Linkuri accesibilitate

Prin ce se deosebește propaganda rusească de cea sovietică și de ce aceasta își propune nu doar să convingă, dar să și înfricoșeze?

Institutul Afacerilor Internaționale din Finlanda, fondat de Parlamentul țării în 2006, a publicat un raport numit „Ceața minciunii. Strategia rusească a minciunii și conflictul din Ucraina”. Lucrarea științifică de 300 de pagini analizează nu atât tehnologiile propagandistice folosite de autoritățile ruse de la începutul „Revoluției Demnității” din Ucraina, cât strategia generală de dezinformare globală, adoptată de mass media rusească de stat sau afiliată statului, precum și de către funcționarii ruși.

Autorii raportului (textul complet în engleză poate fi accesat aici) s-au concentrat pe propaganda rusească în Europa – în Estonia, Finlanda, Suedia, Ungaria, Polonia, Slovacia, Cehia și Germania. O parte considerabilă a lucrării este consacrată declarațiilor oficiale ale funcționarilor ruși orientate către publicul extern. Termenul principal folosit în raport este „metanarativele” – se au în vedere tezele care au fost promovate insistent și sistematic de autoritățile ruse în momentele-cheie ale conflictului ruso-ucrainean – în timpul pregătirii „referendumului” cu privire la alipirea Crimeei, după începutul războiului din Donbas, la cercetarea catastrofei Boeingului malaiezian în zona Donețkului.

Pe de o parte, tehnicile de propagandă nu s-au schimbat foarte mult de pe vremea Primului război mondial, se spune în partea introductivă a raportului.

Ca exemplu, este adusă istoria falsă a „soldatului canadian răstignit”, care a permis atragerea unui număr suplimentar de soldați-voluntari în armata aliaților. Au trecut exact 100 de ani și deja Rusia folosește în același scop imaginea „băiețelului răstignit” – anume subiectul despre „sălbăticiile fasciștilor ucraineni în Slaviansk” a determinat mai mulți voluntari să ia arma în mâini și să plece la război în Ucraina.

Pe de altă parte, timp de 100 de ani s-au schimbat totuși multe – a apărut internetul (totuși, rețelele sociale nu au fost obiectul studiului autorilor raportului) alte mijloace de comunicare. Asta în principal a și generat o nouă strategie pe care o folosește Rusia – nu doar să promoveze cu orice preț anumite teze ideologice, dar și să aducă confuzie în mintea consumatorului de informații, generându-i îndoieli prin multitudinea de versiuni și explicații ale unuia și aceluiași eveniment.

Ce înseamnă un „metanarativ”? Sunt cuvintele, tema, formulările care „descriu trecutul, judecă despre prezent și propun o imagine a viitorului”, se spune în raport. Un exemplu tipic de metanarativ este expresia „adeptul federalizării”, care a fost folosită activ în mass media rusească la începutul conflictului din Donbas. Sarcina de difuzare a acestor metanarative rămâne în continuare pe agenda mașinăriei propagandistice rusești, spune unul dintre autorii raportului, doctorul în științe și colaboratorul Institutului de Afaceri Internaționale, Katri Pynnoniemi, cu care a stat de vorbă colegul nostru de la Radio Svoboda, Mark Krutov.

RFE/RL: S-a părea că tehnicile propagandei rusești folosite în conflictul din Ucraina sunt bine cunoscute. Ce lucruri noi ați descoperit în procesul de pregătire a acestui raport?

Katri Pynnoniemi: „Pentru mine și pentru alți autori ai acestui raport a fost o surpriză conștientizarea faptului cât de amplă și sistemică este în Rusia practica utilizării metanarativelor. Politicienii și funcționarii folosesc în declarațiilor lor oficiale aceiași termeni și imagini care sunt folosite în mass media controlată de putere. Aceste formulări sunt mai întâi infiltrate în auditoriul din interiorul Rusiei, după care – aplicate publicului extern. În exterior acestea nu au un impact la fel de puternic ca pe interior, dar oricum au efect, deoarece multe medii de informare occidentale prezintă informația ca fiind „cel de al doilea punct de vedere” asupra conflictului.”

RFE/RL: În titlul raportului vorbiți despre o minciună globală. Ce aveți în vedere? Credeți cumva că Rusia, chiar de la începutul conflictului cu Ucraina, a avut o strategie clară de dezinformare?

Katri Pynnöniemi

Katri Pynnöniemi

Katri Pynnoniemi: „Și da, și nu. „Minciuna globală” este un termen folosit pe larg. Acesta este utilizat și în Occident, dar cel mai puternic el s-a înrădăcinat în gândirea rusească militarizată, iată de ce, așa cum mi s-a părut mie, acesta se potrivește cel mai bine pentru subiectul nostru. În plus, am remarcat că ideile și explicațiile promovate de propaganda rusească sunt adesea contradictorii, ceea ce ar fi o problemă dacă ar fi vorba despre o strategie bine pusă la punct. Pe de altă parte, aceste contradicții sunt exact cele care creează confuzia și încurcătura necesară…”

RFE/RL: Adică, principala armă a propagandei rusești, dacă ar fi să o comparăm cu cea din URSS, pare să fie caracterul ei caleidoscopic?

Propaganda sovietică și cea rusească are multe în comun…

Katri Pynnoniemi: „Din nou - și da, și nu. Mie mi se pare că diferența principală stă strict în zona conținutului ideologic, care acum nu este chiar atât de vast. Pe de altă parte, propaganda sovietică și cea rusească au multe în comun, de exemplu, adesea se utilizează același narativ ca și în perioada sovietică. De exemplu, Rusia, ca și URSS, este prezentată drept o țară pașnică și neagresivă, în timp ce Occidentul apare ca fiind agresiv și militarist.”

RFE/RL: Care sunt metanarativele de bază ale propagandei rusești? Cum sunt ele structurate?

Katri Pynnoniemi: „Ele sunt structurate după principiul dihotomiei activ/pasiv. Dacă e să luăm istoria cu Crimeea, atunci este vorba despre metanarativul despre „Occidentul agresiv din punct de vedere geopolitic”, „care tinde să creeze haos”. Iar alături – istoria despre Rusia care are dreptate, acțiunile căreia sunt legitime. Și toate acestea sunt completate cu noțiunea-cheie – „referendumul”, exprimarea voinței de către popor. Locuitorii Crimeii sunt prezentați ca subiecți ai politicii care au propria lor opinie. Mai târziu, o structură asemănătoare a fost folosită pentru Donbas, unde cuvântul-cheie a devenit „federalizare”, iar narativul de bază – „Novorosia”, „istoric îndeaproape legată de Rusia”. În mare, există câteva metanarative din acestea. Nu le mai menționez pe cele în care sunt de-a dreptul demonizate autoritățile ucrainene, toată Ucraina în general.”

RFE/RL: După catastrofa Boeingului de asupra Donețkului, presa rusă a început să vină cu teorii care mai de care mai controversate cu privire la cauzele celor întâmplate. Era și aceasta o parte a strategiei – să zăpăcească, să taie din dorința de a afla adevărul, scoțând pe masă câteva teorii contradictorii și în mod evident inconsistente?

Sarcina era de a insufla oamenilor că nu există nicio versiune oficială, de a umple spațiul informațional cu istorii absolut ireale…

Katri Pynnoniemi: „Da, sarcina lor de bază era de a insufla oamenilor că nu există nicio versiune oficială, de a umple spațiul informațional cu istorii absolut ireale. Uneori aceste istorii erau într-un mod ciudat combinate cu elemente ale versiunii de bază, cunoscute în Occident. În orice caz, scopul principal era de a arăta că într-un fel sau altul responsabilă de catastrofă se face Ucraina.”

RFE/RL: Se poate spune că Rusia a obținut succese în folosirea acestei strategii?

Katri Pynnoniemi: „Având în vedere cât de mult a durat acest război – da. Despre un succes în acest sens vorbește și faptul că Rusia a reușit destul de mult timp să mențină o atitudine pasivă a multor țări față de acest conflict. Nu vreau să spun că totul ar fi fost bine dacă toate țările occidentale ar fi oferit imediat Ucrainei armament, de exemplu. E o istorie complicată și ea nu se epuizează prin explicații atât de simple. Dar de influența propagandei în astfel de situații trebuie să se țină cont mai mult în cercetările viitoare. De exemplu, am putea să încercăm să înțelegem dacă sancțiunile împotriva Rusiei ar fi putut fi mai severe dacă nu ar fi existat influența propagandei rusești destinată țărilor occidentale. Noi doar am văzut, analizând ziarele și televiziunile (nu am luat în calcul rețelele de socializare) că jurnaliștii occidentali au trecut printr-un proces de „autoinstruire”. Într-un anumit moment ei au început să observe aceste metanarative rusești, să le compare cu evenimentele reale care aveau loc și, respectiv, să țină cont de aceste devieri în lucrul lor, să fie atenți atunci când folosesc o anumită informație. Mai ales acest lucru se întâmpla când venea vorba despre analize sau despre citarea declarațiilor oficiale ale reprezentanților autorităților ruse.”

RFE/RL: Lucrarea Dvs. se încheie cu un fel de rețete de protejare împotriva propagandei rusești, împotriva strategiei minciunii și a informației confuze. Care sunt aceste rețete?

Katri Pynnoniemi: „Din păcate, nu există o metodă rapidă de a contracara și de a scăpa de aceste influențe. Rețeta pe termen lung este de a îmbunătăți propria educație, de exemplu, de a studia istoria țărilor care te înconjoară. Atunci nu veți avea nevoie de experți, veți înțelege și așa că lucrurile nu stau așa cum vă insuflă propaganda. Vreau să spun că în Occident în general se cunoșteau foarte puține lucruri despre Ucraina, despre ceea ce se întâmplă acolo, până în momentul în care au început toate aceste evenimente. Acesta este unul dintre factorii care a permis oamenilor să creadă cu ușurință lucruri pe care altfel nu le-ar fi crezut niciodată. Dar acest lucru trebuie să înceapă din școală, asta necesită schimbări în sistemul de învățământ, așa că nu va fi o lucru rapid.”

RFE/RL: Dar în presa din Finlanda au fost careva ecouri rapide la această situație?

Katri Pynnoniemi: „Principalul rezultat a fost că acum atenția față de această problemă - și în Finlanda, și în alte țări – este la cu totul alt nivel. Se publică cărți, se fac studii științifice, experți invitați organizează treninguri pentru jurnaliști și redactori în cadrul cărora îi învață cum să aprecieze critic informația din surse oficiale și din mass media din alte țări, cum se poate dejuca minciuna și manipularea. Procesul a început și continuă.”

XS
SM
MD
LG