Linkuri accesibilitate

„Revoluția care bântuie la noi în țară, o revoluție adâncă fiindcă schimbă toate lucrurile, nu este o revoluție națională, e o revoluție impusă din afară...”


Diplomatul Grigore Gafencu (Credit foto: Agerpres/Facebook)

Diplomatul Grigore Gafencu (Credit foto: Agerpres/Facebook)

Un interviu inedit al diplomatului Grigore Gafencu realizat de Noël Bernard.

În Arhiva Istorică a postului Radio Europa Liberă a intrat, recent, un nou document prețios din moștenirea audio a cunoscutului ziarist și director al Serviciului românesc, Noël Bernard. În urmă cu 60 de ani, în 1956, Noël Bernard intervieva un personaj celebru al istoriei României, pe fostul ministru de externe Grigore Gafencu, în aceeași zi în care diplomatul depuse ca martor al apărării în procesul ce se desfășura în Elveția, la Berna, împotriva a cinci români ce ocupaseră, cu un an mai devreme, ambasada României.

Incidentul sau Afacerea Legației române de la Berna - numele sub care este evocat de istorici - astăzi o pagină de istorie relativ bine cunoscută, s-a produs în zilele de 14-16 februarie 1955. Cinci emigranți români, conduși de Oliviu Beldeanu, au ocupat atunci sediul legației române și au încercat să sustragă o serie de documente diplomatice al căror conținut a rămas, pînă astăzi, neprecizat cu claritate.

Surprinși de șoferul ambasadei, unul din cei cinci a tras în acesta, rănindu-l grav. Șoferul a murit ulterior la spital. Împușcăturile și un apel telefonic al însărcinatului cu afaceri au condus la înconjurarea sediului ambasadei de către poliția elvețiană, încercarea eșuată a unuia dintre emigranți de a pleca cu documente sustrase și, în cele din urmă, după 38 de ore de parlamentări, predarea restului atacatorilor.

Guvernul român a acuzat imediat emigrația legionară din Spania pentru organizarea atacului și a creat un incident diplomatic cu autoritățile elvețiene, cărora le-a fost reproșat refuzul de a ataca imediat, în cursul primei nopți, clădirea legației pentru a-i aresta pe emigranții români, și, ulterior, refuzul predării acestora României.

Atacatorii și-au motivat acțiunea prin dorința de a obține eliberarea din închisorile comuniste din România a cinci cunoscuți oameni politici, în timp ce experți occidentali, între care Paul Louis-Lucas, înclinau să vadă în atac fie o încercare a emigrației române de a expune diplomații Bucureștiului, ce ar fi constituit la Berna un centru de spionaj pro-sovietic, fie că ar fi executat o misiune pe care ar fi primit-o în circumstanțe rămase neclare.

Guvernul de la București acuzase între timp elvețienii că ar fi acordat agresorilor „un tratament aproape diplomatic, ca și cum bandiții s-ar fi bucurat de imunitate și nu funcționarii legației, care așteptau în stradă rezultatul negocierilor”.

Cert este că, în final, grupul de emigranți a fost judecat și condamnat la închisoare de justiția elvețiană și că, în 1958, principalul organizator al atacului, Ovidiu Beldeanu, a fost atras de agenții români și est-germani la Berlin, de unde a fost răpit, transportat în România, iar acolo executat de Securitate în 1960.

Emigranții români au fost apărați la procesul din 1956, de la Berna, de unul din maeștri baroului francez, René Floriot, iar în ultima zi a procesului apărarea a făcut să fie auzită vocea unui diplomat român anti-comunist de mare prestigiu, fostul ministru de externe al României, Grigore Gafencu.

Noël Bernard, detaliu dintr-o fotografie de familie (Credit foto: Andrea Bernard)

Noël Bernard, detaliu dintr-o fotografie de familie (Credit foto: Andrea Bernard)

Gafencu a fost intervievat în aceeași de Noël Bernard, directorul Serviciului românesc al Radio Europa Liberă, și a expus cu o claritate admirabilă, exemplară, convingerile și declarațiile sale publice. După spusele sale:

Grigore Gafencu: „[...] am arătat, dragă Doamne, că acești domni au pricinuit un deranj atât de mare, timp de zece ani, unei țări întregi, că violarea de domiciliu a intrat atât de mult în moravurile românești datorită cârmuirii de astăzi, că o țară întreagă așteaptă în fiecare noapte, cu groază, ca autoritatea să bată la ușă, pentru a lua din casă, pentru a scoate din casă, un membru drag al familiei, că astfel au dispărut fiii cei mai iluștri ai țării, un Iuliu Maniu, un Dinu Brătianu, care au dispărut astfel în noapte și pe care nimeni nu i-a mai văzut, despre care nimeni nu a mai știut nimic, acum doar s-a aflat despre moartea lor fără ca să se știe cum au murit, unde au murit și unde sunt îngropați. Acești fii, cei mai de seamă ai țării, care sunt o fală și au fost o fală nu numai pentru viața publică românească, dar și pentru viața publică a Europei întregi.”

Diplomatul român adăuga:

Grigore Gafencu (1892-1957)

Grigore Gafencu (1892-1957)

Grigore Gafencu: „... am ținut să arăt îndeosebi cât de adâncă este deznădejdea din țară, deznădejde din fundul căreia a pornit fapta care a fost împlinită la Berna. O deznădejde care nu este cumva individuală și privește numai pe 3-4 inși ca acei care se află pe banca acuzaților, ci este o deznădejde colectivă, o deznădejde care a cuprins și care înăbușă sufletul unui popor întreg, care nu mai vede ce scăpare îi rămâne, care nu mai vede în ce direcție își poate îndrepta nădejdile.”

Sursele, cauzele acestei „deznădejdi colective” erau explicate la fel de clar de Grigore Gafencu în interviul transmis de Radio Europa Liberă:

Grigore Gafencu: „Am arătat că această deznădejde vine din trei pricini: o pricină de ordin național, din cauza prăbușirii neatârnării statului. [...] A doua pricină de care am vorbit are un caracter individual. Constrângerea care se exercită într-un stat comunist, cum e astăzi statul nostru, se îndreaptă nu numai împotriva nației, ci și împotriva fiecărui individ în parte, pentru a-i băga cu de-a sila în suflet și în minte o ideologie care e străină de el, de felul său de a gândi, de a simți, și care e probabil străină de sufletul oricărei ființe omenești.

Și în sfârșit, am vorbit de a treia pricină, de disperare, care după părerea mea poate este cea mai însemnată deși se vorbește puțin despre ea. Revoluția care bântuie la noi în țară și care e o revoluție adâncă fiindcă schimbă toate lucrurile, schimbă toată structura statului, nu este o revoluție națională, o revoluție românească care să fi pornit din adâncul trecutului, din adâncul pământului nostru românesc... [...] E o revoluție impusă din afară, care nu face decât să distrugă, care nu crează nădejdi noi, care nu întreține viața, care nu dă simțământul unei veșnice reînoiri, care este icoana morții și în fața acestei icoane a morții disperarea poporului e fără margini.”

Demonstrația lui Grigore Gafencu este admirabilă și în pledoaria sa diplomatul aducea în discuție și Raportul secret ce tocmai fusese pronunțat de Nichita Hrușciov la Congresul PCUS de la Moscova pe tema crimelor staliniste.

Imagini de la o expoziție dedicată lui Grigore Gafencu, organizată la București

Mărturia și vocea lui Grigore Gafencu trebuie nu numai ascultate, dar pot constitui un important obiect de studiu în Facultățile de Istorie de la Chișinău și București. Radio Europa Liberă o pune de astăzi la dispoziția tuturor pe pagina sa de Internet, în Arhiva Istorică.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG