Linkuri accesibilitate

Rusia critică manevrele militare NATO din Polonia


Exercițiile militare ținute de NATO în Polonia și în alte țări europene nu contribuie la întronarea unei atmosfere de încredere și securitate pe continent, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov. Declarația vine după ce în Polonia au început marți cele mai mari exerciții militare internaționale din istoria țării, cu participarea militarilor americani, din alte țări NATO, dar și din Ucraina și Georgia. Luni, ministrul de externe al Rusiei i-a spus omologului său finlandez că Moscova va lua măsuri neprecizate de răspuns la activitatea NATO sporită din zona Balticii. Serghei Lavrov a făcut remarca la întâlnirea din capitala rusă cu șeful diplomației finlandeze Timo Soini, în timp ce NATO lansa Baltops 16, primul său exercițiu naval anual ținut pe teritoriul Finlandei neutre.

XS
SM
MD
LG