Linkuri accesibilitate

România. Descătuşarea scenei politice: cum să câştigi alegerile din pragul puşcăriei?


La primele alegeri libere în mai 1990...

La primele alegeri libere în mai 1990...

Votul pentru Bucureşti este considerat o anticipare a celui pentru Parlament, deși nu are suficientă stabilitate şi coerenţă comunitară pentru a fi un etalon.

Biroul Electoral Central publică primele scoruri parţiale ale alegerilor locale. Unii au început deja să ascută cuţitele lungi, pregătindu-se să-şi sacrifice adversarii din partid sau din afara lui, în conformitate cu eşecul înregistrat de aceştia. Alţii, exuberanţi, se consideră deja învingători şi la alegerile din toamnă. Cert este că, deşi mulţi sunt de părere că au fost anoste, cu rezultate la plic, fără mari surprize, cu înţelegeri pe sub masă şi mult noncombat, alegerile locale din 2016 însumează o groază de recorduri şi premiere absolute.

Prima doamnă fatală la Primărie

Este prima dată când Primăria generală este câştigată de o femeie şi prima dată, din 1992 încoace când Bucureştiul ajunge integral pe mâna PSD, adică a partidului care, în anii 1990, aducea în Capitală minerii să facă ordine cu bâtele. Deşi nouă în politică, Gabriela Firea s-a adaptat perfect „socialismului de caviar” şi şi-a acoperit mereu ghearele de pisică în mănuşi de catifea dantelată, transformând principiul „Scopul scuză mijloacele” în filosofie de viaţă. A fost vârful de lance în atacurile împotriva lui Klaus Iohannis, când acesta candida la preşedinţie. S-a prevalat de feminitatea ei pentru a-şi face adversarii să lase garda jos, ca să-i poată lovi temeinic şi mortal.

A profitat de talentul de comunicator, exersat pe când a fost purtătoare de cuvânt la guvern, prezentatoare TV şi apoi om de bază la PSD. S-a folosit discret şi eficient de campania pentru familia heterosexuală care a strâns trei milioane de voturi pentru modificarea Constituţiei, expunându-şi atent şi gradat interioarele luxuriante în paginile presei şi epatându-şi simpatizanţii cu proverbialul ei bun gust. Nu a depus niciun efort suplimentar să fie pe placul electoratului bucureştean pentru că ştia că simpatizanţii partidului ar fi votat-o oricum şi că lor li se vor adăuga mulţi alţi nehotărâţi care au cedat nervos după comedia erorilor PNL.

Un PSD pentru nostalgicii mineriadelor

De asemenea, este prima dată când PSD câştigă integral comanda celor şapte primării din Bucureşti. Sectorul 1, considerat mai evoluat pentru că aici s-au risipit cei mai mulţi bani pe kitsch-uri rezidenţiale şi limuzine second-hand, a stat o vreme pe marginea prăpastiei, candidata Uniunii Salvaţi Bucureştiul, o franţuzoaică exotică, părând să-i ia oxigenul contracandidatului PSD. A fost o iluzie optică, demonstrându-se că această zonă nu e diferită de cartierele muncitoreşti care au biruit mereu gândul european al reformelor.

Dacă nu mizăm pe prea mult pe intervenţia Direcţiei Anticorupţie să păzească de trântori borcanul cu miere bugetară, în Bucureşti, de azi înainte, vreme de patru ani, finanţele, terenurile, licitaţiile, regiile autonome şi fondurile europene vor fi gestionate de oamenii partidului care a industrializat corupţia şi a transformat-o în politică de partid. PSD a câştigat la Bucureşti şi votul politic în Consiliul general, unde are, conform situaţiei parţiale, cât următoarele două partide (PNL şi Uniunea Salvaţi Bucureştiul) împreună. Pot prelua, fără alte probleme decât cele penale, controlul finanţelor primăriei, dacă se asociază cu reprezentanţii ALDE, cu care sunt aliaţi în Parlament, în amintirea fostei Uniuni social liberale.

Prin firea lucrurilor, Bucureştiul este plexul nervos al sistemului politic. Primarul Capitalei se simte egal cu zeii partidului

Scena politică a funcţionat pe principiul că, dacă primarul general strănută, partidul face gripă ...

şi poate negocia listele şi deciziile viitoare. Asta şi pentru că scena politică a funcţionat pe principiul că, dacă primarul general strănută, partidul face gripă. În seara alegerilor, Liviu Dragnea a stat aproape de Gabriela Firea, chiar şi când le-a împărtăşit jurnaliştilor strategiile pe termen scurt şi mediu ale partidului înaintea alegerilor generale, cumva asociind-o pe noua primăriţă planurilor de viitor şi atribuindu-i un rol-cheie în aceste decizii (un fel de a-l scoate pe fostul premier Ponta din cărţi).

Votul pentru Bucureşti este considerat de unii o anticipare a celui pentru Parlament, în ciuda faptului că Bucureştiul, la răscruce de vânturi economice, sociale şi politice, nu are suficientă stabilitate şi coerenţă comunitară pentru a fi un etalon. Este ca un organism supraponderal căruia nu-i trebuie graţie pentru a feri de obstacolele din cale, pentru că oricum le spulberă cu călcâiul. Chiar şi-aşa, Bucureştiul se considera cel mai important promotor al curentelor politice şi mondene. De astă dată n-o mai poate face: probabil că niciodată în ultimul sfert de veac votul din Capitală nu a fost atât de categoric paseist şi nostalgic. După ce a asediat Cetatea de scaun vreme de atâtea mandate, reuşind doar să-şi trimită intermediari „independenţi” în postul de comandă, PSD îşi bate la scor principalul contracandidat, transmiţând semnalul ofensivei generale înaintea alegerilor parlamentare. Şi chiar dacă voturile încă se mai numără şi situaţia s-ar mai putea schimba, tendinţa majoră de revenire a PSD-ului pe caii cei mari este clară, făcându-l pe Liviu Dragnea să-şi privească adversarii cu superioritate şi încrezător: nu, PSD nu trebuie să introducă o moţiune de cenzură şi nici să încerce să-l suspende pe Klaus Iohannis. Trebuie doar să aştepte venirea alegerilor generale. După aceea, singurul obstacol va fi cerul.

Un partid tot mai mic pentru o pălărie tot mai mare

Situaţia s-a repetat aproape identic în toată ţara. Conform rezultatelor parţiale, PSD a câştigat consiliile judeţene şi pe cele locale cu circa 40% în vreme ce PNL a luat opt procente mai puţin. Suprinzător, ALDE, formaţiunea formată din dezertori ai PNL şi condusă de Călin Popescu Tăriceanu, s-a clasat cu peste cinci procente pe locul trei şi-l face pe preşedintele Senatorului să redevină interesant politic pentru că doar cu ajutorul lui se pot constitui majorităţi eficiente. Primăriile câştigate de PNL în câteva oraşe mari (Suceava, Cluj, Timişoara...) nu pot ascunde înfrângerea la nivel naţional.

Eşecul PNL dovedeşte cât de păgubitoare este aritmetica în cazul alianţei unor partide. Fuziunea din care a rezultat PNL-ul actual nu s-a consumat încă, pentru că a fost o broască mai greu de înghiţit ca altele. Contopirea celor două partide (PNL şi PDL) a consumat multă energie şi a risipit încrederea electorală. Rezultatul alegerilor locale nu duce doar la demisia banalului Cătălin Predoiu din fruntea organizaţiei Bucureşti, ci şi la primul conflict major între Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, emisferele cerebrale de dreapta, respectiv stânga, ale partidului. După ce s-a consemnat dezastrul, cei doi l-au aruncat singur pe nefericitul candidat în gura jurnaliştilor, să le astâmpere setea de sânge. Ştiau că, dacă dau ochii cu presa, nu ar fi trebuit să răspundă doar întrebărilor referitoare la nefericita înşiruire de candidaţi pentru primăria Bucureştiului care a produs râsete şi neîncredere electorală, ci şi la cele referitoare la votul politic pentru consiliile din toată ţara, unde PSD câştigă detaşat. Este o lovitură de imagine de care cu siguranţă PSD se va folosi înaintea alegerilor generale.

De asemenea, este prima dată când „Uniunea Salvaţi Bucureştiul” câştigă voturi importante în Bucureşti, victorie care clasează partidul lui Nicuşor Dan pe locul doi în ordinea preferinţelor şi-l face pe matematician să se gândească să transforme partidul în Uniunea Salvaţi România. Votul pentru USB este oare semn că bucureştenii nu se mai satură de PSD în vreme ce de PNL li s-a aplecat? Au dat roade campania la firul ierbii şi mesajele încurajatoare primite de la diverşi intelectuali? Sau poate că, în vreme ce simpatizanţii PSD sunt fideli partidului, votanţii partidului lui Nicuşor Dan fac parte dintr-o categorie foarte mobilă de alegători apolitici, dar cu aşteptări foarte precise, deziluzionaţi de PNL? Se răzbună prea-desele compromisuri, fuziuni şi preluări de grupuscule sau mercenari politici, făcând PNL-ul un partid greu frecventabil pentru eurofili şi nehotărâţii de dreapta?

Încătuşaţi, dar liberi

Alegerile au descătuşat scena politică. Este prima dată când la alegeri participă candidaţi penali, unii dintre ei aflaţi în puşcărie în momentul alegerilor. Cătălin Cherecheş, fostul primar de Baia Mare acum în puşcărie, şi-a recâştigat mandatul cu un scor zdrobitor de 70-75%. „Sunt omul binelui, sunt omul toleranţei, sunt omul prieteniei, sunt alături de voi toţi, un om care iubeşte Baia Mare şi care îşi dedică viaţa pentru acest crez“, spunea fostul primar PNL pe Facebook, adăugând apoi: „Renaștem, reconstruim doar împreună Baia Mare.” Este neclar cum va fi împreună cu băi-mărenii, de vreme ce încă stă încătuşat, aşteptând să fie judecat pentru luare de mită în formă continuată. Poate va da audienţe la vorbitor. Lia Olguţa Vasilescu, primăriţa din Craiova, şi-a adjudecat un nou mandat cu un scor confortabil făcându-şi campanie din pragul Direcţiei Anticorupţie. Ea este urmărită penal de luare de mită şi spălare de bani. Ar putea să urmeze şi un alt proces pentru că şi-ar fi plagiat teza de doctorat. Este şi cazul lui Robert Negoiţă, implicat în mai multe dosare penale dintre care unul cu prostituate, datornic multe zeci de milioane de euro la fisc şi câştigător la scor în sectorul trei al Capitalei. La Râmnicu Vâlcea, candidatul Partidulului Ecologist Mircia Gutău, fost primar până acum şase ani, condamnat definitiv în două dosare de corupţie, a fost reales la o distanţă apreciabilă de contracandidatul său din PSD.

Reforma găleţilor electorale

În fine, este prima dată când nu s-au mai dat găleţi şi tricouri electorale. Candidaţii nu au mai întins grătarul cu mititei pentru alegători sau, dacă au făcut-o, li s-a deschis dosar penal. Unii spun că autorii acestei minirevoluţii electorale ar fi procurorii. Poate de aceea s-a şi răzbunat electoratul, votând consistent cu politicieni urmăriţi penal. Alţii sunt de părere că şi guvernul tehnocrat a avut un cuvânt de spus întrucât nu ar mai fi distribuit bani pe criterii politice, nu ar mai fi făcut rectificări bugetare electorale şi, în general, nu s-ar mai fi implicat în finanţarea principalilor actori politici pe plan local.

Optimiştii uită însă că nu mai e nevoie să cari mita electorală cu găleata. Dacă eşti stăpân pe bugetul local, poţi pune peşcheşul în conturile factorilor de influenţă, poţi transforma bacşişul în bilete de concediu şi scutiri la întreţinere. Poţi promite anvelopări de blocuri şi canalizări. Poţi transforma mita într-o semnătură pe un certificat de urbanism sau pe o atribuire directă a unor fonduri, fără licitaţie. Câtă vreme legea nu pedepseşte malpraxisul politic, politicienii pot promite „mita de după alegeri”: bancomate pentru pensionari, şomeri sau săraci, alocaţii şi ajutoare săptămânale, locuinţe sociale şi baluri filantropice. Este prima dată, e adevărat, când nu s-a mai dat mită şi finanţarea alegerilor a fost controlată mai atent, însă nu e mai puţin adevărat că mita s-a transferat în viitorul imediat, sub forma promisiunii unor premii, bonusuri şi recompense sociale pentru dependenţii de ajutoare sociale, o masă de manevră des folosită. Bugetul de răbdare şi speranţe publice a fost însă speculat din plin şi candidaţii au investit masiv în nerăbdarea generală de a ieşi din austeritate, de a simţi ceva din creşterea economică a României revendicată nu doar de guvernul Cioloş acum în exerciţiu, dar şi de PSD care se consideră creatorul stării de bine şi ar vrea să beneficieze electorat de aceasta.

XS
SM
MD
LG