Linkuri accesibilitate

Președintele Turciei a criticat „ipocrizia” UE, care cere modificarea legii antiteroriste în schimbul liberalizării regimului de vize


Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a criticat joi „ipocrizia” UE care cere Turciei să modifice legea antiteroristă în schimbul liberalizării regimului de vize și a respins această cerere, conținută în acordul încheiat de Ankara cu UE privind limitarea migrației.

Într-un discurs la Ankara, președintele turc a precizat că este inacceptabilă o relaxare a legislației antiteroriste în Turcia care se confruntă cu o recrudescență a rebeliunii kurde.

La Berlin, pe de altă parte, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a avertizat tot joi că acordul privind migranții între UE și Turcia va eșua dacă Ankara nu respectă toate obligațiile asumate, între care relaxarea legislației privind lupta cu terorismul. În schimbul limitării drastice a numărului de migranți din Orientul Mijlociu care cer azil în Europa, Uniunea Europeană a promis Turciei un ajutor de mai multe miliarde de euro și liberalizarea regimului de vize încă în această vară. Măsura trebuie însă aprobată de Parlamentul European și toate cele 28 de țări UE.

XS
SM
MD
LG