Linkuri accesibilitate

Noi date statistice sugerează că numărul cazurilor de abuzare sexuală a copiilor a crescut vertiginos în ultimii ani. În 2015, au fost înregistrate 332, cu peste 100 mai multe decât în anul precedent. Autoritățile spun că tot mai mulți copii abuzați ani la rând înțeleg o dată cu vârsta ce li se întâmplă și capătă curaj să se plângă poliției. Aceasta îi ajută să scape de violuri, dar urmările rămân pe tot parcursul vieții. Este și concluzia unui studiu proaspăt al Centrul Național de Prevenire a Abuzului faţă de Copii.

Specialiștii care au consiliat persoane abuzate sexual în copilărie constată că trecerea anilor nu atenuează sentimentul de frică și neîncredere pe care îl au victimele. În consecință, unele persoane devin agresive, au tentative de suicid iar în alte cazuri transmit și propriilor copiii un comportament de victimă. Sunt observații pe care le-au exprimat 50 de psihologi chestionați în cadrul studiului. Ei susțin că diminuarea acestor consecințe ar fi posibilă în 90 la sută din cazuri, însă doar dacă victima abuzului sexual ar ajunge imediat la un specialist.

Numai că în cea mai mare parte a cazurilor, remarcă aceștia, copiii au fost abuzați o perioadă îndelungată, de la 1 la 8 ani.

Autoarea studiului, Diana Cheianu susține că de multe ori nici chiar intervenția promptă nu rezolvă problema copilului agresat, și asta pentru că acesta revine în familie, unde nu este neapărat un mediu protectiv:

„Nu este suficient să se lucreze doar cu victima, este foarte important să fie consiliați și membrii familiei, care ar putea să ofere suport și poate nu doar aceștia, lucruri care la ora actuală nu prea se fac. Și chiar și acele centre care oferă servicii, o să vedem că intervenția lor este de scurtă durată.”

De fapt, specialiștii spun că în cele mai dese cazuri, au oferit consiliere unor fete care au fost abuzate de concubinul mamei, aceasta fiind plecată la muncă peste hotare. Dar sunt și situații în care mama, deși bănuiește că la mijloc ar fi o problemă, preferă să nu întreprindă nimic, mai spune Diana Cheianu:

„Evidențiază foarte clar că mama cel puțin intuia, sau înțelegea ce se produce, cu toate acestea nu a intervenit și nu a oferit suportul necesar. De ce? Pentru că era dependentă de abuzator, se temea de violența și autoritatea acestuia.”

Mai ales în localitățile rurale, remarcă specialiștii, nu agresorul ci victima este deseori învinuită pentru cele întâmplate, și astfel, de teamă că ar fi marginalizați, copiii vorbesc despre ceea ce li se întâmplă abia când ajung la maturitate sau pleacă din comunitate.

Daniela Sîmboteanu, directoarea Centrului Național de Prevenire a Abuzului față de Copii constată că însăși specialiștii vorbesc despre nevoia de a îmbunătăți serviciile psihologice și aptitudinile asistenților sociali:

„Ne referim la programe care ar ținti relațiile părinți - copii, programe care ar ținti profesioniștii, în vederea recunoașterii precoce a semnelor de abuz sexual asupra copiilor, dar și asistenții copiilor care sunt într-o situație de risc.”

Autorii studiului au ajuns la concluzia că printre specialiștii care consiliază victimele abuzului sexual, nu există încă o opinie acceptată unanim despre felul în care ar trebuie să fie ajutați copiii agresați. De asta, recomandarea lor pentru autorități, este să dezvolte un program comun de prevenire și intervenție la nivel de familie și comunitate.

XS
SM
MD
LG