Linkuri accesibilitate

Ori de câte ori colegii mei jurnalişti cataloghează timpul ploios drept unul urât, ţăranul din mine se revoltă. Plantele ştiu mai bine decât oamenii ce înseamnă vreme frumoasă. Iată de ce mă solidarizez mai curând cu copacii, chiar dacă Festivalul de operă de la Butuceni ar putea fi afectat de ploi foarte probabile. Or, spre deosebire de plante, care pe vreme de seceta nu au de ales şi mor, noi, oamenii putem lua măsuri de precauţie.

Pentru escapada (de) la Butuceni în ziua de 3 iunie (cu posibile averse) cele mai practice ar fi pelerinele de ploaie. În căutarea acestei soluţii vestimentare am ajuns la Piaţa Aliohin din capitală.

Intuiţia îmi spune că un poncho impermeabil mai curând trebuie căutat la taraba cu vesela de unică folosinţă. Vânzătoarea Ana îmi propune două piese unisex, de producţie chinezească. Româna ei mă determină să o descos mai mult decât presupune politeţea de cumpărător. Ana spune că este originară dintr-o regiune din apropierea Moscovei. În urmă cu 23 de ani a adus-o în Moldova soţul, născut în părţile Orheiului. Au doi băieţi. O întreb dacă cei doi copii sunt mai curând moldoveni decât ruşi. Ana zice că şi-au făcut parte dreaptă. Cel mare, care a făcut şcoala primară în limba rusă se dă descendent pe linia maternă. Mezinul însă e moldovean, limba rusă aproape că nu o cunoaşte. Ana spune că vorbeşte cu el „românește”. Ea sesizează fizionomia mea mirată şi confirmă cu tărie că limba-i română, chiar dacă o vorbesc moldovenii. „Limba română e foarte frumoasă!” zice Ana. O întreb cum a învăţat-o. zice că are talent pentru însuşirea limbilor străine. Mai cunoaşte engleza. „Şi ucraineana?”, o întreb eu după ce că mă ghidase spre taraba ei vecina-i cu care schimbasem câteva vorbe în limba lui Şevcenko. Ana îmi taie elanul. Zice că nu vrea să învețe ucraineana pentru că este patrioată. De când există controverse între Rusia şi Ucraina ea ţine partea Moscovei. Îmi iau rămas bun şi pelerinele unisex, pentru mine şi nevastă. Mai am nevoie de pelerine pentru cele două nepoate.

Doamna care le are în vânzare se numeşte Minodora, originară din Cornova, Ungheni. După ce îi explic unde avem de gând să le purtăm, îmi spune cu mândrie că este şi ea melomană. De doi ani îşi procură abonament la Filarmonică. Îi sunt dragi toate genurile de muzică. S-ar porni şi la Butuceni, dacă... n-ar fi prinsă de programul ei zilnic.

Ţinta următoare e o pereche de cizme de gumă. Merg la magazinul companiei „autohtone” OldCom, care de câţiva ani dă lovitura cu „espadrile cochete pentru băieţi şi fete” (sloganul îmi aparţine, este de vânzare!). Unitatea cea mai apropiată se află pe strada Creangă. Vânzătoarea Inga îmi descrie preţ de câteva minute toată gama de culori-preţuri-mărimi. Amabilitatea ei nu scade nici măcar atunci când îi spun că va ajunge în povestea mea. „Nu am de ales, face parte din meserie!”, zice ea resemnată.

Ca să am un studiu de piaţă mai reprezentativ, e musai să vizitez „clondike-ul” de pe strada Armenească. În drum spre bazarul ultracentral, care mai emană miros de jăratic stins după incendiul recent, mă ademeneşte magazinul Maestro de pe strada „V.Pârcălab”. Acolo găsesc pelerina de cea mai bună calitate. Pelicula gumată cu bulinuţe albe pe un câmp azuriu cred că ar face faţă şi unor exigențe pariziene. Nu risc însă să irosesc bugetul familiei după ce am deja în rucsac patru piese.

În piaţa de pe strada Armenească tocmai mă prinde ploaia. Mai întâi timidă, ca o Lolită după care tot mai insistentă, tocmai bună de testat umbrele şi pelerine scoase imediat la vedere de vânzători. Cum am deja cizme vânătoreşti, îmi caut şosete. Dorinţa mea o detectează fără greş vânzătoarea Maria. Şi asta pentru că, zice Maria, mă „ştie” de la televizor. Măgulitoare şi utilă această popularitate de „vedetă”. Pentru Maria simte nevoia să îmi spună că a câştigat azi 300 de lei după ce a reuşit să vândă două piese, şi că sunt zile în care nu are niciun câştig, şi că a crescut de una singură doi copii şi că, Slavă Domnului, nu au păşit pe urmele tatălui cam scandalagiu-prieten cu paharul. Multe mi-ar fi povestit Maria, dacă totuşi nu voiam să cumpăr ciorapi. „Cum a zis odată Snegur, la piaţă se întâlnesc doi proşti - unul care vinde, altul care cumpără şi încearcă să se înşele unul pe altul”, zice Maria ironizând pe seama ocupaţiei sale. Nu bag mâna în foc că această aserțiune îi aparţine primului preşedinte, dar mă las pe mâna cronicăresei care îşi scrie propria istorie a independenţei RM.

Deşi nu mi-am făcut plinul (parcă mi-ar plăcea să caut şi un binoclu), mă las alungat de ploaia care pe jumătate din vânzători i-o fi supărând, deoarece le udă marfa, iar pe cealaltă jumătate cu siguranţă îi bucură, pentru că cealaltă jumătate vinde ridichi, făină, cartofi, căpşuni, mazăre, caise, ceapă, mărar... Dar asta e altă listă de cumpărături.

XS
SM
MD
LG