Linkuri accesibilitate

La Odesa dacă vrei să știi cine de ce parte este, e suficient să deschizi subiectul Jamala, câștigătoarea Eurovizionului, cu piesa „1944”. La „Fanconi”, în cea mai veche cafenea din oraș, după cum spun localnicii m-am întâlnit cu Serghei, care a fost punctual, ceea ce nu e neapărat o trăsătură a locului. În jurul meu, ca în mai toate localurile din centrul Odesei, lumea bună mănâncă sushi. Nimeni nu-și mai imaginează un restaurant rusesc bun fără sushi, dar prețurile sunt astronomice pentru salariile medii. „Aici vin doar cei care sunt plătiți în euro sau în dolari”, mă lămurește partenerul meu de discuție. În jurul nostru își mănâncă însă prânzul mai ales tinere. Unele provin din familii care s-au îmbogățit, iar altele sunt iubitele unor oameni de afaceri prosperi, crede Serghei, care are în jur de 35 de ani și vine dintr-o familie mixtă, mama bulgăroaică, tatăl rus.

Jamala la Kiev, mai 2016

Jamala la Kiev, mai 2016

Îmi spune de la început că nu-i place Jamala, că nu înțelege de ce-a câștigat și că melodia nu merita, dovadă că nu publicul a ales-o câștigătoare, ci juriul: „pe noi aici în Odesa nu ne interesează politica, ne place liniștea și onestitatea”. Serghei a terminat Facultatea de Construcții și lucrează la o companie multinațională. E enervat de războiul din estul țării sale și susține că cei de la Kiev sunt vinovați că s-a prelungit atât de mult. Din cauza conflictului, salariul lui a scăzut, prețurile au crescut și „nimeni nu câștigă nimic”. E înalt, blond, bine îmbrăcat și are expresia omului încântat de părerile lui. Revine la Jamala, ușor indignat, dar ca și cum nu e neapărat treaba lui: „trebuie să se hotărască dacă face politică sau muzică. Oricum am văzut că banii rușilor au fost buni pentru ea. Mulți nu știu, dar ea a câștigat bine în cluburi rusești, există de exemplu poze cu petrecea de Anul Nou dintr-un local din Soci, unde n-a avut nicio problemă să-i distreze pe fiii oligarhilor de la Moscova”.

Kiev, Ucraina 2016: 72 de ani de la deportarea tătarilor din Crimeea

Kiev, Ucraina 2016: 72 de ani de la deportarea tătarilor din Crimeea

Melodia cântată de Jamala este despre deportarea tătarilor din Crimeea din 1944, dar versurile ar putea fi și despre ce se întâmplă acum în peninsula anexată de Rusia în 2014, spune Larisa, o blondă tunsă foarte scurt, de vreo 35-40 de ani, îmbrăcată cu haine care nu sunt de serie, o rochie neagră lejeră din in gros și teniși de culoarea bronzului lustruit asemănători cu geanta mare. Larisa lucrează pentru compania germană Siemens, părinții ei sunt ruși, nostalgici după vremurile sovietice, dar ea e o fire mai degrabă liberală. Îi pare rău de noile suferințe ale tătarilor crimeeni, dar nu e de acord nici cu ce se întâmplă în Ucraina. Crede că toată lumea trebuie să fie tratată în mod egal, iar statul să nu se mai bage în viața oamenilor, de pildă să nu-i mai oblige să vorbească ucraineană, mai ales pe copii, fiindcă „lucrurile acestea se vor întoarce împotriva celor aflați la putere”. La fel ca alții, pare să nu spună până la capăt ce gândește, poate fiindcă nu vrea să fie înghesuită în niciuna dintre taberele care par să se formeze „destul de forțat”. Cel puțin așa îmi explică prietena Larisei, o femeie de vreo 50 de ani, în blugi și teniși albi, care se consideră ucraineană, îi plac versurile Jamalei și se bucură că a câștigat, dar în același timp se teme de faptul că oamenii din Odesa își vor pierde liniștea, încurajați inclusiv de astfel de melodii. Tot ea ține să-mi aducă aminte că Jamala este jumătate tătăroaică, jumătate armeană și că a fost născută în Kîrgîstan în perioada URSS, că deportarea a avut loc la ordinul unui georgian, care conducea dictatorial atunci Uniunea Sovietică și că rușii nu pot fi acuzați în bloc nici pentru ce s-a întâmplat în urmă cu peste 70 de ani, nici pentru ceea ce se întâmplă acum.

Peste 180.000 de tătari au fost deportați în Asia Centrală și Siberia, conform unui decret semnat de Stalin în luna mai a anului 1944, care i-a acuzat că au colaborat cu germanii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Spre finele anilor ’80, tătarilor li s-a dat voie să se întoarcă în Crimeea, dar acum mulți dintre ei au luat din nou calea exilului

Jamala spune în cântecul ei că atunci „Când străinii sosesc/Vin în casele voastre,/Vă ucid pe toți și spun/”Noi nu suntem vinovați/Suntem nevinovați”. Parlamentul de la Kiev a acceptat că deportarea tătarilor crimeeni a fost un genocid, dar abia în 2015, după ce peninsula le-a fost luată de ruși. Pe de altă parte, Gulnara Bekirova, vicepreşedinta Comisiei speciale de cercetare a genocidului poporului tătar crimeean, chiar dacă acuză Rusia că are „o poziție ambiguă față de ceea ce s-a întâmplat în 1944”, recunoaște că este importantă „decizia Moscovei de reabilitare a persoanelor deportate și că au fost acceptate foarte multe documente în acest sens, de către partea rusă”.

XS
SM
MD
LG