Linkuri accesibilitate

Un interviu la Festivalul Filmului Documentar „Cronograf” cu realizatorul unei pelicule despre etno-jazz și autenticitatea folclorului din spațiul cultural comun.

Pe afișul Festivalului stă scris: Filmul documentar „100 de Movile” este o călătorie antropologică, prin muzică. În căutarea unui sunet și ritm nou, un muzician din Elveția își croiește drum prin Republica Moldova și România, în vizită la câțiva dintre cei mai buni muzicieni-cei care încă păstrează folclorul ca element cheie a muzicii lor. De la jazz la hip-hop, de la imensitatea naturii la claustrofobia de apartament, filmul explorează firicelele de autenticitate ale folclorului din acest spațiu cultural.

Europa Liberă: Am impresia că dumneata păşești exact pe grebla pe care a călcat odată Anatol Ştefăneţ, când a zădărât foarte multă lume din mediul muzicienilor, până şi cu taică-său s-a certat şi foarte greu a acceptat tatăl lui maniera aceasta de „a-şi bate joc de folclor”. Acum dumneata repeți acelaşi lucru, iei protagoniştii care au o atitudine frivolă faţă de folclor. Faci aceasta conştient, urmăreşti un scop anume? Aici poţi să justifici că valorifici de o manieră modernă folclorul, pe de altă parte, altoieşti tineretul la folclor şi multe alte motivaţii ar putea fi. Dar, pe de altă parte, superi o mulţime de lume care şi-a trăit viaţa într-un alt fel de a citi folclorul.

Max T. Ciorbă: „Situaţia e foarte simplă, de fapt. Folclorul, care pretinde să fie autentic la noi, pentru că îmi este mult mai uşor să vorbesc de ceea ce se întâmplă aici, de fapt, nu chiar este folclorul autentic, care era atunci când era în forţa cea mai mare. El oricum a rămas în sânge, el oricum bate în venele noastre şi oricum îl vrem. Problema e că, atunci când ajungem să vorbim despre folclor cu tineretul, e foarte greu să o facem, pentru că a avut loc foarte multă influenţă şi din pop, şi din rock, şi din jazz, din toate domeniile şi cumva folclorul a ajuns să fie un pic străin pentru ei. Şi aici vin muzicienii care au fost în film, inclusiv Ştefăneţ, Calancea, toţi ceilalţi, şi din România, care încearcă să aducă acest folclor sub o altă formă. Şi eu cred că au de câştigat ambele tabere. Pe de o parte, câştigă muzicienii care îşi câştigă pâinea aşa.

Max T. Ciorbă

Max T. Ciorbă

Pe de altă parte, câştigă oamenii care fac folclor autentic. Pentru că în rândul tineretului el cumva prinde un pic de putere, un pic ajung să fie interesaţi de ce este folclorul şi aşa cred eu că ajunge şi la ei.

Vorbind despre greblele pe care calcă domnul Anatol Ştefăneţ sau eu, pentru mine era o chestie foarte simplă, îmi place foarte mult muzica, am încercat să cânt la un instrument, am văzut că mai bine nu o fac, decât să o fac eu şi am văzut o mână de muzicieni care lucrează, din punctul meu de vedere, sub un concept comun, un folclor modern, cum i-am zis eu. Cineva m-a contrazis şi mi-a zis: „Nu poate să fie folclor modern”. În fine, cam acesta e mesajul meu, aceasta am vrut să arăt.”

Europa Liberă: Am făcut trimitere la Anatol Ştefăneţ întrucât eu îl ador tocmai pentru faptul că el ştie să topească tradiţia în modernitate şi a găsit filiera aceasta jazzistică şi festivalul este dovada cea mai bună că are recunoaştere în mediul unor preţuitori adevăraţi. În sensul acesta, ai avut dumneata problema etnicităţii „glazurate” (îmi aparţine invenţia aceasta)? Pentru că, atunci când apare elementul naţional, de multe ori există tentaţia de a scoate în faţă un pic de kitsch, un pic de lucruri destul de vetuste, chiar în putrefacţie, prezentându-le drept autentice, în timp ce în ziua de azi avem nevoie de o ie gen Valentina Vidraşcu, ca să rămână să o poarte lumea de azi.

Max T. Ciorbă: „Problema aceasta este foarte complicată. Datorită puterii multimedia sau mediei, televiziunii, radioului ş.a.m.d., au ajuns să se împingă nişte oameni care, de fapt, din punctul meu de vedere, nu sunt oameni care contribuie la evoluţia folclorului, sunt doar nişte muzicieni care îşi câştigă un ban de pâine. Da, aceştia sunt oamenii care cântă la nunţi şi la cumătrii, care nu este o chestie atât de puternică, sunt doar nişte ritmuri vechi, adaptate cumva ca să dea din picioare.

Domnul Anatol Ştefăneţ are o frază foarte frumoasă: „În lumea aceasta sunt două genuri de muzică, nu sunt zeci de mii, sunt două genuri. Este muzică pentru cap – care te face să te gândeşti, să-ţi pui nişte întrebări – şi este muzică pentru picioare”. Şi aici cumva putem să delimităm folclorul: pentru cap şi pentru picioare.”

Europa Liberă: Dar pentru picioare are mai multă priză, ea este muşcată şi graţie comerţului. Dovadă este, de exemplu, invazia manelelor. Cum crezi că poți să faci ca folclorul autentic să iasă în faţă şi mai ales să câştige competiţia cu nonvaloarea?

Max T. Ciorbă: „Aceasta nu o fac eu, aceasta o fac muzicienii aceştia. Eu doar am ajuns să-i adun cumva pe toţi.”

Europa Liberă: Dar ţi-ai propus să-i ajuţi, nu?

Max T. Ciorbă: „Nu mi-am propus să-i ajut. Am făcut aceasta pentru mine, în primul rând, pentru că voiam să aflu şi eu mai mult despre muzica aceasta. Pentru că, mergând o dată, de două ori la ethnojazz, am înţeles că este o latură foarte mare care comunică foarte mult şi care te pune să te gândeşti, îţi pui nişte întrebări şi din acestea ajung foarte multe chestii. Adică pentru mine să ajung la filmul acesta a durat mai bine de cinci ani, începând cu încercările pe care le-am făcut cu primul film despre Trigon şi ethnojazz.

A fost un proces foarte lung în care eu să ajung să înţeleg ce, de fapt, înseamnă folclorul acesta, câte lucruri s-au pierdut şi câte lucruri au ajuns să rămână aşa cum sunt ele. Şi aici e vorba şi despre creştinism, care a modificat tradiţiile şi obiceiurile tradiţionale româneşti, dacice, şi despre tot soiul de alte chestii, inclusiv cum a spus Vali Boghean, şi influenţa sovietică, tot soiul de chestii care ne-au bombardat. Şi acum suntem, într-un fel sau altul, pradă comercialului american, care ştiu foarte bine cum să-şi promoveze produsul şi cum să scoată bani din aceasta. Cei care ajung să facă folclor autentic nu o fac din interesul de a face bani, o fac dintr-o chemare interioară pe care vor să o dea.”

Europa Liberă: Toate frământările acestea ale dumitale sigur că nu au putut să încapă în acest film. Vei continua să te gândești cinematografic la problemele acestea?

Max T. Ciorbă: „Da. Sper să încep cât mai repede un proiect nou. Şi cred că am să vorbesc tot în capitolul acesta, că acum îmi este un pic mai clar cum stau lucruri. Și aş putea să fac un pic mai bine decât ce am făcut acum.”

XS
SM
MD
LG