Linkuri accesibilitate

Bugetele locale pentru anul 2016 ar fi finanțate de Guvern pe criterii politice (Ziarul Național)


Recenta reuniune „5+2” de la Berlin (Dumitru Spătaru/tribuna.md).

Un comentariu semnat de Dumitru Spătaru de pe site-ul tribuna.md începe cu observaţia că recenta reuniune în formatul „5+2” ce a avut loc după o pauză de doi ani la Berlin a cam fost trecută cu vederea, fie din cauza evenimentelor politice din Moldova, fie din cauza ideii că acest eveniment va fi organizat mai mult de ochii lumii, pentru ca Germania să aibă ce raporta la finalul mandatului său de Preşedinte al OSCE. În continuare, Dumitru Spătaru se referă la singura intrigă a reuniunii care ar fi, la părerea sa, examinarea non-paper-ului formulat de Federația Rusă referitor la promovarea negocierilor în formatul „5+2”. Desi unii vorbeau chiar de un posibil nou plan de federalizare a Republicii Moldova, observă autorul, documentul nu a purtat un caracter politic, ci mai degrabă a reprezentat o viziune a Rusiei asupra anumitor aspecte nepolitice ce ţin de relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:06 0:00
Link direct

Este vorba despre apostilarea actelor de studii eliberate de instituţiile de învăţămînt superior din regiunea transnistreană; identificarea unei soluții practice în măsură să asigure participarea în traficul internaţional a unităţilor de transport din regiunea transnistreană; restabilirea interconexiunii telefonice între ambele maluri ale rîului Nistru; dezvoltarea interacțiunii în domeniul protecţiei mediului ambiant. Faptul că negociatorii nu s-au referit deloc la aşa-numitul coş-III, adică la problemele de ordin politic, e, la părerea autorului, dovadă a faptului că reuniunea de la Berlin s-a derulat exact aşa cum şi se aşteptau iniţiatorii ei: carul parcă s-a urnit din loc, însă doar atît cît a fost necesar pentru a crea o iluzie.

Un articol din „Ziarul Naţional încearcă să aducă dovezi că bugetele locale pentru anul 2016 ar fi finanțate de Guvern pe criterii politice. O simplă analiză a anexei la Legea bugetului pregătită de Guvern, scrie publicaţia, scoate în vileag faptul că unitățile administrativ-teritoriale conduse de reprezentanți ai Partidului Democrat sunt favorizate, în timp ce altora li s-a tăiat bugetul în jumătate față de anul trecut. Primarii spun că vor rezista presiunilor și vor încerca să se descurce cum pot, se mai arată în articol. Un exemplu invocat de autori al raioanelor care vor primi sume-record în acest an din bugetul de stat este Cahulul. Pentru această unitate administrativ-teritorială sunt prevăzute 284 milioane de lei, cu 19 mai multe decât în 2015. După alegerile locale de anul trecut, președinte al raionului Cahul a fost ales liberal-democratul Ion Groza. În ianuarie 2016, acesta a semnat o declarație, împreună cu primarii mai multor sate, prin care-și anunțau susținerea pentru cei şapte deputaţi PLDM ce s-au alăturat majorităţii parlamentare și au votat un Guvern condus de democrați. Răsplătit pentru că a susținut noul Guvern?, se întreabă autoarea articolului, Stela Mihailovici.

Parlamentul a votat pe data de 14 aprilie în prima lectură modificările Codului Electoral ce vin să ajusteze legislația pentru a desfășura alegerile prezidențiale; Pe 1 aprilie, Parlamentul a votat pentru stabilirea datei alegerilor prezidențiale. Potrivit legii, alegerile ar urma să aibă loc pe 30 octombrie 2016 – acestea sunt datele de context. Anunţul pe care îl face într-o ştire Agora.md e că Comisia de la Veneția ar fi avizat pozitiv proiectul de lege cu privire la modificarea codului electoral, care vine să „actualizeze” cadrul legislativ pentru desfășurarea alegerilor prezidențiale din luna octombrie a acestui an. Anunţul a fost făcut de Comisia Electorală Centrală de la Chişinău, care spune într-un comunicat că în cadrul dezbaterilor, raportorii Comisiei de la Veneţia ar fi „apreciat calitatea proiectului pregătit într-o manieră profesionistă”.

XS
SM
MD
LG