Un articol semnat de Garry Kasparov, președintele Human Rights Foundation cu sediul la New York, Senior Visiting Fellow la Oxford Martin School, și autorul volumului „Vine iarna: de ce trebuie opriți Vladimir Putin și dușmanii lumii libere”. Articol publicat simultan în InFacts.org și „The Guardian”
Politica face deseori parteneriate stranii. Partidele de extremă dreapta din Marea Britanie și din întreaga Europă fac tot ce le stă în putință pentru a slăbi Uniunea Europeană - un obiectiv împărtășit de Vladimir Putin și Donald Trump.
Săptămâna aceasta, colegul lor brexiter Boris Johnson a mers pînă într-acolo încît a repetat spusa Kremlinului că Europa e în parte de vină pentru invadarea de către Putin a Ucrainei.
Nimeni nu se așteaptă la declarații politice clare de la Trump sau Johnson, dar raționamentul lui Putin este de necontestat. Obiectivul său este de a slăbi instituțiile, inclusiv NATO și UE, care i-ar putea zădărnici ambițiile neo-sovietice. Kremlinul a jelit când Scoția a votat la limită să rămână în Marea Britanie. Putin vede Europa ca pe un dușman al său și vrea ca adversarii lui să fie divizați, mai mici și mai slabi.
Divizează și cucerește nu e un principiu nou, dar asta nu înseamnă că nu e eficient. În cei 16 ani de când e la putere, Putin a făcut treabă bună în a-i alege pe cei mai slabi și mai maleabili dintre liderii europeni și în a-i folosi ca pîrghii împotriva unei Europe unite. L-a avut pe Silvio Berlusconi, care se bătea cu pumnul în piept că este avocatul personal al lui Putin. L-a avut pe Gerhard Schröder - și de fapt încă-l mai are, ca președinte al conductei de gaz Magistrala de Nord ce leagă Rusia de Germania, și pe care chiar Schröder a inaugurat-o când era cancelarul Germaniei.
Brexist nu e doar un simplu punct pe lista lui Putin. Russia Today și Sputnik, unelte ale propagandei lui Putin tratate în mod inexplicabil în Occident ca surse legitime de știri, sînt pline de articole Brexist (pe lîngă acelea pro-Trump).
Putin sprjină întotdeauna elementele cele mai dezbinatoare din viața politică europeană, și speră că ele se vor revanșa votînd în favoarea eliminării sancțiunilor Uniunii Europene impuse Rusiei ca urmare a invadării Ucrainei. Partidele anti-imigraționiste ale Europei, fasciștii pe față și cei nu așa de pe față îl venerează deschis pe bărbatul care a anexat un teritoriu european și-și continuă asaltul militar în Ucraina - o țară pe care Putin dorește s-o pedepsească pentru că și-a urmat visul de a intra în Uniunea Europeană, un vis pe care unii în Marea Britanie l-ar abandona de bună voie.
Brexit va încuraja forțele dezbinării și ale urii care sînt deja pe val. Va fi un avantaj pentru grupările teroriste deja active înăuntrul și înafara granițelor Europei, și pentru dictatorul rus care forțează aceste granițe, și va reduce capacitatea Marii Britanii și Uniunii Europene să reziste în fața acestor asalturi. Ar fi un gigantic pas în spate pentru ordinea globală, pentru creșterea economiei globalizate care depinde de acea ordine, și pentru valorile drepturilor omului și democrației.
Există limite între dorința pentru un bine mai mare și ceea Winston Churchill a numit „responsabilitatea măreției”. E rezonabil ca britanicii să se întrebe „ce am eu din asta”? Un interes personal sănătos e cărămida de bază a democraței și a sistemului de piață liberă care au adus libertate și prosperitate în atît de multe părți ale lumii - libertate și prosperitate pe care le-am invidiat atît de mult din spatele cortinei de fier.
Și cu toate astea, fără influența Marii Britanii, Uniunea Europeană se va îndrepta spre ideologii și politici care îi frustrează pe mulți dintre britanici (și pe alții). Între timp, Marea Britanie s-ar baza în continuare pe Uniunea Europeană, dar o Uniune mai ineficientă și mai vulnerabilă la exact acele tendințe de care cei care vor ieșirea Marii Britanii din UE se plîng cel mai mult. Pentru a rezolva aceste probleme, și pentru a se îmbunătăți pe sine însăși, UE are nevoie de Marea Britanie, și Marea Britanie are nevoie de o Uniune Europeană mai bună.
Nu am prea multă simpatice pentru birocrația de la Bruxelles. Nimeni din cei care au crescut într-un stat totalitar nu a crezut că pentru rezolvarea unei probleme e nevoie de încă un strat de politiceni și funcționari. În cazul acesta totuși, cura s-a dovedit a fi mai bună decît boala. Cu toate limitările, Uniunea Europeană este mult superioară erei fracturate de dinainte.
O scrutare rapidă a celor care doresc cel mai mult revenirea la acea eră e suficientă pentru a lua o pauză. Dacă nu ești sigur care e cel mai bun mod de a acționa, e suficient să te uiți la ce vrea Putin și să faci opusul. De exemplu, el vrea cu disperare ca Trump să devină următorul președinte al Statelor Unite.
Visul european merită încă - și trebuie în continuare - să se lupte pentru el. Vorbind poporului american în 6 septembrie 1943, Churchill a pledat pentru valorile comune ale unității anglo-saxone. Ideea lui legată de o coaliție a popoarelor vorbitoare de engleză e învechită. Uniunea s-a extins ca să-i cuprindă pe toți cei care doresc o limbă comună a libertății, păcii și democrației. Și cu toate acestea, vorbele lui Churchill își au încă rostul: „Vă spun: nu puteți să vă opriți. Nu e un loc de oprit în acest punct. Am ajuns acum într-o etapă a călătoriei în care nu poate fi nici o pauză. Trebuie să continuăm. Trebuie să fie anarhie globală sau ordine glăbală”.
-----------------
Traducere de Lucian Ștefănescu
