Linkuri accesibilitate

Primul răspuns ar fi pentru că sunt frumoase și disponibile. Apoi există deja niște agenții cu tradiție, care oferă ceea ce vrea clientul: fete de măritat, tinere, frumoase, educate sau fete pentru o vacanță, având aceleași calități sau chiar mai multe. Odesa e de mult un punct de atracție, dar mai faimoase pentru acest scop au devenit Nikolaev și Herson, aflate la 100 de km unul de celălalt, primul pe Bugul de Sud, al doilea pe Nipru, înainte de vărsarea celor două fluvii în Marea Neagră. Ambele mai ieftine și cu climă mai blândă decât Odesa.

Totuși în ultimii doi ani, adică după anexarea Crimeei, în Herson turiștii în căutare de mirese s-au cam rărit. „Orașul e foarte aproape de Crimeea, nici 100 de kilometri, iar cei din afară nu înțeleg că aici nu e niciun fel de război și preferă să nu mai vină”, povestește Vera, aduăgând că „s-a mai dus și vorba că unele fete i-au păcălit pe câțiva străini, le-au cerut bani în avans să meargă la ei, dar au păstrat banii și au rămas acasă”.

Herson, 2016. Stada pietonală

Herson, 2016. Stada pietonală

Orașul a avut o perioadă de împrospătare, de când cu americanii și francezii care veneau să-și caute neveste aici: „mulți închiriau apartamente, stateau aici câte o lună-două, cheltuiau bani, plecau, se întorceau, mâncau, beau… toate aceste vizite au fost bune pentru noi”, crede Vera, doctoriță pediatră, care și ea a încercat să-și găsească un soț occidental, dar pe urmă când l-a găsit și aproape s-a decis, i-a fost teamă să plece într-o țară străină cu cineva pe care nu l-a cunoscut cu adevărat. Acum îi pare într-un fel rău, când se uită la alte femei, care o duc mult mai bine în Statele Unite și mai vin pe-aici odată pe an, de Paști, îmbrăcate frumos, relaxate și fără să aibă „permanenta noastră grijă pentru ziua de mâine”.

Nikolaev, 2016. Bugul de Sud înainte de vărsarea în Marea Neagră

Nikolaev, 2016. Bugul de Sud înainte de vărsarea în Marea Neagră

La Nikolaev, afacerea mireselor încă mai merge, dar nici aici ca odinioară, unii spun că ar fi vorba mai degrabă de prostituție, pentru că „cei mai mulți vin aici doar să se distreze, fac promisiuni, se simt bine și pe urmă pleacă de unde au venit”, îmi povestește Tatiana, o frumusețe cam ofilită, care poartă pantaloni foarte mulați și încă mai mizează pe o partidă bună. Îmi arată clubul în care se întâlnesc autohtonele cu vesticii care își imaginează că o ucraineană sau o rusoaică ar fi soții mai bune, decât englezoaicele, franțuzoaicele, canadienele sau americancele. Majoritatea acestor fete care vor să devină neveste se îmbracă însă ca niște femei ușoare, cu haine exagerat de scurte, strâmte și, în general, țipătoare. O întreb pe Tatiana de ce? Bună cunoscătoare a regnului masculin îmi răspunde pe măsura întrebării: „fiindcă bărbaților le plac ținutele de acest fel, le plac femeile care se îmbracă așa, întorc capul după ele, oricât de vulgare ar părea la prima vedere și chiar dacă nu recunosc, chiar dacă se cred intelectuali, ei preferă în adâncul lor această vulgaritate, combinată cu bunătatea și răbdarea femeilor din această parte a lumii”.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG