Linkuri accesibilitate

[Nou] Grigore Gafencu: „Constrângerea care se exercită într-un stat comunist se îndreaptă împotriva fiecărui individ în parte, pentru a-i băga cu de-a sila în suflet și în minte o ideologie care e străină de el”


Grigore Gafencu (Credit foto: Agerpres/Facebook)

Grigore Gafencu (Credit foto: Agerpres/Facebook)

Diplomatul Grigore Gafencu în dialog cu Noel Bernard despre Procesul de la Berna din 1956.

Radio Europa Liberă: Transmitem acum un interviu al domnului Grigore Gafencu, fost ministru de externe al României, despre semnificația procesului celor patru tineri români anticomuniști, care sunt judecați în prezent de Curtea Penală Federală Elvețiană de la Berna. Domnul Gafencu a depus vinerea trecută ca martor al apărării în fața înaltei instanțe elvețiene.

[1956]

Noel Bernard: Vă rog domnule Gafencu să ne spuneți ce impresii ați cules în cursul acestui proces.

Grigore Gafencu: „Acest proces a fost un prilej fericit pentru românii care se află în străinătate pentru ca venind la Berna ca să lămurească Tribunalul Federal care îi judecă pe cei patru compatrioți care au ocupat legația reperistă anul trecut, ca să lămurească pe acești judecători elvețieni despre pricinele adevărate care au împins pe acești compatrioți la un act atât de neobișnuit.

Zic că a fost un prilej ca acești români să se întrunească fără nici o deosebire de credință politică sau de altfel de credință, oameni de toate felurile, foști național-țărăniști, foști liberali, foști socialiști, creștini și evrei, bărbați și femei din toate straturile exilului nostru, pentru ca împreună într-un gând de desăvârșită solidaritate românească, să vorbească despre țară, despre suferințele tării, despre nazuințele țării și despre felul cum fapta celor patru români ar putea, dacă este bine înțeleasă, să fie o faptă fericită atât pentru cei ce se află în străinătate, pentru străini, care trebuie să priceapă mizeriile și suferințele și năzuințele țării, cât și pentru țara noastră, pentru ca mai mult interes, mai multă solidaritate omenească, mai multă solidaritate europeană, să se îndrepte către această țară.

Cred că acest prilej a fost bine folosit, deoarece la proces s-au aflat vreo două sute de ziariști veniți din toate colțurile lumii, care au urmărit cu interes și cu multă simpatie lămurirele noastre, sprijiniți de altfel și pe interesul și pe simpatia poporului elvețian, poporului bernez, care, deși foarte mândru de ordinea, de legile Elveției, și dornic ca nimeni să nu se atingă de această ordine și de aceste legi, s-a arătat totuși foarte înțelegător pentru suferințele altora. Foarte înțelegător și cu multă simpatie pentru suferințele și nădejdile celorlalte popoare, mai ales a popoarelor noastre.

Deci un îndoit prilej de solidaritate românească și de trezire a spiritului de solidaritate, trezirea spiritului de interes a lumii din afară pentru țara noastră.”

Noel Bernard: Dl. Gafencu, dvs. ați fost, astăzi dimineață, ultimul martor al apărării și, dacă nu mă înșel, dl. René Fleuriot unul dintre avocații pledanți ai apărării, v-a introdus, v-a prezentat ca un legendar apărător al ordinei. Ați putea să rezumați în câteva cuvinte punctele principale ale depoziției dvs. de astăzi dimineață?

Gafencu Gafencu: „Da, în adevăr, maestrul Fleuriot a binevoit să mă numească un om al ordinei și am ținut să lămuresc că dacă mi se cuvine această denumire, se datorește nu numai faptului pentru că am avut răspunderi grele de dus în spinare în timpul vieții mele, dar și fiindcă am petrecut 20 de ani, aproape 20 de ani, într-o țară de ordine, unde ordinea se respectă mai mult decât pretutindeni în Europa, adică în Elveția.

Am arătat, de aceea, că ciocnirea care a avut loc anul trecut la legația reperistă din Berna, între reprezentanți ai țării mele, reprezentanți ai tragediei care se desfășoară în țara noastră, și reprezentanții ordinei elvețiene, această ciocnire m-a tulburat adânc. Am căutat să-mi lămuresc pentru mine însumi care au fost pricinile care au împins pe acești băieți la fapta lor deznădăjduită, și cum trebuie să fie înțeleasă această faptă. Acuzații în timpul instrucției și la proces au vădit, în mod foarte sincer, simțămintele lor creștinești, și au arătat și ei părerea de rău pentru moarte de om pe care au pricinuit-o. În ce mă privește nu mă îndoiesc, și am avut impresia că nici tribunalul nu se îndoiește, de sinceritatea acestor simțăminte.

În ce privește însă faptul că actualii chiriași, că actualii ocupanți ai legației reperiste, au fost deranjați în obiceiurile lor am arătat, dragă Doamne, că acești domni au pricinuit un deranj atât de mare, timp de zece ani, unei țări întregi, că violarea de domiciliu a intrat atât de mult în moravurile românești datorită cârmuirii de astăzi, că o țară întreagă așteaptă în fiecare noapte, cu groază, ca autoritatea să bată la ușă, pentru a lua din casă, pentru a scoate din casă, un membru drag al familiei, că astfel au dispărut fiii cei mai iluștri ai țării, un Iuliu Maniu, un Dinu Brătianu, care au dispărut astfel în noapte și pe care nimeni nu i-a mai văzut, despre care nimeni nu a mai știut nimic, acum doar s-a aflat despre moartea lor fără ca să se știe cum au murit, unde au murit și unde sunt îngropați.

Acești fii, cei mai de seamă ai țării, care sunt o fală și au fost o fală nu numai pentru viața publică românească, dar și pentru viața publică a Europei întregi.

De aceea cei care au urmărit ceea ce s-a întâmplat la Legația din Berna au căpătat o înțelegere cu totul deosebită al problemei de ordine astfel cum se pune în lumea de astăzi. Fapta celor tineri nu este cumva fapta cum o pot judeca oamenii din lumea liberă, fapta unor tineri năzdrăvani, care au căutat să scape de conformismul, de legea burgheză, care apasă câte odată asupra tineretului fiindcă le impune o disciplină, căutând să facă o ispravă, o ispravă nelegiuită, ci dimpotrivă fapta a fost împlinită de tineri care trăiau într-o țară unde nelegiuirea, nerânduiala, ilegitimitatea sunt impuse de sus, de către autoritate, unde lumea întreagă este ținută într-un regim de nelegiuire, și unde trebuința lumii, și îndeosebi năzuințele tineretului se îndreaptă împotriva unei ordini, unei restabiliri a ordinii pe care să se poată sprijini și îndeosebi restabilirea unei ordini morale și de aceea se fac fapte care par nebunii, fapte de o îndrăzneală nemaipomenită, fiindcă există în sufletul acestor oameni nevoia de a arăta că în neregula, în ilegitimitatea de astăzi nu se mai poate trăi, lumea înăbușă.

Și am ținut să arăt îndeosebi cât de adâncă este deznădejdea din țară, deznădejde din fundul căreia a pornit fapta care a fost împlinită la Berna. O deznădejde care nu este cumva individuală și privește numai pe 3-4 inși ca acei care se află pe banca acuzaților, ci este o deznădejde colectivă, o deznădejde care a cuprins și care înăbușă sufletul unui popor întreg, care nu mai vede ce scăpare îi rămâne, care nu mai vede în ce direcție își mai poate îndrepta nădejdile.

Am arătat că aceste deznădejde vine din trei pricini: o pricină de ordin național, din cauza prăbușirii neatârnării statului. Un popor mândru de veche origine, luptă de secole pentru independență și pentru libertate, el în sfârșit după ce trece de mii și mii de greutăți izbutește să atingă la acea libertate și la acea neatârnare, izbutește în sine să-și împlinească visul lui. Și atunci se întâmplă ceea ce s-a întâmplat la noi, acea mare și adâncă nenorocire: el e silit din nou să intre în noapte, țara pe care a clădit-o statul, de care e mândru, își pierde neatârnarea, devine un stat pe care lumea întreagă îl numește un stat satelit.

A doua pricină de care am vorbit are un caracter individual. Constrângerea care se exercită într-un stat comunist, cum e astăzi statul nostru, se îndreaptă nu numai împotriva nației, ci și împotriva fiecărui individ în parte, pentru a-i băga cu de-a sila în suflet și în minte o ideologie care e străină de el, de felul său de a gândi, de a simți, și care e probabil străină de sufletul oricărei ființe omenești. Dar pentru ca această ideologie să poată pătrunde în el, trebuie mai întâi să se facă un gol, să fie golită mintea și să fie golit sufletul său, și atunci se scoate cu de-a sila din individ tot ce l-a legat de trecutul său, de credințele sale, tot ce înseamnă personalitatea lui și o asemenea golire sufletească nu poate să se facă decât prin chinuri grele și să pricinuiască o adâncă disperare.

Și în sfârșit, am vorbit de a treia pricină, de disperare, care după părerea mea poate este cea mai însemnată deși se vorbește puțin despre ea. Revoluția care bântuie la noi în țară și care e o revoluție adâncă fiindcă schimbă toate lucrurile, schimbă toată structura statului, nu este o revoluție națională, o revoluție românească care să fi pornit din adâncul trecutului, din adâncul pământului nostru românesc, și de aceea nu are pe lângă ponosuri și anumite însușiri pe care le poate avea o revoluție națională. Ea nu distruge numai valorile naționale, căutând cum ar face o revoluție națională să ferească alte valori, ea când distruge speranțele în viitor nu dă viață unor speranțe noi cum ar putea face o revoluție națională.

E o revoluție impusă din afară, care nu face decât să distrugă, care nu crează nădejdi noi, care nu întreține viața, care nu dă simțământul unei veșnice reînoiri, care este icoana morții și în fața acestei icoane a morții disperarea poporului e fără margini.

Și atunci am amintit vorbele unui bărbat politic, unui cârmuitor, care acum de curând a arătat, citez în mod textual, următoarele, că: „Învinuirile, acuzațiile, arestările, deportările masive, execuțiile fără proces sau cu procese ticluite, care s-au făcut în lumea bolșevică au dus acolo unde duc neapărat asemenea fapte la nesiguranță, la groază, la disperare.”

Aceste declarații sunt chiar declarațiile domnului Nichita Hrușciov, din memoriul secret pe care l-a dezvoltat în fața celui de-al douăzecelea Congres al Partidului Național Comunist. Și, prin asemenea declarații pe care le-a făcut domnul Hrușciov, el însuși a dat poate mărturia cea mai însemnată la procesul din Berna, a fost martorul numărul unu, fără să fi fost prezent în carne și oase, dar prezent prin declarația sa, la acest proces. Iar dacă domnul Hrușciov a arătat disperarea la care duce metoda sovietică, astfel cum a fost împlinită de Stalin care, să nu uităm, a cârmuit Rusia Sovietică și întreaga lume comunistă timp de 25 de ani, dacă a arătat care este disperarea care bântuie în rândurile Partidului Comunist Sovietic, care a cârmuit alături de Stalin lumea, ce trebuie să fie disperarea unor popoare satelite, aruncate la marginea Rusiei Sovietice, și pentru care Rusia Sovietică și cârmuitorii ei nu au avut neapărat nici un fel de menajament.

Și atunci, am arătat încă una din pricinile care pentru mine sunt vădite și care au fost izvorul adevărat, pricina adevărată a faptei de la Berna și anume, am arătat că acești tineri au căutat să ridice un protest, au căutat să aibă un strigăt de alarmă, față de lumea întreagă pentru cele ce se întâmplă în țara noastră și pentru cele ce s-ar putea întâmpla și dincoace de Cortina de Fier. Ei au ținut să atragă atenția lumii întregi asupra primejdiei pe care o reprezintă politica comunistă.

Și am arătat că acest strigăt de alarmă vine din simțământul care se răspândește tot mai mult dincolo de Cortina de Fier, că lumea din afară a uitat de țările noastre. Au uitat de suferințele lor, de năzuințele lor sau crede că liberarea țărilor noastre ar cere o sforțare prea mare, prea costisitoare, și de aceea caută să nu mai aibă grijă de ele. Și asemenea suferință dacă s-ar întinde și dacă s-ar adânci la noi, ar putea duce la un fel de capitulare morală în fața constrângerii din afară, capitulare care e primejdioasă pentru că e contagioasă, pentru că prinde de la popor la popor, se poate întinde de la țară la țară, și poate ușor trece și Cortina de Fier.

Dar sunt în țara noastră bărbați mai ales printre cei tineri care nu vor să capituleze, care nu vor să accepte o asemenea situație, care vor să ridice un strigăt de alarmă, care vor să facă ceva pentru a atrage atenția lumii cu privire la cele ce se petrec la noi și s-ar putea întâmpla și la ei. Și printre acești bărbați sunt cei patru care se află pe banca acuzaților: ei au vrut să ridice un strigăt de alarmă. Și acest strigăt de alarmă chiar dacă pare a fi fost o nebunie, e o nebunie care s-a ridicat împotriva unei nebunii mult mai mari și mai primejdioase, nebunie care a distrus jumătate din Europa și care ar putea distruge cealaltă jumătate.

Amintind onoratului tribunal despre cel de-al douăzecelea Congres din Moscova unde, după cum spun ziarele, domnul Hrușciov când a dezvoltat memoriul său împotriva lui Stalin a primit mai multe întrebări din partea delegaților care se aflau în sală și care îi cereau în scris [să spună], în timpul în care Stalin împlinea toate aceste crime, ce făceați dumneavoastră, tovarășii săi? Și Hrușciov a spus: acel care a pus această întrebare să facă bine să se ridice în picioare. Și, firește, nimeni nu s-a ridicat. Și atunci Hrușciov a spus: vedeți, asta o făceam și noi…

Ei bine acei patru băieți de pe banca acuzației nu au făcut aceasta, ei au avut îndrăzneala și bărbăția să se ridice în picioare. Și de aceea multe le va fi iertate, și de aceea gestul lor chiar dacă a avut unele consecințe de care ne pare rău tuturor, rămâne un gest care a influențat intențiile cele mai bune, cele mai curate și care se impune respectului nostru.”

Noel Bernard: Vă mulțumesc foarte mult domnule Gafencu.

Radio Europa Liberă: Am transmis un interviu al dlui Grigore Gafencu, fost ministru de externe al României, despre semnificația procesului celor patru tineri români anticomuniști, care are loc în prezent în fața Curții Penale Federale elvețiene de la Berna. Aici e Radio Europa Liberă, vocea României libere.

[Transcriere: Irina Sterpu]

XS
SM
MD
LG