităţii, politruci comunişti sau înfocaţi legionari. Aceştia speră să învingă democraţia cu propriile ei arme, s-o sufoce cu liberul ei arbitru de crenelurile Curţii Constituţiei. Opinia publică, debusolată şi fărâmiţată de griji şi criză, are altceva de făcut decât să despice firul roşu doctrinar în patru. Este preocupată, de pildă, de ofertele de lucru în Spania. Sau de perspectiva ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, căci ar pierde speranţa să trăiască şi să muncească într-o ţară civilizată, departe de jungla natală.

Orice partid care bate zgomotos câmpii ideologici şi ecranele televizoarele este la fel de eficient ca o reclamă care-şi lasă ouăle la gestat în creierii audienţei. Ba unii chiar spun cinici că electoratul nu poate alege altceva decât ce e pe buletinele de vot. Dar pentru a câştiga dreptul la abuzarea alegătorilor trebuie să fii partid mare, să-ţi alegi victoriile. Micile partide înfiinţate conform noii legi au murit la naştere din cauza moaşelor bine orientate politic. Mai mult chiar, sunt acuzate de suratele mai mari şi mai bine înfipte în caşcavalul fondurilor publice că le subminează şansele electorale şi că au o agendă secretă. De aceea, marile partide le cumpără la bucată membrii mai importanţi şi apoi aruncă noile partide în rigola politicii, să agonizeze şi să se descompună în Cloaca Maxima. Detritusul lor va hrăni oricum biomasa pepinierei de partid.

Abuzul în serviciul public sau privat a ajuns să fie primul motor al economiei şi societăţii. Definiţia abuzului din Codul Penal ar trebui schimbată pentru că realitatea a bătut de departe ficţiunea textului juridic. Oamenii sunt uzaţi şi abuzaţi prin birocraţie, dublă contabilitate, taxe şi impozite pentru servicii şi beneficii inexistente, de partide şi de instituţii publice organizate pe baze mafiote. Sunt abuzaţi de fiscul care le cotrobăie prin conturile bancare sau de serviciile secrete care-şi dau coate, hohotind de râs, când le citesc corespondenţa sau le ascultă conversaţiile. Sunt abuzaţi de sistemul juridic care, după ani de judecată, schimbă radical sentinţe de la o instanţă la alta şi creează un climat de instabilitate juridică. Sunt abuzaţi şi de procurori, cu cercetările lor penale bine dezorientate politic. Şcoala abuzează în serviciu nu doar de copii prin programele stupide, ci şi de cadrele didactice pe care le ţine în sărăcie sau le obligă să părăsească sistemul. Pacienţii sunt abuzaţi la rândul lor de sistemul medical care le fură medicamentele şi speranţa de viaţă.

Concluzia este că prea mult serviciu dăunează grav sănătăţii societăţii. Dacă făptaşii ar fi concediaţi, nu şi-ar mai face atâtea servicii abuzând întreaga ţară.

XS
SM
MD
LG