Linkuri accesibilitate

O strategie culturală a diplomației europene cu participarea Moldovei


Cetatea Soroca după restaurare

Cetatea Soroca după restaurare

O strategie ce include Proiectul „Strategii Urbane Ghidate de Comunitate în Orașe Istorice”, între care Soroca.

Comisia Europeană a adoptat miercuri, la Bruxelles, un document intitulat „Strategia pentru relațiile culturale internaționale”. Noile linii strategice ar urma să încurajeze cooperarea culturală dintre UE și țările partenere, inclusiv cu cele membre ale Parteneriatului Estic, între care și Moldova, unde, de altfel, în luna mai s-a desfășurat o reuniune internațională a managerilor proiectului „Strategii Urbane Ghidate de Comunitate în Orașe Istorice”.

Într-un comunicat de presă dat publicității cu o zi în urmă, Comisia Europeană a anunțat că a adoptat o nouă strategie „de relații culturale internaționale”, pe linia priorității ei de a face din Uniunea Europeană un actor mondial mai puternic, fiind știut că în consolidarea parteneriatelor internaționale cultura poate juca un rol crucial. „Strategia pentru relații culturale internaționale”, cum se numește documentul adoptat, a fost prezentat de Federica Mogherini, înaltul reprezentant pentru politică externă și de securitate și vice-președintă a Comisiei Europene, care a declarat,

Federica Mogherini

Federica Mogherini

între altele, „Cultura a fost o parte integrantă a politicii noastre externe. Cultura este o unealtă puternică de clădire a unor punți între popoare, în special a celor tinere și de întărire a înțelegerii reciproce. Ea poate constitui, de asemenea, un motor al dezvoltării economice și sociale. În fața provocărilor comune prin cu care sîntem confruntați, cultura ne poate ajuta, în Europa, Africa, Orientul Mijlociu, Asia, să combatem împreună radicalizările și și clădim o alianță a civilizațiilor împotriva acelora care încearcă să ne dividă. Din acest motiv, cultura trebuie să fie în inima relației noastre cu lumea de astăzi”.

Generalități, relativ banale, după decenii de insistență ale multor figuri luminoase ale culturii europene despre importanța clădirii așa-numitelor autostrăzi culturale în Europa și, nu pe ultimul loc, al necesității finanțării construcției lor.

Tibor Navracsics

Tibor Navracsics

Este pe undeva rizibil, să fie ascultat comisarul european pentru cooperare, tineret și sport, Tibor Navracsics, care declara tot miercuri, la Bruxelles, „cultura este o piatră prețioasă ascunsă a politicii noastre externe. Ea ajută la promovarea dialogului și a înțelegerii reciproce și, de aceea, este crucială pentru clădirea relațiilor pe termen lung cu țările lumii...”

Nu au trecut nici zece zile de la condamnarea rolului jucat de același comisar european în tentativa de a desființa, cu începere de la 1 septembrie, Orchestra de Tineret a Uniunii Europene (EUYO), una din organizațiile cele mai reprezentative, vizibile, și de succes, pe plan cultural mondial și care a jucat rolul de ambasador cultural al UE. Navracsics era criticat sever pentru totala necunoaștere a activităților Orchestrei de Tineret a UE și pentru dezinfomarea liderilor Comisiei Europene.

A fost nevoie de un apel ultimativ, adresat președintelui Jean-Claude Juncker, semnat de dirijorii Daniel Barenboim, Lionel Bringuer de la Tonhalle din Zürich, Gustavo Dudamel și Esa-Pekka Salonen de la Los Angeles, Iván Fischer de la Budapesta, Yannik Nezet-Séguin de la Philadelphia, Sir Antonio Papano, de la Londra și Roma, pianista Juja Wang, violonistul și dirijorul Pinchas Zukerman, pentru a se găsi o soluție de finanțare a Orchestrei, care reunește tineri din toate statele Uniunii Europene, și aceea încă provizorie, pentru sezonul viitor.

Strategia anunțată acum este urmarea instituirii, în februarie 2016, a unei Platfome de Diplomație Culturală (cu reprezentanți al UE, ai institutelor și fundațiilor culturale naționale, ai unor întreprinderi publice și private și ai societății civile). Rolul acestei Platforme este să ofere consultanță politică, să faciliteze activitatea rețelelor culturale, să dezvolte programe de instruire și formare a liderilor culturali.

Case monument istoric la Soroca

Case monument istoric la Soroca

Între programele de succes menționate în contextul noii strategii se află și Proiectul intitulat „Strategii Urbane Ghidate de Comunitate în Orașe Istorice” și care are menirea de a stimula dezvoltarea socială și economică locală prin intermediul utilizării patrimoniului cultural în nouă orașe istorice din Armenia, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina.

Clădire monument istoric astăzi Muzeu la Soroca

Clădire monument istoric astăzi Muzeu la Soroca

Orașul moldovenesc ales este Soroca, iar în mai, la Chișinău, s-a desfășurat un al doilea ciclu de formare și instruire a liderilor programului pilot și a celor din cele nouă orașe istorice. La 12 mai, managerii culturali europeni au vizitat Soroca și cetatea restaurată, unde au continuat discuțiile pe tema finanțărilor și fazelor operaționale ale planului de acțiune, cunoscut sub sigla COMUS.

XS
SM
MD
LG