Linkuri accesibilitate

Comandantul Forţelor Terestre Americane din Europa s-a întâlnit cu militarii moldoveni și americani care participă la exercițiul comun


Comandantul Forţelor Terestre Americane din Europa s-a întâlnit cu militarii moldoveni și americani care participă la un exercițiu comun, spunând că acesta este „continuarea unei prietenii de peste 20 de ani în cadrul programului Parteneriatul pentru Pace”. În vizita de duminică la Batalionul de Geniu „Codru” de la Negreşti, Străşeni, generalul Ben Hodges a fost însoțit de şeful interimar al Marelui Stat Major, comandantul Armatei Naţionale, generalul de brigadă Igor Cutie. „Este o mare oportunitate pentru noi să ne antrenăm cu partenerii și o șansă să mă aflu alături de soldații care dau aici o mână de ajutor”, le-a mai spus Hodges jurnaliștilor pe drumul către mânăstirea Ţigăneşti, care tocmai a fost reconstruit de militarii și inginerii militari americani. La exerciţiul „Dragon Pioneer 2016” care are loc între 3 și 20 mai participă 198 de militari americani dintr-o subunitate de geniști şi 165 de militari moldoveni. Cu ocazia exercițiului, zeci de unități de tehnică militară americană au fost expuse în centrul Chișinăului pe 8 mai, când aliații occidentali marchează victoria împotriva Germaniei naziste în Cel de-al Doilea Război Mondial.

XS
SM
MD
LG