În prima sa conferinţă de presă ca ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu a zăbovit o vreme în mijlocul publicului jurnalist, schimbând amabilităţi şi făcându-şi noi prieteni. Juca rolul unui membru al publicului devenit, pe nepusă masă, erou principal într-o piesă de teatru neconvenţional. Era un fel de a le transmite jurnaliştilor că nu uită că a ajuns demnitar după ce a făcut pe cărăuşul într-o reţea de citostatice care a substituit, prin voluntariat şi căldură umană, nepăsarea şi birocraţia sistemului. Că nu uită de unde a plecat: din public. El îl înlocuieşte pe Patriciu Achimaş Cadariu, demnitar uns cu toate alifiile, contrafăcute sau nu, imun dar şi nepăsător la bolile sistemului. Acesta şi-a dat demisia după ce părea că încearcă să muşamalizeze sau, cel puţin, să temporizeze scandalul dezinfectanţilor diluaţi şi al consecinţelor acestora: rata mare de mortalitate din cauza infecţiilor şi a bolilor căpătate în spital.
Astfel că, după ce a străbătut publicul, confundându-se cu el, Vlad Voiculescu a ajuns pe scenă pentru a începe o nouă etapă biografică, aceea de vedetă mediatică. Prima decizie pe care a luat-o a fost de a publica lista principalilor furnizori de dezinfectanţi. A spulberat astfel mitul privilegierii Hexi Pharma, a doua firmă pe lista marilor contracte, după compania Al Carina care are afaceri de 10 milioane de lei cu ministerul. Nu se mai poate afirma acum că Hexi Pharma (care a primit contracte cu două milioane de lei mai puţin) ar fi fost privilegiată sau că ar deţine monopolul pieţei dezinfectanţilor. E un fel de a spune că ministerul nu are nimic de ascuns sau că mai sunt multe de investigat? Nu se ştie.
Oricum, succesul în afaceri a lui Dan Condrea e la fel de învăluit în mister ca şi moartea lui pe marginea drumului care duce de la Buftea la Bucureşti. Ancheta asupra accidentului de maşină este dublată, cum altfel? de un roi isteric de speculaţii şi teorii conspiraţioniste. Mai ales că moartea survenea în plină anchetă care ameninţa să cuprindă ca un pârjol paliere întregi ale puterii. După accidentul de maşină Condrea a devenit, la propriu şi la figurat, Deus ex machina.
L-au ajutat şi speculanţii din presă care au avut ocazia să scape din cămaşa de forţă a cenzurii pentru a merge cu conspiraţiile până în pânzele albe ale personajului principal, indiferent pe ce lume s-ar afla. Până la testul ADN, s-a spus că Dan Condrea şi-ar fi înscenat moartea şi ar fi acum în Venezuela, Brazilia sau Rusia, după cum percepea comentatorul undele astrale şi ectoplasma afaceristului. Fosta sa soţie care-l consideră un erou al vieţii ei, negativ e drept, susţine că ar fi fost general SIE şi le-a spus jurnaliştilor să ceară amănunte de la serviciile secrete americane pe baza unei fotografii de la cununie, din 1999. După ce testul ADN a confirmat identitatea şoferului, speculaţiile pe marginea mormântului au continuat. Tema a ajuns subiectul presei tabloide, iar televiziunile i-au filmat înmormântarea cu dronele, pentru a informa corect şi prompt telespectatorii în legătură cu jerbele şi coroanele de pe maşini, garderoba participanţilor şi calitatea slujbei religioase.
Există, pare-se, o grilă de idei fixe şi tropi eshatologici pe care fiecare televiziune profesionistă trebuie s-o respecte atunci când vine vorba despre manipularea emoţională a telespectatorilor. Acestor momente li s-a dedicat un lexic special, format din două sute de cuvinte, multe dintre ele interjecţii care merg direct la sufletul ascultătorilor şi pe care, dacă nu le ştii, nu ai acces în studioul de televiziune sau pe prima pagină. Producătorii şi editorii emisiunilor de informaţii ştiu bine că în fiecare român e un Bond, James Bond, înclinat să vadă o conspiraţie în toate cutele existenţiale sau întâmplările extraordinare, cum ar fi aceea a morţii celui mai detestat şi mediatizat om de afaceri român din ultimele şapte zile. Şi ce întâmplare! Fiecare zi a adunat ca la priveghi realizatori preocupaţi să ţină vie fantoma dispărutului, să nu scadă audienţele. Ce mai! Nicăieri nu e mai clar că decenţa şi intimitatea morţii au murit odată cu prima transmisiune în direct decât la televiziunile de ştiri.
Unii comentatori au informaţii sigure că a fost asasinat de asociaţii săi ca să nu-i deconspire şi să compromită afacerea. Sau de familie, pentru că-i făcea de râs ori puseseră ochii pe mulţii bani dosiţi. Sau de asasinii plătiţi ai oligarhiei. Sau de serviciile secrete care se temeau că anchetarea lui Dan Condrea ar face să se prăbuşească, unul după altul, castelele de nisip ale marilor afaceri, compromiţând creşterea economică a averii celor mai bogaţi români. Jurnaliştii de investigaţii au mers la faţa locului, căutând cu detectorul şuruburi şi şaibe compromiţătoare din caroseria maşinii. Au găsit mostre pe care le-au supus atenţiei publice ca exemplu de incompetenţă a organelor de anchetă şi a serviciilor secrete.
Reprezentanţii Serviciului Român de Informaţii au fost chemaţi la Comisia parlamentară pentru controlul SRI să dea socoteală în legătură cu accidentul lui Condrea. Înainte de accidentul fatal, SRI s-a apărat susţinând că a trimis sute de informaţii în legătură cu afacerile dubioase ale Hexi Pharma. Toată lumea, de la guvern la minister, ar fi primit jelaniile agenţilor secreţi care stăteau cu ochii pe cardiograful sistemului. SRI era pus în poziţia incomodă de a dovedi că şi-a făcut datoria fără a incrimina totuşi instituţiile statului.
Şi totuşi, chiar dacă reacţia alergică a SRI-ului faţă de neregulile de la Hexi Pharma a crescut exponenţial după devoalarea scandalului, patronul firmei nu a fost urmărit de principalul serviciu secret. Nici de celelalte şapte sau nouă, câte or mai fi. A fost supraexpus mediatic, ca un model de hoţie şi corupţie, ca o planşă anatomică a caracatiţei care funcţionează la toate palierele societăţii şi, cu toate acestea, nu a fost urmărit, nu i-au fost interceptate convorbirile telefonice, nu a îngrijorat parchetul şi serviciile secrete nici măcar cât violatorii din Vaslui. Îi protejau intimitatea şi dreptul la liberă exprimare telefonică. SRI le-a spus parlamentarilor curioşi că, de fapt, Hexi Pharma „nu a constituit un caz de securitate naţională.” De aceea, nici nu s-au ostenit să-l urmărească îndeaproape pe patronul acesteia aşa cum au făcut cu unii jurnalişti, activişti sau politicieni incomozi, de pildă. SRI a depus mai mult efort să demonstreze că palinca şi caltaboşul primit de fostul ministru Remeş sunt „foloase necuvenite obţinute pe căi necinstite”. A livrat la pachet convorbiri telefonice ale diverşilor magnaţi media, politicieni sau fanţi de Obor. A prins un terorist de Internet-cafe şi un secesionist de berărie secuiască în timp ce ţara era tranzitată de zeci de maşini cu emigranţi ilegali din zonele de conflict. A ascultat degeaba sute de mii de telefoane şi a interceptat corespondenţa a zeci de mii de oameni. Au fost urmăriţi chiar unii dintre parlamentarii care fac parte din Comisia pentru controlul SRI, iar convorbirile lor telefonice au ajuns în presă. Cu toate acestea, Dan Condrea nu constituia o preocupare pentru SRI, nici măcar după devoalarea la ore de maximă audienţă a malversaţiunilor sale. Asta da, poveste de adormit copiii! Această apatie a unui serviciu care s-a remarcat prin indiscreţiile sale este neverosimilă şi suspectă. Serviciile secrete sunt foarte active pe piaţa neagră a informaţiilor, trimiţând cui şi când trebuie diverse dosare, interceptări, fotografii şi alte suveniruri pe baza cărora se fac diverse execuţii în direct. De astă dată, însă, pretind ei, Dan Condrea nu a constituit subiectul curiozităţii lor.
Este un punct de vedere asumat la repezeală şi de politicienii care par să considere că moartea principalului ţap ispăşitor al zecilor de mii de infecţii nosocomiale şi al victimelor acestora ţine de fatalitate oarbă şi de karma. Chiar dacă Strategia de Securitate Naţională, Legea Siguranţei Naţionale şi chiar Codul Penal enumeră sănătatea printre factorii de risc la adresa siguranţei şi pretind sancţionarea celor care o pun în pericol cu bună sau rea ştiinţă, parlamentarii l-au mângâiat părinteşte pe creştet pe directorul SRI, acceptând că nu trebuia să-l urmărească pe Dan Condrea şi nici să-i intercepeteze ultimul mesaj telefonic transmis pare-se chiar în secundele fatale. L-au mângâiat părinteşte sau frăţeşte, de vreme ce există printre parlamentarii din acea comisie unii care au legături complicate şi de multe ori contra naturii cu serviciile secrete de ieri şi de azi. Directorul SRI, Eduard Helvig, poate sta liniştit: nici el şi nici camarila lui multiînstelată şi decorată nu trebuie să-şi ia fotoliile în spinare şi să meargă în altă parte. Ba dimpotrivă, preşedinţia le mulţumeşte pentru serviciul credincios de a trimite informaţii pe care demnitarii „le citesc şi se consideră informaţi,” după cum spunea însuşi Klaus Iohannis.
Face bine noul ministru că iese ca Afrodita din spuma mulţimilor. Poate că a aflat stând între oamenii obişnuiţi că pacienţii au mai puţină încredere în sistemul medical decât au în SRI, în politicieni sau în telenovelele de la televizor. Că îşi investesc energiile, banii şi speranţele într-un joc politic evident diluat şi falsificat, dar cred deopotrivă că banii daţi la sănătate sunt aruncaţi în buzunarul corupţilor. Singurii medici competenţi din România, cred ei, fac pe brancardierii în Germania. Telespectatorii contribuabili se duc la spital doar dacă nu au încotro, când boala e prea gravă pentru a mai conta că pe patul de suferinţă sunt în pericol să contracteze alta, oricum mai uşoară. Sistemul medical ca şi cel politic este un rău necesar. Şi, ca să nu te desfigureze pe viaţă, trebuie să hrăneşti Leviathanul, să-i ocupi gura cu un plic de bani. Sau cu un vot.
