Linkuri accesibilitate

După exact 50 de ani, catastrofa Revoluției Culturale e un obiect de studiu practicat aproape exclusiv de istoricii occidentali. Publicul general nu știe sau abia dacă știe ceva despre acest episod care incriminează ideologia comunistă și descrie fragilitatea umană în fața răului. Mișcări comuniste și socialiste înfloresc în Est și în Vest. Promoție după promoție de studenți americani și vest-europeni, îmbățișază ideile stîngii revoluționare. State mari, dăruite cu resurse enorme, ca Venezuela și Brazilia, urmează ca la carte sisteme revoluționare și se prăbușesc, invariabil, în dezordine politică, sărăcie și violență. Cei ce ar trebui să înțeleagă ce e de înțeles din experiența tragică și ridicolă a acestor țări nu văd și nu pot vedea pentru că ideile revoluționare își anihilează, întotdeauna, purtătorii. Istoria trece degeaba. Munți de oseminte străjuiesc văile uitării.

Poate că lucrul cel mai trist și ironia necunoscută a istoriei chineze recente e lipsa relativă de importanță a Revoluției Culturale. Mai exact, lipsa de amploare a unei catastrofe uriașe în fața catastrofei anterioare. Căci Marea Revoluție Culturală Proletară a început în 1966, adică la cinci ani după încheierea Marelui Salt Înainte. Ce a fost Marele Salt Înainte? Prima campanie de partid lansată de Mao. Între 1958 și 1961, China a început un program de industrializare, în încercarea de a face saltul la nivelul de putere economică industrială egală cu statele Occidentale.

În trei ani de nebunie și haos, sub direcția lui Mao, fiecare casă și gospodărie din Chnia au primit sarcina de a produce oțel. Agricultura a fost confiscată. Toată producția a fost exportată sau repartizată orașelor mari. Canibalismul și foametea au atins rapid proporții colosale. 30 de milioane de oameni au murit, dar numărul e estimativ, pentru că realitatea e, încă, ascunsă în arhivele chineze. Apoi, a început Revoluția Culturală. Un măcel titanic mai mic decît măcelul titanic dinainte.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG