Linkuri accesibilitate

Legislaţia salarială „regândită” a bugetarilor din România nu mulțumește pe nimeni.

Ordonanţa privind salariile este un cartof fierbinte pentru guvernul României. A stârnit mai întâi protestele medicilor, apoi pe cele ale profesorilor. Cu toţii sunt nemulţumiţi pentru că, deşi sunt promise majorări salariale, sunt prea lente şi, spun unii, nici nu compensează rata inflaţiei.

În aprilie, guvernul anunţa că a adoptat o Ordonanţă referitoare la salariile bugetarilor, pe care trei zile după aceea, o anula pentru că, spunea premierul Cioloş, crea categorii de privilegiaţi. Legislaţia salarială trebuie regândită, susţinea el, fără a reuşi însă să potolească nemulţumirile sindicaliştilor. Mai ales că, atunci când a prezentat principiile noului proiect de ordonanţă, noul ministru al Muncii, Dragoş Pâslaru, afirma că nu se va schimba nimic la capitolul sporuri şi indemnizaţii, ci doar la acela al salariilor de bază. De zece zile, ordonanţa e în dezbatere publică, iar dezbaterea a dus la proteste.

Salvaţi de clopoţel?

Profesorii din toată ţara au reuşit să şi-i asocieze pe elevi la protestul lor. Sunt nemulţumiţi, spun ei, că nu li se majorează salariile din această vară, ci din august, anul viitor. Deocamdată, protestul este simbolic: profesorii ies în curtea şcolii în recreaţii şi sună din clopoţel. Liderii lor avertizează, însă, că situaţia ar putea escalada către sfârşitul anului şcolar. Cadrele didactice ameninţă că nu vor mai încheia medii şi că vor boicota examenele claselor terminale din gimnaziu şi liceu.

Sunt ameninţări care s-au mai făcut auzite, uneori sindicatele mai radicale au trecut la fapte, însă guvernul a scos mereu un as din mânecă reuşind să-i îmblânzească pe protestatari. De astă dată, e mai greu. La o primă vedere, Ordonanţa guvernamentală este generoasă cu bugetarii. Cam o treime din aceştia vor primi bani mai mulţi. Unii dintre ei, ca de pildă angajaţii în sistemul medical, ar putea avea salarii mai mari de una viitoare. Alţii ar mai trebui să aştepte. Să fie înţelegători, nu sunt bani suficienţi, iar „ţara e în criză”, cum le transmitea ministrul Justiţiei.

Sărăcire sau majorări preferenţial

Nemulţumirile şi negocierile pentru mărirea salariilor durează practic de când guvernul a anunţat prima rectificare bugetară, adică din decembrie trecut. Creşterea sumei direcţionate către învăţământ a fost considerată nesemnificativă faţă de necesităţile sistemului. Tot atunci ministerul Justiţiei posta pe internet o schiţă de modificare a legii salarizării pentru a fi dezbătută public. Dar dezbaterea publică, sunt de părere sindicaliştii, s-a transformat într-un dialog al surzilor.

Era posibil ca, odată în plus, guvernul să fie păsuit pe motivul că are o longevitate cu termen limitat şi nu poate lua decizii majore. Alegerile parlamentare de la sfârşitul anului vor schimba algoritmul puterii şi vor aduce un guvern politic la putere care-şi va putea asuma riscurile şi responsabilităţile creşterii salariale. Acest argument a mers de mai multe ori, ca şi şantajul sentimental cu buzunarelor bugetare goale. De astă dată situaţia e alta. Profesorii susţin că ordonanţa prevede că lefurile medicilor vor creşte gradual începând cu luna ianuarie, anul viitor. Este vorba despre circa 270 de mii de cadre medicale ale căror salarii vor creşte cu zece la sută şi despre constituirea unui fond de premiere a performanţei de doi la sută, ca şi în educaţie. Cadrele didactice consideră că aceste măsuri sunt discriminatorii, de vreme ce salariile lor nu vor începe să crească decât peste un an şi au decis să treacă la atac.

Minciuni cu lungi rădăcini istorice

Este un protest cu rădăcini istorice. Învăţământul a fost mereu subfinanţat şi, chiar dacă în Legea educaţiei se vorbeşte despre alocarea a șase procente din PIB, bugetul pe 2016 a prevăzut ceva mai puţin de un procent, adică circa un miliard şi jumătate de euro dintr-un buget de peste 50 de miliarde de euro. Guvernul spune că nu sunt bani, însă o simplă socoteală a resurselor extrabugetare l-ar contrazice. Bugetul educaţiei este cu şase sute de milioane de euro mai mic decât totalul prejudiciilor constatate de Curtea de Conturi în instituţiile statului în ultimii zece ani. Iar DNA ar fi trebuit să recupereze anul trecut de două ori mai mulţi bani în dosarele de corupţie.

Teoretic, chiar şi fără să luăm în calcul ipoteticele sumele pe care ar trebui să le recupereze Autoritatea fiscală sau Direcţia anticorupţia, s-ar putea găsi bani, România înregistrând o creştere economică de peste 4% în primul trimestru al acestui an. Practic însă, proiectele bugetare din anii următori prevăd majorări substanţiale la apărare şi interne. E drept că banii destinaţi măririlor salariale prevăzute în Ordonanţă au un impact minor asupra bugetului, dar guvernul se teme că rostogoleşte un bulgăre de zăpadă care ar putea declanşa o avalanşă de cereri.

Nota de plată a guvernărilor trecute, aproape de scadenţă

Guvernul ţine această contabilitatea mincinoasă în educaţie de decenii. Lupta pentru cele şase procente nu a încetat, de fapt, nici după adoptarea în 2011 a Legii care prevedea, în fine, creşterea procentelor din buget alocate în educaţie. O vreme, echipele care s-au succedat la Palatul Victoria au încercat să menţină aparenţele, afirmând că sumele promise educaţiei trebuie să se adună nu doar din resursele bugetare centrale, ci şi de la primării, din donaţii, ajutoare externe sau împrumuturi europene nerambursabile. Însă aceşti bani, chiar dacă ar exista, nu s-ar putea regăsi în salarii, ci în infrastructură. Obişnuit să vadă mereu partea plină a unui pahar tot mai gol, guvernul Cioloş susţinea că, deşi sunt puţini banii educaţiei, ponderea lor în PIB a crescut cu patru sutimi de procent. Insuficient, consideră profesorii. Cu cinci procente prea puţin.

Dar guvernul continuă să respingă pe muţeşte propunerile sindicaliştilor din educaţie. Poate şi pentru că vrea să-şi acorde un an de pauză pentru a suporta alte cheltuieli exotice cu educaţia. Salariile profesorilor se resimt şi astăzi după lovitura dată de guvernul Boc care a tăiat sporurile, salariile de merit şi primele, făcând ca atmosfera cancelariilor să devină irespirabilă. Zeci de mii de angajaţi din educaţie au dat guvernul în judecată, au câştigat iar statul trebuie să plătească. Anul trecut au fost alocate 150 de milioane de euro pentru plata acestor despăgubiri. Pentru a menţine nota de plată a daunelor în limite suportabile, în aprilie, Camera Deputaţilor vota o lege de restituire a banilor gradual în următorii cinci ani. Plata va începe tot de anul viitor şi este neclar dacă guvernul a luat în calcul aceşti bani când a stabilit majorările salariale din educaţie.

XS
SM
MD
LG