Linkuri accesibilitate

Un comentariu săptămînal: Chișinăul nu are resursele necesare de inteligență și credibilitate pentru a rezista presiunilor Moscovei.

Săptămâna trecută, pe 2 iunie, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile – averse puternice de ploaie și inundații în multe regiuni ale Moldovei – s-a produs o mare tragedie: prăbușirea elicopterului SMURD, aflat într-o misiune de salvare în raionul Cantemir. O catastrofă în urma căreia și-au pierdut viața patru oameni, piloți și medici români de la Iași. A fost un șoc, un moment de adâncă tristețe, care a sensibilizat opinia publică din Moldova, când am avut în sfârșit și o reacție potrivită, promptă și nuanțată, a autorităților, după ce în alte dăți intervenția lor venea prea târziu sau era întinată de o jenantă lipsă de sensibilitate și delicatețe. Guvernul a făcut cercetări la locul dezastrului, împreună cu experți din România și Germania, președintele a decretat o zi de doliu național…

Dincolo de sentimentele firești pe care ți le provoacă o asemenea tragedie, nu e deloc exagerat să citim semnele revelatoare ale catastrofei echipajului SMURD, ar fi chiar pedagogic să le amintim (au și făcut-o de altfel unii comentatori). Recte: ajutorul pe care ni-l acordă România și lumea occidentală în general cu costuri și, iată, sacrificii umane irecuperabile, încât tot ce îți dorești este ca moartea unor medici, frați ai noștri de peste Prut, de dragul unor cetățeni din Republica Moldova, să nu fi fost zadarnică, să poată salva un întreg popor din bezna ignoranței și manipulării. Și toate acestea prin comparație cu ceea ce ne vine din Est, recte: șantaj, embargouri, amenințări și războaie. Este de datoria presei, cea care informează și influențează opinia publică, să pună pe două coloane aceste contraste, aceste seturi de valori diferite, și mai ales să se asigure că moldovenii le percep așa cum se cuvine.

Nu e un secret însă că pentru politicienii moldoveni, educați în spirit sovietic, rusofil, „ofertele” Moscovei le sunt mai pe gust, mai confortabile psihologic, mai convenabile intereselor lor de putere. Pentru că le încurajează lipsa de responsabilitate în fața alegătorilor și impunitatea în fața legii. Nimeni în Est nu-ți înaintează o listă de exigențe sau de criterii de îndeplinit. Nimeni nu-ți cere mai multă democrație, mai mult stat de drept, nimeni nu vorbește despre drepturile omului și despre libertatea de exprimare. În CSI, în Rusia, aceste noțiuni sună ridicol.

Aflat la Bișkek, la reuniunea șefilor de guverne din CSI, premierul moldovean, Pavel Filip, a schițat un nou cerc de colaborare fructuoasă cu Rusia și le-a mulțumit interlocutorilor săi, prim-ministrului rus Medvedev, pentru contribuția Moscovei la relansarea procesului de negocieri în formatul „5 plus 2”. Adică, mai pe șleau spus, i-a mulțumit Rusiei pentru că „stabilizează” un conflict separatist pe care tot ea l-a provocat în urmă cu 25 de ani.

Dacă la o întâlnire protocolară, cu iz festivist, pentru un șef al guvernului nu e de bon ton să evoce detaliile unei relații nu tocmai egale între fostul patron și (încă) actuala slugă, presa de la Chișinău trebuie să o facă: să avertizeze, să bată alarma, să explice. Și aceste semnale le-au fost furnizate autorităților moldovene din partea experților avizați, dar și pe canalele diplomatice. Bunăvoința Rusiei, care a dat startul unei noi runde de negocieri pe seama Transnistriei, nu e deloc dezinteresată. Rușii, așa cum s-a spus, forțează Chișinăul să accepte o serie de cedări strategice. Împrejmuită de sancțiuni occidentale, blamată și ostracizată pentru agresiunea sa în Ucraina și pentru amenințările tot mai puțin voalate la adresa Țărilor Baltice, Rusia încearcă să întoarcă Republica Moldova cu fața spre ea, să obțină teren de manevră în spatele Ucrainei, prin legitimarea, pas cu pas, a regimului separatist de la Tiraspol, fapt ce ar ajuta-o să-și întărească prezența militară la Nistru și să execute diverse sabotaje și diversiuni împotriva Moldovei și în regiunea Odessa.

Jocul e foarte periculos, iar Chișinăul nu are resursele necesare de inteligență și credibilitate pentru a rezista presiunilor Moscovei. Singurul argument cu care s-ar fi putut apăra moldovenii ar fi trebuit să fie o voință politică fermă pe calea reformelor. Întărirea instituțiilor democratice, lupta împotriva corupției, redresarea mediului de afaceri, ridicarea bunăstării populației, eliminarea propagandei rusești din audiovizual – iată rețeta securității naționale în condițiile „războiului hibrid” purtat de Rusia putinistă împotriva Occidentului și a fostelor republici sovietice care și-au declarat opțiunea pro-europeană. Și, desigur, aderarea la NATO. Or, profund vulnerabili la capitolul voință politică pro-reformă, guvernații moldoveni execută vechiul cadril al duplicității și dezangajării.

„Nu putem adera la NATO, pentru că am pierde Transnistria!”, declamă patetic Marian Lupu. O asemenea viziune a „neutralității ca umbrelă” nu par să o împărtășească cehii, polonezii și balticii, cei care salutau zilele trecute deplasarea coloanelor de blindate americane prin țările lor – unități de reacție rapidă, dislocate în flancul estic al Alianței Nord-Atlantice pentru a descuraja intențiile agresive ale lui Putin. Că foștii sateliți ai Moscovei nu se înșeală a confirmat-o indirect și ministrul de Externe rus Lavrov, care declara, pesemne în urma acestei demonstrații de forță occidentale, „Rusia nu va ataca niciodată o țară NATO.” Iată un mesaj cât se poate de limpede. Chiar și pentru Partidul Democrat de la Chișinău. Nu despre „pierderea” sau „recuperarea” Transnistriei este vorba acum, ci despre salvarea Republicii Moldova! Despre salvarea identității sale naționale, despre salvarea viitorului european pe care și-l dorește.

Relația cu Rusia reprezintă un test pentru clasa noastră politică, unul care îi va developa adevărata substanță și orientarea în spațiu. Vom vedea, așadar, ce va face administrația controlată de Plahotniuc. Deocamdată, am reținut entuziasmul magnatului pentru triumful social-democrației, pentru victoria PSD la alegerile locale de duminică, din România. Va rămâne la fel de fidel „coordonatorul” de la Chișinău orientării pro-europene în general, valorilor sale atât de incomode, atât de deranjante?...

Am putut constata că, aparent cel puțin, premierul Filip s-a simțit liber și nestingherit la Bișkek, în comparație cu prestația sa palidă, timorată, de la Bruxelles și de la București, unde a trebuit să suporte întrebări neplăcute despre oligarhul cate conduce „din umbră” Moldova, despre capturarea statului, despre furtul miliardului, despre monopolurile din mass-media, despre lipsa de dialog cu societatea civilă… Alte momente de relaxare amicală vor urma, probabil, cu prilejul anunțatei vizite la Chișinău a lui Dmitri Rogozin – un personaj odios, care obișnuiește să-și plaseze pe Internet fotografii cu arma la ochi, apărând fruntariile „lumii ruse” la Nistru… Nu știm ce va fi cu politica externă, dar „pe intern”, vorba aceluiași Marian Lupu, agenda a fost fixată: televiziunile arondate holdingului Plahotniuc consacră spații ample demascării adversarilor săi politici de centru-dreapta, în stilul telekillerilor de la Moscova, Kiseliov, Dorenko, Soloviov ș.a., și nu au timp să dezbată gravele probleme din economie, justiție, sănătate, sau să decripteze capcana negocierilor „5 plus 2” pentru Transnistria.

Dacă o ținem tot așa, nici nu va mai fi nevoie de Dodon pentru federalizarea Republicii Moldova. Ne va duce acolo inapetența guvernanților moldoveni pentru valori europene, pentru reforme și stat de drept.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG