Victoria lui Alexander Van der Bellen, în turul doi al alegerilor prezidenţiale din Austria, a fost salutată de către mai toate formaţiunile democratice europene. Vicepreşedintele social-democraţilor germani, Ralf Stegner, a vorbit despre o „victorie a raţiunii”. Această victorie, a spus Stegner într-un interviu radio (DLF), i-a împiedecat pe populiştii de dreapta din Europa „să scoată urlete triumfale”.
O victorie a lui Hofer de la FPÖ, a continuat Stegner „ar fi influenţat referendumul din Marea Britanie şi ar fi facilitat o înaintare a dreptei de care Europa, într-adevăr, trebuie să se teamă – inclusiv în ceea ce priveşte viitoarele alegeri prezidenţiale franceze.”
Cuvintele lui Stegner sînt simptomatice pentru uşurarea cu care a fost primită alegerea unui pro-european în fruntea statului austriac. Totuşi, ele nu pot ascunde faptul că forţe naţionaliste, radicale de dreapta, social-darwiniste, fundamentaliste şi xenofob-anti-islamiste se bucură de o audienţă tot mai largă. Din Finlanda pînă-n Anglia, din Danemarca, Olanda, Franţa, Germania şi Suedia pînă-n Ungaria, Cehia, Slovacia şi România au răsărit grupuri şi partide pe care fostul disident polonez, Adam Michnik, le-a numit „monştri ascunşi”. În 1990, Michnik avertiza într-un eseu premonitoriu, incitant, faţă de pericolul recrudescenţei naţionalismului mai ales în ţările răsăritene. În acelaşi text el a amintit de „o cutie a Pandorei”, din care vor ieşi „demonii unor epoci apuse” şi „reapar ideologii care predică şovinism şi xenofobie, populism şi intoleranţă”.
Partidul aşa-zis Liberal din Austria (FPÖ – Freiheitliche Partei Österreichs) a demonstrat în anii trecuţi că s-a folosit din plin de „demonii” amintiţi de Michnik. (Denumirea Partidul Libertăţii, folosită, de obicei, în publicistica de limbă română, este o traducere din engleză sau franceză. FPÖ-ul a inclus în numele său cuvîntul neaoş german, „freiheitlich”, împrumutat de la paşoptişti pentru a crea o falsă analogie cu idealurile revoluţionarilor din secolul al XIX-lea care se considerau naţional-democraţi şi liberali, adică „freiheitlich”.)
Partidele radicale de dreapta, pe care dintr-o prudenţă exagerată au început să fie etichetate de unii jurnalişti doar ca formaţiuni „naţional-populiste”, nu şi-au ascuns satisfacţia în urma succesului de care s-a bucurat candidatul FPÖ-ului. Asta se desprinde limpede şi din declaraţia lui Franz Obermayr, deputat al FPÖ în Parlamentul European. „Rezultatul”, a spus el într-un interviu (DLF), „este un mare succes pentru mişcarea liberală” şi „constituie o schimbare profundă pentru Austria”.
Chiar dacă nu au întîrziat să apară teze conspiraţioniste care susţin că „schimbarea” a fost împiedecată de o coaliţie formată din „comunişti şi conservatori” (vorba lui Obermayr), ascensiunea dreptei radicale europene nu mai poate fi ignorată. Susţinerea tot mai largă de care se bucură, de exemplu, în Germania partidul care-şi spune Alternativa pentru Germania (AfD) s-a putut observa recent şi la un miting. Acolo, unul dintre liderii AfD, Björn Höcke, nu s-a sfiit să rostească prima parte a întrebării retorice a lui Goebbels, „Vreţi războiul total?”.
Höcke s-a limitat să pună întrebarea doar pe jumătate, „Vreţi asta…?”, iar cei prezenţi, recunoscînd modelul, îl aplaudau frenetic.
Victoria lui Van der Bellen nu înseamnă pentru Europa o încetare a alarmei. Dimpotrivă, pericolul de care vorbea Adam Michnik este pe cale de a se extinde.
