Linkuri accesibilitate

Jurnalul săptămînal al lui Ion Leahu.

Nascut la 9 octombrie 1950 orasul Vadul-lui-Voda. A absolvit Facultatea de istorie la USM. A fost profesor la scoala nr. 17 din Chisinau. Ulterior lector universitar. 32 de ani a activat in cadrul SIS. Colonel SIS în rezervă, fost reprezentant al R. Moldova în CUC.

Luni

Ziua a trecut în compania nepotului. Joaca, plimbările, mesele au completat timpul, de parcă l-au presat. Emoţiile permanent depăşeau norma – de la miximal pozitiv, la extem negativ. Arteom, ca şi alţi copii, este dezmierdat, cum ceva nu-i pe plac, plînge. Da eu nu pot accepta, cer explicaţii, care nu le poate invoca un copil care nu are nici macar trei ani. De aici „conflictele”, rare, dar destul de profunde. Sper, că cu timpul ne vom adapta reciproc, şi aceste „divergenţe” se vor soluţiona mai puţin dureros.

Gandurile mele se duc si catre rezolvarea conflictului transnistrean. Negocieri se poarta de 25 de ani, dar fara sanse reale. Separatistii de la Tiraspol sustinuti de liderii Rusiei nu vor o Moldova reunificata si prospera. Daca nu avem noi cap vai de picioare. Cum putem elabora o strategie de reintegrare a statului, cînd nu suntem capabili să ne respectăm reciproc în situaţii ordinare cotidiene? Cînd nu consolidăm cu toţii o societatea modernă, sperînd doar la unii. Elita, fie ea cît de lucidă, nu poate substitui integral statul şi societatea.

Marti

Au revenit copiii de peste Prut M-am bucurat nespus cînd i-am văzut la scara blocului. Fiul şi soţia lui sunt încântaţi de România şi de Bucureşti. Începănd cu stăpînul gazdei pe care o iau in chirie şi terminînd cu vameşii la hotarul romano-moldav.

Evident, că am meditat asupra celor văzute de copii, ne am amintit, că şi la ei nu totul e strălucit la capitolul „respectarea legii”, dar, DNA a ajuns sa faca marea curatenie. La noi, foarte mulţi experţi declară, ca reintegrarea statului ar fi realizată, dacă noi, dreapta Nistrului am fi demonstrat un nivel înalt de dezvoltare economică, salarii decente, pensii bune, drepturi garantate etc. Totul din această listă am văzut că deja aceste în România. Şi procesul nu încetinează. Însă, nici copii mei nu au venit „unionişti”. Nici la cortul unei organizaţii de tineret, care pe bulevardul Mircea cel Bătrîn colecta semnături pentru „Unire” nu am fixat coadă. Din contra, mai mulţi treceau fără a atrage atenţie copiilor, de cît cei care se opreau şi semnau. Să fac o concluzie, că doar nivelul de trai superior este puţin pentru o „unire”?

Terminând cu partea plăcută, cu impresiile din Romînia, am mai frunzărit „Internetul” în căutarea unor date suplimentare referitor la blestemata întrunire de la Berlin. OSCE s-a arătat satisfăcută de eveniment şi a promis în timpul apropiat a publica protocolul pe site-ul său. Mai că nu mi-am reproşat, nu m-am invinuit de incompetenţă şi inducere în eroare a publicului.

Ion Leahu

Ion Leahu

În ajunul evenimentului am evoluat de patruori la diferite posturi TV şi radio. Ce spun ascultătorii, că Leahu este incompetent? A declarat, că nu se v-a semna nimic, dar ei au semnat un protocol, constituit integral din „doleanţele”, formulate „non paper” de partea rusă. Sunt foarte curios să văd, cum va fi implimentat angajamentul RM (potrivit Protocolului) de a asigura circuitul în spaţiul ex-moldovenesc a transportului auto transnistrean cu plăcuţile de inmatriculare, eliberate de o formaţine statală nerecunoscută? Chişinăul va declara odată în plus, că recunoaşte independenţa si suveranitatea acestui rejim? Nu cred să ajungă la asta, dar altă variantă nu există. Cea de activitate a structurilor transnistrene sub pavilonul RM prin Protocolul respectiv, a fost exclusă. O foarte mică speranţă lasă faptul, că data următoarei întruniri în acest format nu a fost fixată. Este o mică şansă, că acordul nu va fi implimentat pînă la alegerile Preşedintelui, care îl va bloca. Firavă şansă, dar altceva nu este.

Miercuri

Am urcat în maxi taxi cu care în cîteva minute am fost la Ciocana. Şoferul deja se pregătea să oprească, cînd de undeva de pe trotuar a apărut o tînără, care inteţiona să traverseze carasobilul. A urmat o frânare dură, lumea în maxi taxi s-a incomodat, cineva puţin s-a lovit. Domnişoara defila sprea cealaltă parte a drumului de parcă nimic nu se întîmpla, fără macăr a arunca o privire în urmă. Da, formal a procedat în conformitate cu drepturile oferite. A mers pe marcajul trecerii pentru pietoni. Însă, sunt diferite situaţii. Oare e atît de complicat să stabileşti contact cu şoferul, să te convingi că te vede şi va proceda în funcţia de situaţia dată? Să nu apără necesitatea a frâna dur, a plasa pasagerii, care la fel au anumite drepturi, în spatele banchetelor din faţă sau în alţi pasageri? Nimeni nu a renunţat la dezideratul valorii incontestabile a vieţii. De ce la noi, asta continuă să fie doar declaraţii?

Spre şfârşitul zilei ne întorceam cu soţia de la supermarchet. Liniştit ne deplasam pe bulevardul lui Mircea cel Bătrîn, impresionaţi de atmosfera serii: cald, dar şi umed. Ploile au rămas undeva, aici e bine, e în concordanţă cu impresia cum ar trebui să fie o seară de iunie în sud estul Europei. La întâmpinare alerga un doberman-pincer. Mare, cu colţii lungi, fără semn de curea. Ciînii de această rasă sunt atestaţi drept exclusiv de agresivi, dese ori inadecvaţi. Sunt cunoscute situaţii, cînd dobermanii şi-au atacat proprii stăpîni. Pa acesta la o distanţă de 10-15 metri îl insoţeu o doamnă subtilă şi o copilă de 12-13 ani. Bulevardul era plin de copii, mame cu cărucioare, gravide. Şi între ei un doberman lăsat in voia sortii.

Joi

Principală preocupaţie planificată pentru ziua dată, a devenit eventuala vizită la noi a nepotului Artem. Un băetan de 2.5 ani, locuitor ai oraşului Durleşti. Ce ar însemna pentru mine această fiinţă devine clar din constatarea tristă, că doar el, Artem, v-a purta în continuare numele de Leahu, în calitate de stră-stră-stră-nepot a lui Emilian Leahu, stră-bunelul meu. Are multe preferinţe şi e bine să le satisfacem integral, că apoi urmează o nedumerire.

Evident, că pe parcurs, au apărut şi alte ocupaţii, mai mult sau mai puţin importante, care au influemnţat pregătirile întâmpinării a nepotului. În prim plan au apărut problemele condiţionate de aceste ploi torenţiale, care le aşteptam, dar care repede au trecut-o cu măsura. Situaţia personală la moment nu mă afecta, cu toate, că şi la mine în livadă şi viţa de vie, şi plantele s-au umplut cu apă. Nu mă lăsau indiferent ştirile referitor la inundaţii, la bieţii concetăţeni, care au rămas fără una, alta. Nu se exclude, că guvernul v-a găsi posibilitate pentru a compensa pierderile, dar nu cred, că aceste compensaţii vor fi echivalente. Nu găsesc răspuns la o întrebare, în contextul celor mai de sus.

Ce suflet de cîine trebuie să aibă clasa politică moldovenească, care de la 1991 încoace, cunoscând că principala ramură în economie este agricultura, extrem de vulnerabilă în aspect climatic, nu a făcut nimic pentru a forma un sistem bine închegat, eficient de asigurări. Din contra, ziua în ameaza mare s-a ruinat sistemul moştenit de la RSSM, lăsând populaţia fără nici o protecţie în faţa primejdiilor. Să fie aceşti politicieni de pe altă planetă, fără or care relaţii cu populaţia, şi tot, probabil, s-ar gândi, că dacă ai misiunea de a percepta impozite, trebuie să ştie, că impozitanţii au de unde le plăti. Din care venituri vor achita taxele şi impozitele cei, cărora torenţiala le-a spălat roada? Din nou cu mîna întinsă vom merge pe la parteneri?

Pe timpurile sovietice funcţiona şi un sistem antigrindină. Aşa antipopular, dictatorial, nedemocrat cum era acel stat, dar rachetele, la primul semnal de pericol, în cantităţi necesare survolau bolta cerească. Mai reuşit sau mai puţin, dar protejau plantele. Noi am demolat statul şi cu el şi sistemul antigrindină. O rachetă produsă în exterior costă mult mau mult, de căt roadă de pe un hectar. Care ar fi soluţia? Funcţionarii de la guvern cunosc, cel puţin ar trebui să cunoască, că la Cobasna sunt depozitate mii de tone de componente, din care s-ar putea fabrica aceste proiectile antigrindină. E nevoie de dorinţa şi insistenţă. De amplasarea corectă a priorităţilor în ierarhiile politice.

Când ni se demonstra sărăcia din satele noastre inundate, cei bieţi ţărani, care gîceau, va rezista sau nu casa, făcută din lut, Europa saluta un nou triumf a ştiinţei şi dibăciei. Liderii mai multor state au asista la deschiderea circulaţiei prin cel mai lung tunel feroviar din lume, de 57 Km., prin care trenurile vor zbura. Ziua de miîne la ei şi evul mediu la noi.

Pe neaşteptate am fost invitat şi la „Ora expertizei” la „Canal 1”. Împreună cu alţi trei colegi versaţi în materie din nou am încercat să trecem în revistă şi să examinăm evenimentul, ce are loc la Berlin, întrunirea în formatul „5+2”. Nici nu ştiu cum ar fi corect să apreciez faptul, că punctele noastre de vedere, aprecierile date, au fost parcă trase la copiator. Nimeni nu pune la îndoieală poziţia ostilă a Rusiei şi a Tiraspolului. Dar nimeni nu a putut da o explicaţie argumentată a poziţiei Chişinăului. Cum poţi pleca la acest for specializat cu intenţie de a soluţiona „careva probleme economice”? Or, poate noi nici nu ştim, dar asta ar fi înţelegerea cu partenerii de dezvolatre, condiţionată de incertitunile perioade preelectorale în Germania? O fi, însă care-i vina copiilor din stănga Nistrului, care de marea spaimă în număr tot mai mic riscă să se aventurieze în procesul de studii în limba natală şi merg la şcolile administrate de regimul secesionist?
Tot această întrebare o să-mi fie adresată la 21 seara, la o emisiune la „Publica”. Voi încerca, în măsura capacităţilor de explicit.

Vineri

Mai stau cu gandul la rezultatele reuniunii de la Berlin. Să spun că m-am simţit trădat, înseamnă să nu spun nimic. Au avut loc mai multe emisiuni la TV şi radio, în cadrul cărora mai mulţi experţi s-au dat cu părerea anume la capitolul eventualelor rezultate a negocierilor în formatul „5+2”. Nimeni nu a admis în serios afirmaţiile Tiraspolului cu privire la „interesul Berlinului” către propunerile FR, expuse în formă non paper, adica, oral. Au spus-o, dar din care motiv nemţii şi ai noşrii au acceptat? Tiraspolul deja trîmbiţează, deja a distribuit integral documentul semnat. Pe site-ul Biroului de reintegrare a RM ultima publicaţie este datată cu 30 octombrie 2015. Păcat. Ca să nu dau „cu oiştea în gard”, aşteptăm ceva oficial la acest capitol şi doar apoi ne dăm cu părerea. Dar e clar şi acum că a avut loc o cedare ordinară, fără o explicaţie şi fără argumentare.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG