Linkuri accesibilitate

Barack Obama a fost primul președinte american în exercițiu care a călătorit la locul unde a avut loc primul atac nuclear din lume


Președintele Statelor Unite Barack Obama a fost primul președinte american în exercițiu care a călătorit la locul unde a avut loc primul atac nuclear din lume. După ce a depus o coroană de flor la cenotaful unde o flacără eternă îi comemorează pe morții de la Hiroșima, Obama a spus că lumea întreagă e datoare să se întrebe cum poate fi prevenită o asemenea suferință. Liderul de la Casa Albă a spus că vizita sa la Hiroșima, care urmează summitului G7 din Japonia, a fost menită să-i onoreze pe toți aceia care au fost uciși în al doilea război mondial. Barack Obama nu a cerut însă scuze pentru bombardamentul atomic. În 6 august 1945, un bombardier american B-29 a lansat o bombă nucleară de 15 kilotone la Hiroșima, ucigînd pe loc 80.000 de oameni. Se spune despre acest bombardament și despre al doilea, la Nagasaki trei zile mai tîrziu, că au scurtat al doilea război mondial.

XS
SM
MD
LG