Linkuri accesibilitate

Peste 100 de oameni au fost uciși într-o serie de explozii în două orașe controlate de regimul Bashar al-Assad


Activiști sirieni spun că peste 100 de oameni au fost uciși într-o serie de explozii în două orașe controlate de regimul președintelui Bashar al-Assad. Gruparea Statul Islamic și-a revendicat responsabilitatea pentru atacurile de astăzi. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului cu sediul la Londra spune că trei explozii au avut loc în orașul Tartus, pe malul Mediteranei, unde se află și o mică bază navală a Rusiei. Alte șapte explozii s-au produs cu 60 de kilometri mai la nord, în orașul Jableh. Câteva din cele șapte explozii au fost cauzate de atacatori sinucigași. Potrivit agenției oficiale de știri, SANA, exploziile au vizat o gară auto din Tartus și mai multe clădiri în Jableh, inclusiv un spital. Cele două orașe au fost scutite până acum de violențe importante în războiul din Siria, care a făcut peste 270 de mii de victime, din martie 2011. Rusia, aliata regimului de la Damasc, are o mică bază navală la Tartus și o bază aeriană lângă Jableh, folosită pentru bombardamentele din Siria. Kremlinul s-a declarat îngrijorat de atacuri, spunând că tensiunile crescânde din Siria subliniază nevoia de continuare a convorbirilor de pace.

XS
SM
MD
LG