Linkuri accesibilitate

Negociatorul șef al opoziției siriene a anunțat că demisionează din cauza eșecului discuțiilor de pace de la Geneva


Negociatorul șef al opoziției siriene a anunțat că demisionează, duminică, din cauza eșecului discuțiilor de pace de la Geneva sub egida ONU pentru o reglementare politică în Siria. Mohammad Alloush a mai declarat într-un comunicat că negocierile nu au oprit bombardamentele regimului asupra zonelor controlate de rebeli, nu au asigurat eliberarea a mii de deținuți și nici nu au împins Siria spre tranziție politică fără președintele Bashar al-Assad. Reprezentând Înaltului Comitet de Negocieri sprijinit de Arabia Saudită, Alloush a mai spus că, fără acceptarea de către regim a vreunei cereri a opoziției, negocierile începute cu patru luni în urmă sunt o „pierdere de timp”. Opoziția siriană și-a suspendat în aprilie participarea oficială la aceste negocieri.

XS
SM
MD
LG