Linkuri accesibilitate

„Mişcarea Identitară“ în vizorul Serviciilor


Revista „identitarilor germani”, „Blaue Narzisse” (coperta, 2015)
Revista „identitarilor germani”, „Blaue Narzisse” (coperta, 2015)

Oficiul Federal pentru Protecţia Constituţiei, precum se numeşte în Germania Serviciul de Informaţii Interne, va supraveghea cu atenţie activitatea „Mişcării Identitare”. Anunţul l-a făcut preşedintele Oficiului, Hans-Georg Maaßen, într-o declaraţie reprodusă de ziarul „Rheinische Post”, din Düsseldorf.

„Mişcarea”, a spus Maaßen, a trecut de la activităţi desfăşurată pînă acum mai ales în spaţiul virtual (adică pe internet) la acţiuni concrete. Unul dintre obiectivele declarate ale „Mişcării Identitare” este „apărarea identităţii germane în faţa migraţiei de masă”. Potrivit ziarului citat, organizaţia este „braţul activ al Noii Drepte”.

În acest sens se defineşte însăşi organizaţia care afirmă despre sine că se consideră drept „braţul metapolitic” al Noii Drepte. O intensificarea a activităţilor „Mişcării” s-a observat în urma apariţiei tezelor, expuse de Thilo Sarrazin în cartea sa xenofobă, controversată, „Germania se desfiinţează” („Deutschland schafft sich ab”).

Deja în urmă cu 3 ani, s-a atras atenţia asupra apariţiei acestei „mişcări” în Germania, afirmîndu-se că prin tactica adoptată face o propagandă deghizată cu elemente inocente ale culturii pop care, în ultimă instanţă, nu promovează nimic altceva decît un rasism camuflat.

Aripa germană a „Mişcării identitare” a fost lansată în toamna anului 2012. Atunci era o grupare constituită din mai multe organizaţii locale care promovau ideea aşa-numitului „etnopluralism”.

Acest concept a fost preluat de la Noua Dreaptă franceză care prin „etnopluralism” înţelege conservarea elementului etnic autohton în cadrul statelor europene naţionale, omogene. Adepţii „etnopluralismului” definesc etniile în conformitate cu „biologismul” promovat şi de către nazişti. Cu alte cuvinte, etniile sînt definite în conformitate cu originea şi cultura lor tradiţională. Influenţele „alogene” sînt considerate drept un pericol pentru propria cultură şi identitate. Reacţia faţă de acest „pericol” se manifestă prin diverse forme de xenofobie. „Etnopluraliştii” evită, în general, să folosească termenul de „spaţiu vital” („Lebensraum” - fiind un concept compromis de nazişti), utilizînd formula eufemistică despre: teritoriile moştenite de către popoare.

Protagoniştii germani şi austrieci ai „Mişcării identitare” şi-au propus ca obiectiv principal, „lupta contra islamizării”, susţinînd că ţările lor riscă să-şi piardă identitatea, fiind asaltate de musulmani care în cele din urmă vor provoca „disoluţia” naţiunii.

„Mişcarea identitară” a apărut prima dată în Franţa sub denumirea „Bloc identitaire” (fondat după ce organizaţia precursoare, cunoscută dub denumirea „Génération identitaire” a fost interzisă în 2004), apoi s-a extins şi în alte ţări europene. Simbolul grupării germane este litera greacă lambda (Λ), reprodusă pe un fundal negru-galben.

Serviciul de informaţii din landul federal Bremen a identificat în 2013 activişti „identitari” cunoscuţi ca persoane active în cadrul Partidului Naţional-Democrat din Germania (NPD) – cea mai influentă formaţiune extremistă de dreapta din Germania, care activează în cadrul „Frontului Naţional European”, alături de organizaţii cum ar fi, de pildă, şi Noua Dreaptă din România (cu o filială în Republica Moldova).

Hans-Thomas Tillschneider în „Narcisa Albastră”
Hans-Thomas Tillschneider în „Narcisa Albastră”

Apropiat de Mişcare este şi actualul activist al partidului Alternativa pentru Germania (AfD), Hans-Thomas Tillschneider, originar din România. Într-un interviu acordat revistei „Blaue Narzisse” („Narcisa albastră” – din 11. 4. 2014), oficiosul Mişcării din Germania, editorul paginii electronice „Platforma Patriotică” şi-a expus opiniile politice şi motivele pentru care activează în AfD, afirmînd: „Sînt un om profund conservator şi nu văd niciunde vreo posibilitate de manifestare politică decît în cadrul Alternativei pentru Germania (AfD). AfD sau exil interior. Tertium non datur”.

În prezent, „Mişcarea Identitară” mizează pe „trecerea spre o eră nou”, cerînd susţinătorilor să participe la instrucţii, organizate în tabere de vară. Prin intermediul internetului organizaţia răspîndeşte materiale publicitare adresate unor potenţiali aderenţi care doresc „să-şi apere patria”.

Mişcarea s-a extins în ultimii ani, avînd aderenţi în mai multe ţări europene. Congresul „identitarilor”, planificat în toamna anului 2014 la Budapesta, a fost interzis de către guvernul Orbán. Conferinţa, precum relata ziarul „Die Welt”, s-a desfăşurat, totuşi, într-un „cadru privat”, iar printre participanţi s-au aflat cîteva figuri cunoscute ale scenei radical-naţionaliste venite din mai multe ţări.

Previous Next

XS
SM
MD
LG