Linkuri accesibilitate

Ideea organizării unui Marș al Tăcerii de Ziua Europei pare să vină dinspre Moscova


Opinii despre inițiativa Mitropoliei Moldovei și împotrivirea Bisericii față de Legea egalității șanselor.

În ziua când în Republica Moldova se marchează Ziua Europei, adică sâmbătă, 14 mai, Mitropolia Moldovei anunță un marș al tăcerii pentru susținerea familiei tradiționale. Mitropolitul Vladimir și-a atras critici din partea mai mulor ONG-uri după ce într-un discurs ținut în aprilie, în Parlament, a spus că Legea cu privire la asigurarea egalității, singura care apără și drepturile comunității LGBT, pe lîngă alte minorități, ar fi o înjosire a creștinilor moldoveni, care ar alcătui în opinia lui 98% din populație. O simplă coincidență organizarea așa numitului Marș al tăcerii și sărbătorirea Zilei Europei?

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:28 0:00
Link direct

La un marș similar organizat de Mitropolia Moldovei anul trecut, sute de credincioşi în funte cu mitropolitul Vladimir aduseseră critici severe legii egalităţii de şanse, adoptată de autorităţile de la Chişinău la insistenţa UE înainte de liberalizarea regimului de vize pentru moldoveni. De aceea coincidenţa, în acest an, a marşului credincioşilor cu Ziua Europei este văzută de unii experţi ca o acţiune rău intenţionată a Bisericii, iar editorialistul Nicolae Negru, care îmbrăţişează această opinie, se arată mirat că la atâta timp de la adoptare, legea egalităţii şanselor, despre care clerul crede că ar fi în contradicție cu legile creării unei familii creștine, nu este lăsată în pace:

„Fireşte că nimeni nu va anula această lege, dar această coincidenţă dă de gândit. Probabil ideea vine dinspre Moscova, pentru că precum ştim e o relaţie între Mitropolit şi Moscova - aici trebuie căutată enigma organizarii acestui marş concomitent cu Ziua Europei. Egalitatea de şanse, drepturile omului vin din partea ceea a lumii, nu din Est - acesta este motivul de fapt, asta de fapt deranjează. Şi nu vorbim despre egalitatea de şanse în sine, cât despre un motiv de a provoca lumea, de a o alarma, de a o determina să meargă într-un pas cu Moscova, că asta vrea Moscova: să demonstreze că Rusia este un bastion al conservatismului, că Rusia apără familia, de parcă familiile din Europa ar duce-o mai rău decât cele din Rusia, de parcă atitudinea faţă de drepturile omului şi egalitatea de şanse, sau chiar atitudinea faţă de cei vârstnici, cei aflaţi în situaţii mai dificile decât ceilalţi, ar fi mai bună în Rusia. E un demers politic, care nu e legat cu religia, pentru că nu am prea întâlnit în Biblie să se spună că trebuie să discriminăm pe cineva. Este un demers care se sincronizează foarte bine cu demersurile anti-europene ale Moscovei.”

Mitropolia Moldovei dedică marşul Zilei Internaţionale a Familiei, dar îl va organiza totuşi cu o zi mai devreme decât este marcată această sărbătoare în lume. Solicitat de noi, secretarul Mitropoliei Moldovei, Vadim Cheibaş, ne-a explicat că pentru a nu se suprapune cu slujbele ce se ţin în biserici de obicei în zilele de duminică:

„E mai comod pentru noi. Întrucât nu toţi săvârşesc slujbe în zi de sâmbătă dimineaţa. În situaţia în care am fi organizat duminică, care este ziua propriu-zisă de prăznuire a familiei, majoritatea preoţilor nu ar fi reuşit să vină la marş.”

Vasile Pascari este responsabilul pentru buna organizare a întrunirilor publice de la primăria capitalei şi spune că traseele celor două acţiuni nu se vor suprapune, prin urmare autorităţile nu au motive de îngrijorare în legătură cu această coincidenţă:

„Este emisă o dispoziţie a primăriei pentru sărbătorirea Zilei Europei în perimetrul Grădinii publice „Ştefan cel Mare şi Sfânt. Marşul Mitropoliei care va avea loc în aceiaşi zi, va începe la Mănăstirea din strada Ciuflea, apoi va parcurge bulevardul Ştefan cel Mare, până la Porţile Sfinte şi se va încheiea la Clădirea Mitropolitană. Aşa au fost solicitările, deci aşa vor fi organizate evenimentele. Conform legii 26, fiecare are dreptul la întrunirea sa, cu condiţia ca aceste întruniri să fie paşnice.”

În Republica Moldova, Ziua Europei nu a fost marcată încă niciodată pe 9 mai, pentru că în acest caz s-ar suprapune cu manifestările dedicate Zilei Victoriei. Decizia din acest an a autorităţilor de a marca Ziua Europei mai târziu decât se obişnuieşte în statele europene a fost criticată, la fel ca în anii trecuţi, ca fiind dovadă a faptului că „discursul estic câştigă din nou teren în Republica Moldova”. Dacă înainte sărbătoarea era umbrită doar de această necorespundere calendaristică, acum ar putea să fie deranjată şi de un marş sub lozinca „să ne apărăm cele mai sfinte valori”, aşa cum sună o expresie din comunicatul Mitropoliei Moldovei prin care credincioşii au fost îndemnaţi să se prezinte în capitală.

Previous Next

XS
SM
MD
LG