Linkuri accesibilitate

Irlanda de Nord a învins Ucraina cu scorul de 2-0 şi asta e deocamdată cea mai mare surpriză a Campionatului.

Nu puţini au fost cei care au declarat că cea mai slabă grupă din preliminarii a fost cea a României, grupă din care România s-a calificat împreună cu Irlanda de Nord şi cu Ungaria. Ei bine, iată că la EURO 2016 reprezentantele acestei grupe au furnizat deja două surprize. Mai întîi ungurii au învins o Austrie imprudentă-naivă, iar ieri Irlanda de Nord a răpus Ucraina care jucase onorabil cu campionii mondiali în primul meci.

Jamie Ward și Viaceslav Șevciuk

Jamie Ward și Viaceslav Șevciuk

Irlanda de Nord a învins Ucraina cu scorul de 2-0 şi asta e deocamdată cea mai mare surpriză a Campionatului. Cum a fost posibilă o atare minune? De ce Ucraina, care părea favorită, a pierdut lamentabil? E mai curînd un concurs de împrejurări. Irlanda de Nord a facut ceea ce ştie cel mai bine, a practicat un joc tipic britanic, bazat pe lovituri libere şi centrări. Şi anume după o centrare a fost deschis scorul. A fost apoi ploaia torenţială care i-a intimidat mai mult pe ucraineni. Irlanda de Nord a jucat bine tactic, avînd o apărare compactă care i-a cam sufocat pe atacanţii ucraineni rapizi. În sfîrşit, a intervenit norocul, ucrainenii ratînd din cîteva situaţii foarte favoravile. Asta e oare Ucraina care îi marca patru goluri României într-un recent meci amical? Asta şi nu prea. După două meciuri, ucrainenii au un golaveraj de 0-4 şi sînt eliminaţi.

Cel mai frumos meci ieri a fost însă Anglia-Ţara Galilor. O luptă acerbă, cîştigată de englezi abia în prelungiri. Apariţia lui Vardy în repriza a doua, după ce vedeta galeză Bale a deschis scorul, a fost decisivă. Vardy a marcat un gol şi a contribuit la marcarea golului victoriei. Printre cei care au urmărit meciul din tribune a fost şi antrenorul Rusiei, Sluţki. Presupun că felul în care au jucat galezii l-a îngrijorat. Rusia va avea un meci foarte greu cu Ţara Galilor, un meci pe care nu cred să-l cîştige. După toate probabilităţile, Rusia se va întoarce şi ea rapid acasă.

XS
SM
MD
LG