Linkuri accesibilitate

Sinteza săptămînii politice românești.

În România, activarea scutului antirachetă de la Deveselu a stârnit controverse mai degrabă mondene, decât de politică internă şi regională. Inaugurat într-o atmosferă cernită de doliul după cei doi militari morţi pe câmpul de luptă, în Kandahar, dar şi tulburată de uzul şi abuzul de putere militară din Siria, scutul antirachetă le dă românilor obişnuiţi o primă certitudine de securitate locală, fie ea şi defensivă. După aderarea la NATO, în 2004, România a trebuit să-şi reducă armata de răcani aduşi cu arcanul, la o mână de profesionişti, risipiţi acum pe diverse câmpuri de operaţiuni. Este evidentă nostalgia latentă a unora după alama lucioasă a petliţelor şi decoraţiilor, după armata obligatorie şi ethosul naţionalist care-o înflăcăra. Sondajele de opinie clasează inerţial armata pe primele locuri de popularitate deşi pe vatra fostelor cazarme se fac acum mall-uri.

Mai toţi oficialii insistă că la Deveselu nu este nimic mai mult decât un scut, antirachetă e drept, dar scut, deci este destinat apărării. La urma urmei, când bate crivăţul dinspre răsărit, oricine ar vrea să-şi tragă pe el o manta soldăţească, să se apere. Dar la mijloc este ceva mai mult decât activarea scutului: România, aşa cum e ea, măcinată de conflicte interne, de moşteniri refuzate sau prea uşor asumate, de boli şi neînţelegeri, ei bine, această Românie va deveni străjerul dinspre răsărit al blocului nord-atlantic şi, în ciuda dificultăţilor de comportament şi atenţie pe care le are, va trebui să vegheze, ca românii lui Negruzzi pe meterezele Cetăţii Neamţului, la mişcările de trupe de la răsărit.

Această insistenţă asupra caracterului defensiv al scutului îşi propune în subsidiar să contracareze propaganda rusească, mai dispusă să vadă în instalaţia de la Deveselu o gură de tun îndreptată către Moscova, o ameninţare absolută din partea unui fost partener din pactul de la Varşovia şi un nou pas din iarna noului război rece către o încălzire globală.

Însă nimic din toate acestea nu-i tulbură pe politicienii români, mai preocupaţi de pompa şi circumstanţa ceremoniilor decât de semnificaţia acestora. Niciunul dintre aleşi nu a comentat în amănunt implicaţiile, obligaţiile sau beneficiile rezultate din scutul antirachetă, nici cum ar trebui să ne confruntăm onorabil cu katiuşele de invective şi critici venite dinspre Kremlin. Politicienii români au fost mai sensibili la prezenţa sau absenţa lor de pe lista de invitaţi decât la implicaţiile deciziei istorice de a acţiona primul sistem defensiv NATO din această zonă a Europei.

Unii comentează în fel şi chip absenţa preşedintelui Iohannis de la festivitate. Acesta s-a văzut cu oficialii americani şi NATO, a susţinut o conferinţă de presă ternă, dar oportună, şi şi-a văzut de treburile lui, ca de obicei, misterioase. Unii susţin că ar fi un semn că preşedintele nu are lipici la oficialii americani şi că este marginalizat din motive ţinând de agenda personală a celor care-l critică. Ca de obicei fără reacţie la insinuări, preşedintele continuă să mediteze. La urma urmelor, meditaţiile l-au făcut fericit.

Fostul premier Victor Ponta vituperează pe pagina sa de socializare împotriva premierului Dacian Cioloş, nemulţumit că nu i s-a întins covorul roşu de aici până în poarta scutului şi nici nu i s-a rezervat un loc permanent pe cursa Bucureşti Deveselu. Nu se ştie care parte din greaua moştenire de corupţie lăsată de Victor Ponta l-ar fi calificat pentru aceste onoruri. Poate faptul că au închis ochii, el şi toţi naşii săi politici, la vaporoasele contracte EADS, de securizare a frontierelor, contracte care, după ce s-au topit, nu au lăsat în urmă decât nişte buzunare sfâşiate de lăcomia hoţilor. Poate plagierea sistemului de deturnare a ajutoarelor europene patentat pe vremea Elenei Udrea...

Un raport pe care şeful Curţii de Conturi îl ţine în buzunar ca asigurare de viaţă pare să demonstreze că Viorel Ponta i-a dat mână liberă locotenentului său Dragnea să aloce discreţionar fonduri la nivel european. Raportul care se referă la perioada 2013-2014 a fost finalizat anul trecut şi dovedeşte că aghiotantul premierului de-atunci a mers cu camionul de ajutoare europene dintr-o firmă de partid în alta, pentru a le ajuta să facă primul milion de euro. Astfel, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală au fost risipite peste 500 de milioane de euro. Astfel, programul-pilot de căpătuială a sponsorilor locali pus în mişcare de Elena Udrea care investea în terenuri de fotbal în pantă şi piscine descoperite la munte a fost mult îmbunătăţit prin ordonanţe de guvern care delegau cozile de topor pe alte mâini, să nu-şi lase şefii amprentele pe mâner. Este doar unul dintre scheletele ieşite din dulap să-l bântuie pe fostul premier. Dar poate că se va alătura şi el Elenei Udrea şi fostei procuroare Alina Bica, de care-l leagă tot mai multe secrete de serviciu şi rapoarte confidenţiale. Cele două bune prietene au depus o sesizare la Curtea Constituţională spunând că sunt victimele proastei definiţii a abuzului în serviciu. Ele afirmă că abuzul în serviciu este normal şi legal, de vreme ce nicio ţară europeană nu-l penalizează. Aşadar, în cazul celor două, constituirea unui grup infracţional cu nucleul în biroul şefei Direcţiei anticorupţie ar fi normal, european şi ar trebui să fie scos din Codul Penal. Uită să spună şi câte abuzuri în serviciu le-au costat shoppingul la Paris şi diversele reşedinţe unde şi-au efectuat arestul la domiciliu.

Indiferent cât de mult s-ar sufoca de indignare oamenii obişnuiţi pe marginea cheltuielilor faraonice sau a marilor scandaluri de corupţie născute din legăturile periculoase şi uneori perverse dintre capitalul de stat şi cel privat, agenda politică este împinsă mereu pe prim-plan. Aşa au ajuns să pară campaniile electorale mai importante ca, de pildă, cei doi morţi din Kandahar pentru care nu s-a găsit un moment de reculegere în Parlament şi niciun drapel în bernă pe instituţiile oficiale. La fel şi problema morţilor cu zile din spitale devenită doar unul din tropii discursurilor politice de care candidaţii se folosesc pentru a lovi în ceilalţi, la fel de vinovaţi.

Dar lucrurile evoluează (sau involuează, depinde te plasezi). Unii medici spun că ar trebui analizate şi medicamentele de bază pentru că şi acestea ar putea fi contrafăcute. Firmele de medicamente ameninţă cu judecata însă o fac cu jumătate de gură, semn că ar mai avea pe limbă poveşti de depănat de prin saloanele spitaliceşti. Chirurgii şi-au suspendat operaţiile pentru că nu vor să se mai folosească de nişte dezinfectanţi care ar putea face mai mult rău decât bine. Singura soluţie pare să fie cea bătrânească: cine nu munceşte nu greşeşte. Adevărul este însă că problema spitalelor din România nu este doar cea a dezinfectanţilor contrafăcuţi şi că în spatele multor infecţii intraspitaliceşti se află virusul greu de stârpit al neprofesionalismului. Da, nu sunt bani în sistem, nu există nici măcar un sistem de control al calităţii consumabilelor. Decenii s-a folosit apă parfumată în loc de dezinfectanţi şi cretă în loc de analgezice. O fi adevărat... dar asta spune multe despre profesionalismul medicilor care spun că abia acum îşi dau seama în ce mascaradă au făcut figuraţie. Multe dintre morţile şi bolile trecute acum în grabă în sarcina dezinfectanţilor botezaţi sunt cazuri clare de malpraxis. Ca şi în alte domenii, şi aici nu meritocraţia, ci birocraţia face jocurile. Mulţi dintre puţinii medici care nu şi-au pus în gând să plece trebuie să-i lase pe şefii de spitale şi departamente să-şi facă jocurile piramidale cu medicamente şi consumabile, pentru a putea profesa undeva la coada lanţului trofic, unde nu ajuns decât găinile aduse peşcheş de pacienţi. A suspenda activitatea clinicilor este o soluţie radicală însă în contextul în care nu ştim cine face mai mult rău, infrastructura spitalicească, medicamentele, dezinfectanţii sau personalul medical, pare cea mai raţională. Anchetele guvernamentale nu ar trebui să vizeze doar compoziţia dezinfectanţilor, ci şi a organigramelor. La urma urmei, e o problemă de viaţă şi de moarte.

Este tot mai clar că, pentru politicieni, ordinea lucrurilor este alta. Cele mai importante subiecte sunt, ca într-o parodie a piramidei lui Maslow, cele care ţin de propria supravieţuire. Priviţi cu atenţie discursurile electorale: mai toate revin obsesiv tocmai la ideea de supravieţuire politică. Aleşii locali semnează ca primarii tot soiul de dispoziţii şi fac investiţii suprarealiste în panseluţe, pavaje de marmură şi concerte de caritate, pentru a-şi mulţumi sponsorii pe ultima sută de metri şi de milioane până la alegeri. Nu e de mirare că Direcţia anticorupţie a încins cuptoarele la roşu, iar procurorul şef Laura Kovesi promite că va aplica o cură de detoxifiere chiar în ajun electoral care va face ca listele de candidaţi să slăbească semnificativ. Este o cură necesară, mai ales că decizia finală a Curţii Constituţionale de a cauţiona alegerile dintr-un singur tur de scrutin deschide multor penali calea către demnităţi publice locale. Şi, conform sondajelor de opinie, ultimul învinuit de Parchet este primul servit de electorat. În funcţie de rezultatul acestor alegeri şi al celor din toamnă, electoratul s-ar putea face vinovat de abuz în serviciu. Dacă nu se va schimba, între timp, Codul Penal.

XS
SM
MD
LG