Linkuri accesibilitate

Lunca Răutului arată ca geamul proaspăt spălat în care dă năvală soarele după o ploaie îndelungată, pe săturate.

Drumul central e încă suficient de umed astfel încât maşinile să nu agite nisipul.

Mâine mai curând că se va transforma în pulbere şi se va lua după roţi ca nişte căţăluşte bezmetice care îi recunosc fără greş pe străini.

Doar maşinile localnicilor au voie să treacă astăzi de filtrul poliţiei. Cum eu am fost luat deja de suflet, pot să ajung cu maşina la ferma lui Anatol Botnaru, unde am cazare.

Sunetele produse de păsări şi animale (cel mai vocal este un măgăruş, după care intervine un soprano de dulau şi corul gâştelor, asistat cu nişte înjurături sincopate, un-ţa-un-ţa, adresate buhailor care nu vor să iasă din jug) se împletesc într-o simfonie rustică.

Sau operă, dacă tot am venit la Butuceni pentru un RIGOLETTO în aer liber.

Despre împletirea sunetelor naturale cu cele cântate de orchestră spunea regizorul Battistini, încercând să ne ghideze spre sursa miraolului de sâmbătă. Abia de aştept să mă conving cum funcţionează această suprapunere.

Locul cel mai potrivit de unde ar fi să ascult ar fi undeva între stânci, cam pe unde sunt instalate literele ce compun titul operei RIGOLETTO.

Dar nu mă încumet să mai urc a doua oară, după ce abia de am coborît de acolo, mai mult pe turul pantalonilor.

M-am ambiţionat să fac o poză de sus, cât mai de sus, în care să încapă tot ce mişună în luncă.

Peste ceva mai mult de o oră toate vor ajunge la locurile lor şi vor încremeni în aşteptarea semnului pe care îl va face dirijorul Pfeiffer.

Mai puţin văcuţele şi rândunicile, cărora puţin le pasă de musafiri.


XS
SM
MD
LG