Linkuri accesibilitate

Avanpremieră la un bilanț în 25 de portrete video al sfertului de secol de când R.Moldova e independentă


Punct și de la capăt cu Vasile Botnaru, Mihaela Gherasim și Alexandru Canțîr.

Este oare pătrarul de veac, pe care îl va împlini în curând Republica Moldova, suficient de relevant, ca să se umple de mândrie cetățenii ei? Or, barem să se mobilizeze pentru următorul sfert de secol, ca să recupereze ce nu s-a reușit? Ca să nu mai spun de cei care regretă transformarea RSS Moldovenești în stat suveran și independent. Despre aceasta vom discuta astăzi cu doi colegi de redacție, anunțând astfel lansarea noului proiect marca Europa Liberă, despre care veți tot auzi de acum încolo și chit că veți dori să îl și urmăriți.

Așadar, în studioul de la Chișinău al Europei Libere se află Alexandru Canțîr și Mihaela Gherasim, colegii mei de la Europa Liberă. Ei fac parte din echipa antrenată în pregătirea unui serial de 25 de portrete video, prin care încercăm să facem un fel de bilanț al sfertului de secol care a trecut de când Republica Moldova și-a declarat independența.

Europa Liberă: 25 de ani de independenţă e mult sau e puţin? Ca să ne pară mult, spunem un sfert de secol. Ca să fim realişti, spunem doar 25 de ani. E mult pentru cei care aşteaptă rezultate concrete, palpabile, în buzunar, în portmonee. E foarte puţin pentru cei care au trăit vremuri de tristă pomină şi cunosc cât de greu se iese dintr-un regim totalitar, sovietic etc., etc. Astăzi încercăm să ne dumerim în subiectul acesta – e mult sau e puţin – cu colegii mei de la Departamentul Televiziuni, avem noi la radio un asemenea departament, care a iniţiat un proiect, „Republica Moldova. Un sfert de secol de independenţă”. E mult sau e puţin 25 de ani? Avem ce trece la bilanţ deja? Cum crezi dumneata?

Mihaela Gherasim: „Pentru mine independenţa e întreaga mea viaţă, un pic mai mult, eu sunt mai mare un pic decât independenţa. Cred că e puţin pentru un stat. Pentru fiecare om depinde ce simte, după aceşti 25 de ani. Pentru mine 25 de ani au început de la teancurile de cupoane, le număram şi pe care părinţii le băgau în divan. După care au venit timpurile în care părinţii mei primeau, în loc de salariu, saci cu zahăr sau alte produse.”

Europa Liberă: Aceasta e ceea ce ţii minte dumneata. Şi atunci ce ţii minte dumneata crezi că e valabil, ca să te apuci acum să foloseşti ca material jurnalistic aceasta?

Mihaela Gherasim: „Absolut. Fiecare dintre cetăţenii acestei ţări au trecut prin anumite perioade mai uşoare, dar şi perioade mai grele. Eu mă bucur că m-am născut într-o ţară independentă, într-un stat independent. Fiecare dintre noi, după 25 de ani, poate evalua singur, dar experienţa şi momentele prin care am trecut întreaga populaţie acum ne ajută să facem un bilanţ. Întâlneşti oameni şi, pur şi simplu, îi asculţi, pentru că de fapt acesta este scopul principal al campaniei pe care o lansăm – să ascultăm oamenii, să vedem cum au trecut ei prin aceşti 25 de ani şi, ceea ce este şi mai important, cum văd ei că vor trece următorii ani.”

Europa Liberă: Sandu, cum facem ca să nu ascundem gunoiul sub preş? La sigur, între oamenii pe care îi întâlniţi, intervievându-i, sunt dintre aceştia care nu sunt la fel de mândri ca Mihaela, sunt unii care spun: „Dar mi-a trebuit oare aceasta?”. Şi i-am văzut umblând cu drapelul roşu şi cu secera şi cu ciocanul, care cred la fel ca Putin, că cel mai mare dezastru al secolului 20 a fost destrămarea Uniunii Sovietice, când nouă ne-ar fi stat mai bine într-un imperiu, unul sau altul: răsăritean sau occidental. Deci, acum, în acest bilanţ, cum se încadrează regretele acestor oameni?

Alexandru Canțîr: „În primul rând, există o altă apreciere, că cea mai mare nenorocire a secolului a fost apariţia Uniunii Sovietice. În general, este o provocare profesională în a reflecta asemenea evenimente, pentru că aici avem o marjă oarecum diferită de a vedea lucrurile, simplificată. Deci, există un fel de abordare festivistă, ea vine, mai degrabă, din partea autorităţilor, din partea celor care sunt tentaţi să prezinte mai multe realizări decât există în realitate. Pe de altă parte, există un mod, mai degrabă, de tonalitate pamfletară de a nega absolut totul, de a blestema, dacă vreţi, şi evenimentul care s-a produs acum 25 de ani, şi modul, şi parcursul acestor 25 de ani, modul în care s-a reflectat totul asupra destinelor. Vă amintiţi de zicala oarecum ironică, care spune că cei care se vor purta rău în această viaţă în altă viaţă se vor naşte şi vor trăi tot în Republica Moldova. E destul de dură, dar reflectă în mare parte modul în care foarte mulţi oameni văd, mai ales cei care au votat cu picioare, ieşind, plecând din Republica Moldova. Şi au plecat foarte mulţi.”

Europa Liberă: Să rămânem un pic aici. Când spui dumneata că, vezi Doamne, au fost şi performanţe, şi polemica cu întâistătătorii acestui stat este că: „Dar poate voi nu aţi făcut exact în modul decisiv maximum posibil?”. Când unii, care au semnat Declaraţia de Independenţă, îşi atribuie meritul de a fi declarat independenţa şi după aceasta meritul de a fi făcut legi. Dar poate au făcut foarte puţin?

Mihaela Gherasim: „Dacă astăzi avem ceea ce avem în această Republică Moldova, aceasta înseamnă că, în aceşti 25 de ani, au fost momente când politicienii nu şi-au făcut tema pentru acasă. Chiar dacă ei vin cu tot felul de laude, cu discursuri, le place să iasă pe 27 august şi să ne amintească cine au fost semnatarii Declaraţiei de Independenţă. Din ceea ce vorbim noi cu oamenii zilnic, din aceasta vedem că ei au tare multe restanţe în faţa acestui popor.”

Europa Liberă: Şi atunci îi alegeţi pe cei nemulţumiţi? Pe cine îi alegeţi? Unde mergeţi cu sondele, Sandu, ca să fie portretizare corectă, să nu fie nici exagerat de pamfletară, nici triumfalistă, dar să fie şi sociologică ceea ce este imposibil doar în 25 de portrete pe care le aveţi? Cum vă alegeţi voi interlocutorii?

Alexandru Canțîr: „Vorbeam de dificultatea unei decizii editoriale în acest sens. Nouă ni s-a părut că cea mai bună soluţie este să prezentăm portrete ale oamenilor, modul în care se reflectă, se focalizează în destinul unui om sau altul, fie că e tânăr, fie că e mai în vârstă, tot ce s-a întâmplat pe parcursul acestor ani. Întrebarea e dacă cei care au fondat sau cei care au participat la evenimentul independenţei au făcut tot sau dacă li se reproşează ceva. Ştiţi cum se ironizează, ca în cazul altor state, Republica Moldova s-a născut ca un stat foarte promiţător şi va rămâne pentru totdeauna aşa, doar aşa – promiţător.”

Mihaela Gherasim: „Să sperăm că nu, totuşi.”

Alexandru Canțîr: „Să vedem.”

Europa Liberă: Dar spre deosebire de alte state, care au luptat pe bune, gândiţi-vă, cei care au fondat Statele Unite ale Americii ce efort trebuiau să facă, câte păcate, câte schelete au lăsat în dulap, ca să ajungă să scrie o constituţie, să o bată în cuie şi după aceasta să o respecte. Or, dreptate au acei care spun că statalitatea Republicii Moldova a fost totuşi o mană cerească, uneori un cadou nemeritat. Şi poate din cauza aceasta oamenii dau cu piciorul în cadoul acesta?

Alexandru Canțîr: „Oamenii nu dau cu piciorul în cadoul acesta. Este adevărat că această independenţă s-a rostogolit oarecum la picioarele moldovenilor. Au existat nişte excepţii de luptă, de sacrificii, dacă doriţi, dar în mare pentru sutele de mii de moldoveni, care au scandat în Piaţa Marii Adunări Naţionale, pentru cei care au fost în scenă şi au fost foarte vocali, independenţa, în mare parte, şi trebuie să o recunoaştem, s-a rostogolit la picioare, a venit ca un fel de consecinţă a celor întâmplate în fosta URSS. Întristează, a întristat, a dezamăgit cel mai mult modul în care s-au ciocnit marile speranţe, marile iluzii pe care le avea populaţia față de realitate. Metabolismul moldovenilor s-a dovedit a fi foarte mic la democraţie, la capcanele pe care le-a întins capitalismul, viaţa care s-a întâmplat după acel 27 august, după Marea Adunare Naţională.”

Europa Liberă: Deci, 25 de ani înseamnă iluzii pierdute? Mihaela, ce crezi?

Mihaela Gherasim: „Din filmările pe care le facem, eu cel puţin un lucru am observat la foarte mulţi oameni, pentru mine aceasta e ciudat, oamenii continuă să aştepte să vină cineva să le dea.”

Europa Liberă: Deci, nu ne-am imunizat?

Mihaela Gherasim: „Nu cred, și nu vorbim doar de generaţiile care au acum 70, 80, 90 de ani. Vorbim de generaţii mai tinere decât părinţii mei, generaţii care ar fi putut, în aceşti 25 de ani, să-şi construiască un alt fel de mod de trai, un alt fel de mod de gândire, dar undeva lucrurile s-au oprit, lucrurile au încremenit. Şi vă amintiţi de campania Europei Libere din vara trecută, când în fiecare seară stăteam de vorbă cu oamenii din localitatea în care eram şi mulţi

Da, situaţia în Republica Moldova e grea, dar, scuzaţi-mă că sunt mai naivă sau poate mai optimistă, eu cred că fiecare poate să facă ceva.

oameni adresau întrebări, dar, în acelaşi timp, se plângeau. Da, situaţia în Republica Moldova e grea, dar, scuzaţi-mă că sunt mai naivă sau poate mai optimistă, eu cred că fiecare poate să facă ceva. Şi cu aceasta am rămas, în aceşti 25 de ani. Eu cred că ceea de ce trebuia să scăpăm, în 25 de ani, şi aceste iluzii pe care le-am avut trebuiau să fie materializate prin propriile fapte. Însă unii dintre cetăţenii Republicii Moldova au continuat să aştepte să le dea cineva de lucru, să le dea cineva un salariu. Da, e dureros să te gândeşti că fiecare moldovean are o pensie mizerabilă, dar nimeni dintre ei, atâta timp cât au avut perioada aceasta de muncă, nu s-a gândit: „Dar cum îmi fac eu pensia...”

Europa Liberă: …cum cotizez?

Mihaela Gherasim: „...Cum cotizez eu la stat? Că eu voi ajunge la bătrâneţe şi am nevoie de o pensie”. Aceasta tot e dureros. În acelaşi timp, aceasta este realitatea noastră.”

Vasile Botnaru și Alexandru Canțîr

Vasile Botnaru și Alexandru Canțîr

Europa Liberă: Trebuie să calci pe greblă. Sandu, oamenii cu care staţi de vorbă barem au înţeles că, după 25 de ani, sunt şi ei responsabili, nu doar decidenţii care ne dau sau nu ne dau pensii, dar şi ei sunt responsabili pentru viaţa lor? Pentru că Mihaela a pomenit campania noastră de anul trecut, când noi încercam să le vorbim, din perspectiva orizontului nostru de democraţie americană, în primul rând, că „e timpul să vă luaţi viaţa în mâini, să vă alegeţi un primar care să vă reprezinte, să cheltuiască puţinele cotizaţii pe care le puteţi aduna cu foarte multă chiverniseală”, acum când vorbiţi cu oamenii aceştia, ai dumneata senzaţia că oamenii măcar au înţeles că 25 de ani e suficient ca să înţelegi, domnule, că trebuie să îţi asumi, în primul rând, responsabilitatea pentru eşec şi mai ales de aici încolo să acţionezi în consecinţă?

Alexandru Canțîr: „Din punctul meu de vedere, au înţeles mai puţini decât mi-aş fi dorit eu sau am fi vrut noi. Lumea este diferită, rămâne foarte diferită, foarte polarizată, cu o privire foarte diferită asupra a tot ce s-a întâmplat şi asupra modului în care ei ar fi trebuit să se simtă, să se regăsească în noul context.”

Europa Liberă: La polarizare revenim imediat, că acesta e un compartiment separat.

Alexandru Canțîr: „Da. Din punctul meu de vedere, între foarte mulţi dintre cei cu care comunicăm, cu bunăvoinţă şi în niciun caz cu vreun fel de dojană sau

Foarte mulţi au rămas în starea de homo sovieticus, de oameni care sunt locuitori ai unei republici, pur şi simplu, postsovietice, unei ţări postsovietice, care nu s-a transformat, nu s-a transfigurat în altceva, deocamdată, cum vedem că a fost pe parcursul altor entităţi foste sovietice.

reproş, încercarea de a înţelege, de a-i prezenta aşa cum sunt, pentru că aceasta ne-am propus, să arătăm realităţile prin aceşti oameni, prin destinele lor. Cred că foarte mulţi au rămas în starea de homo sovieticus, de oameni care sunt locuitori ai unei republici, pur şi simplu, postsovietice, unei ţări postsovietice, care nu s-a transformat, nu s-a transfigurat în altceva, deocamdată, cum vedem că a fost pe parcursul altor entităţi foste sovietice. Există mulţi care înţeleg, au învăţat lecţia şi au învăţat-o într-un mod extrem de dureros, trecând prin foarte multe încercări şi răni, urmări grave, cicatrici, dacă vreţi, asupra modului lor de a fi asupra vieţii lor, destinului lor, familiilor lor. Există mulţi care au plecat. Şi este un fenomen absolut deosebit pentru un stat.”

Mihaela Gherasim: „A propos, deja în portretele pe care le-am filmat, până în acest moment, și pe care oamenii vor putea să le urmărească, în perioada mai-iunie, cred că nu este niciun film, niciun portret în care să nu fie prezent elementul migrației, toată lumea se plânge și toată lumea vorbește despre migrație, despre sate pustiite și familii destrămate...”

Alexandru Canțîr: „Așa este, cum este prezentă mereu dimensiunea aceasta a dezamăgirii și a așteptărilor înșelate pentru foarte mulți? Sigur că apare înțelegerea oamenilor că nu trebuie să așteptăm să ni se dea, trebuie să facem ceva. Însă încercările multora, pe parcursul acestor 25 de ani, s-au ciocnit de o guvernare extrem de proastă în principiu care nu a încurajat oamenii cu inițiativă, dornici și capabili de a realiza ceva. Și atunci dezamăgirea a fost dublă, și mai gravă. Și, cum spuneam, mulți au preferat să își exprime patriotismul prin intermediul picioarelor, plecând. Sigur că este vorba de o emigrare cu caracter economic, întâi de toate, pentru că e sărăcie. Dar, dincolo de aceasta, am întâlnit mulți oameni care s-au stabilit deja sau sunt provizoriu peste hotare care nu au niciun sentiment de dragoste, de patriotism în sensul că țin la această…”

Mihaela Gherasim: „…îi doare ce se întâmplă aici…”

Alexandru Canțîr: „Da. Țin la această parte a lumii unde m-am născut eu și vreau să se refacă cumva. Mulți deja au ajuns într-un fel de dezgust. Iar ceea ce numim noi dor, pe care îl au foarte mulți, e un sentiment foarte simplu pe care îl are fiecare om pentru niște locuri prin care s-a perindat, a trecut, unde îi sunt părinții, eventual.”

Europa Liberă: Dacă eu aș fi făcut, mi s-ar îngădui să fac un bilanț propriu, aș zice că marele eșec al acestui sfert de secol este faptul că diriguitorii, dar și comunitățile nu au știut să depășească această dezbinare embrionară care exista, atunci când unii voiau ceală și alții voiau hăisa. Or, toți ambasadorii, care erau pe aici, spuneau: „Domnilor, voi aveți o valută pe care trebuie să știți să o valorificați: multilingvismul, comunitățile acestea distincte”, dar care erau forțate să stea împreună și, în loc să le adune, să știe să depășească barierele dintre ele, de fapt s-au făcut baraje mai mari, s-au zidit haturi suplimentare. Mihaela, ce zic oamenii cu care stai de vorbă?

Mihaela Gherasim: „E greu de spus. Noi întotdeauna, chiar și pe la televiziuni, chiar și când mergem și discutăm cu oamenii, ce discutăm? Est sau Vest? Acești doi poli îi știe și baba Ioana, și copiii… Est sau Vest? Eu am fost în decembrie, Radio Europa Liberă a avut un proiect în Lituania și lituanienii îmi vorbeau cu atâta mândrie că în momentul în care Lituania s-a întrebat dacă vrea să fie membru al Uniunii Europene, parlamentul lituanian a votat în unanimitate că Lituania va fi membru al Uniunii Europene. În Republica Moldova e greu să spunem cum se va reuși să fie consolidată societatea, pentru că atâta timp, cum ați spus dumneavoastră, cât diriguitorii spun oamenilor ceva, eu cred că tare mult depinde de coloratura politică, ce va fi, pentru că societatea așteaptă.”

Europa Liberă: Mihaela, cei de sus preferă să tacă în multe situații și îți dau un exemplu. Acum, când biserica iar s-a gândit că trebuie să se supere pe doi-trei la sută cât îi numără ei, pe cei cu orientări sexuale netradiționale, autoritățile și-au făcut datoria, de voie, de nevoie au votat o lege…

Mihaela Gherasim: „…cu mare greu…”

Europa Liberă: …privind egalitatea, pe când iată acum din societate, de la preoți, de la aceste comunități, iarăși, apare interesul acesta pentru oamenii aceștia care nu vor altceva decât să fie lăsați în pace, atunci când, e adevărat, ei, poate, exagerat de ostentativ, la părerea majorității, se bagă în știrile de la televizor. Dar populația, ca și cum, peste voința diriguitorilor, vrea să fie auzită și zidește acest hat. Haturile acestea, care în mod, cum să vă spun, natural, ca și cum apar, că iată la cimitir, acum de Blajini, unii au venit cu mai multe cadouri, alții au venit cu mai puține cadouri, dar totuna au venit la cimitir, haturile acestea cum să le depășim? Și dacă este un teren pe care noi ne mai putem întâlni, ca să discutăm la modul pașnic despre Est sau Vest sau despre albastru sau roșu?

Mihaela Gherasim: „Pot să zic doar că 25 de ani e puțin, pentru a depăși aceste haturi.”

Europa Liberă: Balticii au știut să le depășească.

Mihaela Gherasim: „Au știut. Dar balticii, în general, pentru Republica Moldova sunt un popor de apreciat. Niciodată nu știu dacă va reuși Republica Moldova să fie ca ei.”

Alexandru Canțîr: „Pornind de la exemplul pe care l-ai oferit acum, problema este nu ca autoritățile să comită acte de eroism și să fie blamate sau lăudate pentru așa ceva. Problema este ca aceste autorități să facă așa ca o majoritate a populației să înțeleagă necesitatea sau caracterul nociv al unui act, al unei

Republica Moldova rămâne, probabil, cea mai fragmentată societate din fosta URSS.

legi, al unei acțiuni ș.a.m.d. Din punctul acesta de vedere, Republica Moldova rămâne, probabil, cea mai fragmentată societate din fosta URSS, poate, cu unele excepții, nu le vom discuta acum, lasă impresia unor vehicule cu viteză diferite. O parte a populației se mișcă cu viteză mai mare într-o direcție, altă parte a populației se mișcă mult mai încet, uneori în sens invers ș.a.m.d. Lucrul cel mai dezamăgitor pentru mulți este că, după 25 de ani, care sunt totuși foarte mult, Mihaela e optimistă, în ea se reflectă entuziasmul pe care îl aveau în medie majoritatea celor care participau și au votat atunci, în Piața Marii Adunări Naționale. Sper ca dezamăgirile ei să nu fie pe potriva celora care au fost, peste mulți ani.”

Mihaela Gherasim: „Cu siguranță, și în acest moment dezamăgiri există foarte multe și nu numai în cazul meu, dar și al multor altora.”

Alexandru Canțîr: „Dar tristețea, spuneam, sau dezamăgirea exprimată de foarte mulți dintre interlocutorii colegilor noștri este că nu s-a schimbat mare lucru din data proclamării independenței Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Doar calitatea mașinilor cu care circulă șefii.

Alexandru Canțîr: „Dacă te uiți la modul în care gândesc unii oameni, modul în care păstrează anumite convingeri, modul în care evoluează, îți dai seama că, de fapt, mari schimbări produse în forul interior al omului, așa cum a fost moștenit din URSS, nu s-au produs.”

Europa Liberă: M-ai adus iarăși la întrebarea principială: după ce ați făcut aceste sondaje, eventual, sumarizări, după 25 de ani, pe ce teren deja comunitățile, societatea construiește mai departe viața lor? Au văzut că guvernanții nu întotdeauna sunt cei mai buni, au văzut că tătuca nu mai vine, au văzut că nu avem petrol, nici măcar la Cahul, pe ce teren crezi că se vor mișca mai departe? Pe dragostea proverbială pentru glia strămoșească, pe comuniunea micii celule familiare, pe bunăstarea proprie, pe dorința de a avea cea mai mare mașină? Pe ce credeți că va merge mai departe în următorii 25 de ani Republica Moldova?

Alexandru Canțîr: „Nu e proroc în țara lui. E foarte greu să spui cum se va merge. Cert este că acum se merge în mare parte pe egoism, pe lecția învățată, pe dorința ca măcar copiii să își găsească un rost pe potriva așteptărilor. Totul depinde de ce se va întâmpla. Iarăși, trebuie să vorbim de un fundal al dezamăgirilor. Când vorbim de tineri și de faptul că ei nu se regăsesc, în mare parte aici, s-a întâmplat exact ce nu trebuia să se întâmple, atunci când au izbucnit, când s-au revoltat…”

Mihaela Gherasim: „…în 2009…”

Alexandru Canțîr: „…au învățat o lecție foarte dură: că nu se întâmplă nimic, că viața lor, opțiunea lor sau dorința lor, dezamăgirea lor nu contează... Ea nu s-a regăsit nici în sala de judecată, nu s-a regăsit nici în politicile statului, nu s-a regăsit în comportamentul politicienilor sau al celor care sunt acum în prim-planul politic sau de afaceri ș.a.m.d.…”

Europa Liberă: Sandu, nu faci decât să excluzi porțiuni din teren pe care eu credeam că se poate construi viitorul. Mihaela, te rog, dumneata cum crezi? Pe care porțiune?

Mihaela Gherasim: „Sunt mulți care continuă să creadă că ceva se poate de făcut aici. Doar că mie mi se pare că ei sunt prea puțini. O bună parte din populația Republicii Moldova s-a resemnat cumva. Da, se uită la televizor în fiecare seară, se revoltă, nu le plac foarte multe lucruri, dar ei s-au resemnat pentru că își au casa lor, în satul lor, vecinii lor, rudele lor, cimitirul, Blajinii lor ș.a.m.d. De ce depinde schimbarea în următorii ani?”

Europa Liberă: Dar generația voastră, a propos, a pierdut dorința ori încă nu de a face ca Ion Ștefăniță, de exemplu, eu mă uit la omul acesta, sau la Oleg Brega, ce îi pasă lui de libertatea tuturor celorlalți? Sau ce îi pasă lui Ștefăniță de faptul că vom avea un oraș vechi sau nu? Cu îndărătnicie luptă cu mașinăria birocratică…

Mihaela Gherasim: „Și mai sunt.”

Europa Liberă: Am dat doar două exemple. Oameni entuziaști mai sunt, dar de unde își iau ei seva, energia? Aceasta pe mine mă interesează: dacă este rezerva de aur a viitorilor 25 de ani?

Mihaela Gherasim: „Cât de mult acești oameni se vor implica – iată aceasta este întrebarea cea mare. Eu pot să fac o comparație: cu cinci ani în urmă, pentru că am și eu prieteni, am o gașcă, prietenii cu care eram cinci ani în urmă, aveam atâtea planuri. Noi eram seara la bere și planificam cum va fi Republica Moldova peste cinci, zece, cincisprezece ani. În anii care au trecut ori s-au împrăștiat, unii dintre ei au plecat, unii au rămas, încearcă să facă ceva, dar oricum sunt în minoritate. Când zic în minoritate, mă refer la faptul că noi putem să ne revoltăm sau prietenii mei, sau oamenii activi ai acestei republici pot să se revolte pe Facebook, pot să iasă la un miting, pot să facă ce pot ei mai bine la locul lor de muncă, dar aceasta deocamdată e prea puțin, pentru că majoritatea populației trebuie să conștientizeze că e nevoie de mult mai mult…”

Europa Liberă: …masa critică.

Mihaela Gherasim: „Da. Ceea ce iar observ eu din filmările la care merg e că oamenii nu știu să ceară. Mergem o dată la patru ani sau se întâmplă mai des. Oamenii votează. Te aștepți ca să ceri raport de la acel om care ajunge în Parlament sau formațiune politică căreia tu i-ai dat votul tău. La noi oamenii nu știu să ceară. Oamenilor li se pare, la un moment dat, că parcă a devenit o normalitate să se fure, să se ia, să nu existe nicio frică față de această populație, să nu existe niciun fel de raport în fața oamenilor.”

Europa Liberă: Acum trebuie să recunoaștem că tot mai mulți cel puțin se indignează, atunci când nu există un raport, când nu există o dare de seamă.

Mihaela Gherasim: „Absolut. Și iată aceasta exact fac tinerii sau populația activă despre care spuneați dumneavoastră. Lucrurile se schimbă, dar încet. Chiar și cu fiecare film sau fiecare relatare, interviu pe care le face Radio Europa Liberă, pentru că suntem aici și pot să vorbesc doar despre Europa Liberă, aceasta încercăm noi. Chiar și în interviurile în care noi îl lăsăm pe om să vorbească ce vrea el, ca omul de acasă, atunci când va privi, să înțeleagă mesajul direct de la el.”

Alexandru Canțîr: „Vom descoperi cu toții că este perceput ca un fel de revelație a multor oameni, ei nu sunt ascultați, mulți dintre acești oameni. Ei cred că, atunci când li se pune o cameră în față sau li se pune un microfon, trebuie să rostească un anumit mesaj nu știu cum formulat, cum se făcea pe vremuri. E un fel de revelație pentru ei că pot fi sinceri, că pot exprima tot ce nu le place și că lucrurile s-ar putea schimba un pic măcar, dacă ei vor exprima, vor vorbi în felul acesta pentru cei care îi ascultă sau îi privesc.”

Europa Liberă: Și aceasta ce e? E frică, e lipsa de exercițiu?

Alexandru Canțîr: „Mai puțin lipsa de exercițiu. Lipsa de exercițiu? Mă rog, e un lucru care se acumulează. E un fel de frică, e un fel de barieră în sufletul multora. E ceva ce derivă sau provine dintr-o societate care nu a avut exercițiul acesta de a se exprima.”

Mihaela Gherasim: „Exact. În 25 de ani, ce fel de exerciții de implicare a oamenilor am avut? Foarte puține.”

Alexandru Canțîr: „Greșită, negreșită, opinia unui om este interesantă în sine. Și omul trebuie să o exprime cât mai liber cu putință, suportând consecințele, în sensul dacă are dreptate sau nu, ulterior. Dar curajul de a exprima această opinie trebuie să existe. Și se exprimă această opinie nu neapărat în fața camerei, în fața unui microfon, dar și în…”

Mihaela Gherasim: „…comunitatea lor…”

Alexandru Canțîr: „…comunicarea cu alții, în piață, în ședință, la urna de vot, în polemica cu faimoșii și „iluștrii” politicieni, care guvernează într-un mod nemaipomenit de „frumosʾ.”

Europa Liberă: Am avut și eu un dialog, ceva asemănător cu ale voastre. Și omul acesta mi-a sugerat că marea dezamăgire și marele eșec al acestui sfert de secol este faptul că omul comun nu are într-adevăr senzația că este ascultat și crede că de el nu-i pasă nimănui, începând de la faptul că el nu are unde să își trimită copilul la grădiniță, că nu are poliță de asigurare, că nu are medicamentele necesare…

Mihaela Gherasim: „…nu are de lucru.”

Europa Liberă: Da, nu are de lucru. Și nimănui nu-i pasă. Și toți aceștia care ies și spun, din obligație sau chiar din vocație, spun că le e drag de cetățeanul acesta și pentru el își dau viața. Fariseismul și diferența aceasta care este de fapt perfect sovietică – deosebirea între ceea ce se spune și ceea ce se întâmplă în realitate – aceasta macină din interior, cariază statalitatea mai bine decât orice dușman din exterior. Acum eu nu mă apuc să fac prognoze, m-a rugat cineva să fac prognoze, Vasile Ernu, și am zis că, din păcate, în viața de astăzi e ușor să faci prognoze pentru că lucrurile proaste se adeveresc. Cu lucrurile bune stăm mai prost. De aceasta vom evita prognozele. Dar, pe final, dacă ar fi, tot am zis de Vasile Ernu, dacă vă amintiți, prima dată când a făcut el cartea cu simbolurile Uniunii Sovietice [„Născut în URSS”], dacă ar fi să luăm trei lucruri simbol ale acestor 25 de ani de independență, ce cuvinte ați scrie pe un bilet? Trei lucruri memorabile, definitorii.

Alexandru Canțîr: „Definitorii pentru independență?”

Europa Liberă: Pentru 25 de ani de independență, ce s-a întâmplat în 25 de ani.

Alexandru Canțîr: „Trei lucruri?”

Europa Liberă: Eu aș scrie miliardul, că e cel mai proaspăt, cel mai dureros.

Alexandru Canțîr: „Eu nu cred că miliardul ar putea fi găsit în puterea altor lucruri care ar trebui să existe aici.”

Mihaela Gherasim: „Primele trei lucruri care mi-au venit în cap: migrație, am vorbit și mă țin de acest termen; sărăcie. Poate, invers ar trebui: sărăcie-migrație și libertate pentru că eu sunt din generația independenței, vreau să mă consider din generația independenței. Și dacă vă spuneam la început că am doar amintiri dureroase din copilăria mea, totuși, eu am crescut în libertate. Eu am avut libertatea de a-mi alege facultatea, meseria, școala, profesorii. Din acest punct de vedere, libertatea mă caracterizează.”

Europa Liberă: Și ai avut norocul să fii isteață, Mihaela. Dar dacă unul are libertate și nu are nici banii, nici suficientă resursă…

Mihaela Gherasim: „Cel puțin, libertate toți au avut. Cine și cum a folosit-o – treaba fiecăruia.”

Europa Liberă: Nu vreau să deschid un capitol, dar va fi momentul să discutăm dacă nu cumva e greșită și percepția aceasta că între libertate este semnul egalității și independență, că independența nu presupune în mod automat beneficiile la care s-a așteptat lumea. Mihaela ne-a dat trei noțiuni. Sandu?

Alexandru Canțîr: „Încă o dată, este foarte greu să ieși dintr-o anumită zonă a decepției, în acest sens. În primul rând, cred că ar fi vorba de dezamăgire. Apoi, revoltă înăbușită, din varii motive. Și ca să nu fiu chiar trist la acest final al emisiunii, aș spune: speranța, care totuși mai bântuie sau mai pâlpâie ca o luminiță de lumânare, undeva la capătul căutărilor și dorințelor de mai bine, frământărilor populației din această regiune, numită Republica Moldova.”

Europa Liberă: Aceasta a fost microradiografia pe care am făcut-o împreună cu Mihaela și cu Sandu. Eu vă propun fiecare să încercați să vă așezați în fața unei coli de hârtie. Și, așa cum recomandă toți psihologii, împărțiți coala în două, puneți un plus în stânga, un minus în dreapta și încercați să vă dumiriți dacă 25 de ani de independență au însemnat pentru dumneavoastră personal, pentru microcomunitatea din care faceți parte, marea comunitate și marele stat Republica Moldova. Și atunci poate vom putea să trăim altfel, în următorii 25 de ani, cine va apuca să vadă. Vă mulțumesc. Pe curând.

XS
SM
MD
LG