Linkuri accesibilitate

România: Turnătorii şi regretele eterne


Un senator „bine orientat”: Alfred-Laurenţiu-Antonio Mihai

Un senator „bine orientat”: Alfred-Laurenţiu-Antonio Mihai

O propunere care nu sună deplasat într-un Parlament care-şi desfăşoară activitatea mai degrabă pe culoarele Direcţiei anticorupţie, decât în sălile de şedinţă.

Una dintre cele mai recente cascadorii legislative înregistrate de Senatul României este iniţiativa lui Alfred-Laurenţiu-Antonio Mihai, cel mai tânăr şi, totodată, cel mai bine orientat politic senator. El a înregistrat la Biroul Permanent o propunere pentru completarea Codului Penal. Ar urma ca, după articolul 152, cel referitor la caracterul faptei penale, să fie integrat un altul care să deculpabilizeze infracţiunile comise de făptaşii fără antecedente. Dacă-şi recunosc fapta „benevol şi nemijlocit” înainte ca „organele abilitate să o descopere” şi dacă vor colabora cu acestea, ei ar urma să fie exoneraţi de vinovăţie pentru că au dovedit un „regret real”.

Sunt invocate nu doar procesele fără sfârşit de la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului unde s-ar judeca, susţine autorul legii, multe cazuri în care sunt încălcate drepturi fundamentale, ci şi numărul mare de condamnaţi care ar depăşi cu mult capacitatea închisorilor româneşti şi ne-ar expune altor procese pentru rele tratamente.

Este o propunere care nu sună defel deplasat într-un Parlament care-şi desfăşoară activitatea mai degrabă pe culoarele Direcţiei anticorupţie, decât în sălile de şedinţă. S-ar putea ca unii să creadă că acest senator independent nu reprezintă pe nimeni şi că a făcut propunerea doar pentru a ieşi în evidenţă, riscul adoptării acestui proiect fiind pur teoretic. Nu şi dacă ne uităm puţin la componenţa şi comportamentul parlamentarilor.

Un sfert dintre aleşi (unii numără nu mai puţin de 98 de parlamentari) lucrează deja cu jumătate de normă cu procurorii la limpezirea actelor de corupţie şi nici ceilalţi nu se simt prea bine. Unii dintre ei nici măcar nu sunt la primul mandat de învinuiţi, aşadar nu ar putea să „regrete efectiv”, nefiind la prima acuzaţie de corupţie. Mandatele multora sunt, în vremea din urmă, ţinta anchetelor DNA, descoperindu-se culpe în formă continuată întinse pe o lungă perioadă de timp. Niciunul dintre aceştia nu a arătat nici cea mai mică urmă de regret, nici real şi nici trucat, deşi se aşteaptă ca legile în vigoare să lucreze pentru ei. Cine îi aşteaptă să-şi regrete în mod public faptele poate aştepta mult şi bine. Cam cât ar aştepta ca foştii miniştri ai sănătăţii să regrete că au patronat (unii din ignoranţă, alţii complici de-a dreptul) scandalul dezinfectanţilor falsificaţi din spitale, o fraudă care ne-a costat în ultimul deceniu, dacă e să ne luăm după statistici, cam cât un război mai mic.

Aleşii nu sunt la prima încercare de a-şi exonera inculpaţii de partid sau de familie politică. Parlamentul este pe punctul de a mai marca un punct în războiul total cu Agenţia de Integritate. Un alt proiect de lege a ajuns în faza finală de vot în Senat, care este camera decizională. Proiectul prevede ca aleşii care sunt descoperiţi în incompatibilitate să poată ocupa, în continuare, funcţii publice şi a primit deja aviz favorabil din partea comisiei de specialitate din Senat aşadar are perspectiva de a fi votat.

Limitarea atribuţiilor Agenţiei de integritate s-ar putea petrece în paralel cu deturnarea anchetelor Direcţiei Anticorupţie atunci când vor fi aplicate modificările la legile administraţiei publice locale adoptate de aleşi la începutul lunii martie. Aceste modificări prevăd posibilitatea ca primarii sau şefii de consilii judeţene să poată delega responsabilităţile cu mult mai multă uşurinţă. Unii spun, pe bună dreptate, că în felul acesta Direcţia Anticorupţie nu ar mai putea cerceta faptele penale din administraţia locală întrucât nu poate cerceta simplii funcţionari.

Există, de altfel, mai multe propuneri de modificare a Codului de procedură penală şi a altor legi pentru a dezincrimina sau a reîncadra fapte penale de corupţie şi încălcarea normelor de integritate. Obiectivele sunt identice: aleşii vor să-şi asigure dacă nu eternitatea, măcar continuitatea în spaţiul public. Poate că în felul acesta s-au strâns cele 14 mii de legi care, după cum spunea preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, încă mai au probleme cu constituţionalitatea.

Aceste legi sunt cinice într-o ţară în care niciun oficial, ales sau numit, nu a exprimat vreodată vreun regret. Asocierea regretului cu turnătoria pentru a scăpa de pedeapsă pare o metaforă într-o ţară care şi azi se resimte după o perioadă când turnătoriile erau un act patriotic şi te absolveau de asocierea cu duşmanul intern. Opinia publică încă aşteaptă ca statul român să exprime regrete dacă nu pentru catastrofa umanitară a comunismului, cel puţin pentru ce a urmat după aceea. Pentru proasta şi uneori ticăloasa gestionare a banilor publici, pentru corupţia industrializată, pentru transformarea structurilor de stat în grupuri infracţionale preocupate mai degrabă să-şi legalizeze infracţiunilor prin ordonanţe, hotărâri şi norme metodologice.

Establishment-ul politic şi administrativ este primul care a dovedit că nu există regret real. Atunci când regretă ceva politicienii, o fac pentru a coopera „sincer” cu organele de anchetă. De aceea-şi toarnă complicii, în speranţa că vor primi pedepse cu suspendare sau cel puţin vor beneficia de diversele derogări tradiţionale de care se bucură vedetele în puşcării. Singurul regret real al corupţilor este acela că au fost prinşi.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG