Linkuri accesibilitate

Jazzul între maturitate și pornografie: un amestec de rock progresiv, folk, post-rock și muzică pop de cameră.

Harry Burgess, Tom Howe, Tim Slater și Steven Wells sînt patru tineri din Leeds, Marea Britanie, care au înființat nu cu mulți ani în urmă o trupă numită Adult Jazz.

Adult Jazz e o metaforă și o declarație politică în același timp, cu cel puțin două straturi: jazz adult, adică ieșit din adolescență, jazz adevărat, cum ar veni, ca și cum abia acum, o dată cu băieții ăștia de la Leeds, jazz-ul s-a maturizat.

Și într-o oarecare măsură chiar așa și e, dacă citim metafora pînă la capăt: jazz-ul la maturitatea lui de la 16 ani după anul 2000 (o, a nu știu cîta lui maturitate) nu poate fi decît un amestec de rock progresiv, folk, post-rock și muzică pop de cameră.

Trebuie să mărturisesc că la citirea acestei clasificări, „muzică pop de cameră”, m-a luat cu amețeli, nu din cauza ridicolului, ci pentru că știu de multă vreme că muzica asta chiar există, dar nu am vrut să cred.

Al doilea strat al metaforei este jazz adult ca în filmele pentru adulți, deci pornografie.

Da, pentru că ce altceva decît pornografie poate să fie, metaforic vorbind, un amestec de rock progresiv, folk, post-rock, muzică pop de cameră?

Am aflat de la cronicarul publicației muzicale online Steregum că Adult Jazz explorează cu sunetul lor distinct Marile Idei despre natura moralei. a comunicării și înțelepciunii, jucîndu-se cu concepte postmoderne despre inutilitatea limbajului, a oricărui fel de limbaj..

Nici nu mă miră. Tot de la Stereogum am aflat că cel puțin trei din trupa Adult Jazz - între care și solistul vocal Harry Burgess - sînt profesori suplinitori care corectează teze ale puștilor de 9-10 ani de la școlile din Leeds, și preferă slujba asta pentru a avea timp de concerte.

XS
SM
MD
LG