Linkuri accesibilitate

Scandalul dezinfectanţilor: faza penală


Premierul român Dacian Cioloş, ministru interimar la Sănătate, este optimist și spune că piaţa va regla criza.

Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, firma acuzată că ar fi contrafăcut dezinfectanţii vânduţi în mare parte din sistemul sanitar românesc, a fost convocat ieri după-amiază la Parchetul general. El a fost chemat să discute cu procurorii pe marginea dosarului penal deschis săptămâna trecută şi, din felul în care a evitat să răspundă întrebărilor presei, se pare că ancheta nu merge deloc bine în ceea ce-l priveşte. În paralel, firma sa a depus la tribunal o cerere de intrare în insolvenţă după un model binecunoscut. Insolvenţa a permis şi altor case mai mari să-şi continue operaţiunile şi, pe de altă parte, să fie exonerate de responsabilitate judiciară. Şi Rompetrol a cerut insolvenţa anul trecut, când procurorii s-au apropiat prea mult de conturi, însă tribunalul a respins-o.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:19 0:00
Link direct

Procurorii au percheziţionat zilele trecute mai multe sedii din ţară ale firmei Hexi Pharma de unde au fost ridicate mostre de dezinfectant şi documente. Parchetul anunţă că, alături de experţii criminalişti, a stabilit modul în care va fi făcută analiza probelor, independent de analize pe care a anunţat că le va face guvernul. Procurorii au făcut, aşadar, câţiva paşi importanţi către o soluţie penală în acest caz.

O criză nevindecabilă a sănătăţii

Pe de altă parte, nici demisia lui Patriciu Achimaş Cadariu, ministrul Sănătăţii, şi nici audierea patronului firmei de dezinfectanţi nu a rezolvat criza din sistem. Soluţia administrativă întârzie, aşa cum întârzie şi achiziţionarea altor dezinfectanţi până când va fi stabilită procedura standard de analizare a purităţii şi calităţii acestora. Sunt decizii locale, luate din prudenţă mai ales de şefii spitalelor unde ancheta grăbită şi, spun unii, superficială a ministerului a descoperit surse de infecţii nosocomiale. De pildă conducerea Spitalului judeţean de urgenţă din Alba a descoperit, după ce a analizat mai mult probe că o parte din dezinfectantul folosit în blocul operator nu corespundea standardelor şi a refuzat să mai facă operaţii, spunând că intenţionează să dea furnizorul în judecată.

Greaua şi obsedanta moştenire

Premierul Dacian Cioloş, ministru interimar la Sănătate, este însă optimist. El spunea marţi, după ce şi-a vizitat noii colegi, că piaţa va regla criza şi că principala sa grijă este ca în sistem să nu mai ajungă produse dubioase. E un fel de a-i deresponsabiliza pe furnizori şi pe managerii care, se spune, ar fi tolerat sistemul contra unor beneficii consistente. De vină pentru această situaţie ar fi, în primul rând, legislaţia învechită, moştenită din comunism. Sistemul, spune premierul, funcţionează conform unei legi din 1982 care ar fi fost modificată în 1990, ceea ce a creat breşe şi mai mari în sistemul de achiziţii. Implicit, dă de înţeles că toate guvernele care s-au succedat după decembrie 1989 au tolerat şi încurajat această situaţie. Dacian Cioloş promite noi analize pentru întreaga gamă de achiziţii din domeniul medical şi spune că săptămâna viitoare vor fi adoptate acte normative care vor clarifica şi reglementa aceste mecanismele de control.

Noul rol pe care şi l-a asumat Dacian Cioloş este un periculos salt fără plasă. Postul de ministru al Sănătăţii este legat indisolubil de crampele sistemului medical din timpul tragediei de la Clubul Colectiv, incident în care responsabilităţile publice şi private sunt şi acum tulburi. Folosindu-se de popularitatea de care încă se mai bucură în sondaje, premierul Cioloş preia nu doar activele unui minister aflat în centrul unui imens scandal public, dar şi pasivul sistemului medical, cu toate întârzierile, scadenţele, neregulile şi falimentul lui. Vreme de decenii nu s-a făcut nimic, iar criza s-a agravat. Spitalele au devenit proverbiale pentru mizerie, sărăcie şi corupţie.

Paharul guvernului Ponta şi cel al guvernului Cioloş

Într-o primă fază, primul ministru trebuie să clarifice nu doar cum a fost posibil ca de ani de zile infecţiile intraspitaliceşti să fie ascunse în situaţiile statistice, ci şi cum să redea credibilitate şi energie unui cabinet pe care jumătate de an de guvernare l-a secătuit de creativitate şi credibilitate. Scandalul pe marginea dezinfectanţilor a fost picătura care a umplut paharul în cazul guvernului Ponta şi este pe punctul să-l umple şi în cazul guvernului Cioloş. Dezamăgirea faţă de prestaţia acestuia a început să umple dacă nu străzile, atunci Internetul cu proteste şi semne de întrebare.

O reformă tot mai îndepărtată

Dacian Cioloş promitea în toamna trecută că va aduce o echipă de specialişti selectaţi după criteriile funcţionarilor europeni pentru a rezolva gripajul sistemului şi a înlătura posibilele cauze ale corupţiei. La sănătate a început însă cu stângul propunându-l pe Andrei Baciu, candidat la funcţie, dar şi la prima pagină a revistelor de scandal. Ulterior s-a afirmat că singurul element din biografia acestuia care se potrivea funcţiei ar fi fost prietenia cu candidatul PNL de atunci la primăria Capitalei, ceea ce spunea multe despre apolitismul guvernului tehnocrat.

Patriciu Achimaş Cadariu, a doua propunere, părea mult mai potrivit, fiind vorba despre o persoană care venea din sistemul medical, universitar şi medic specialist premiat în Marea Britanie. Însă, după cum s-a văzut nu odată, cunoaşterea unui sistem bazat pe înţelegeri secrete şi corupţie ar putea fi mai degrabă un dezavantaj. Prioritară pentru fostul ministru a fost protejarea protagoniştilor în scandalul dezinfectanţilor, fie ei medici sau furnizori. De-a lungul celor şase luni care au trecut de la catastrofa din Clubul Colectiv nu a schimbat nimic în sistem, dar a îmbogăţit mult sensurile cuvântului „muşamalizare”. Este şi ceea ce l-a îndepărtat din minister.

Acum, când se vorbeşte tot mai mult de o posibilă remaniere a guvernului, Dacian Cioloş are de împăcat necesitatea găsirii unui înlocuitor pentru Patriciu Achimaş Cadariu, într-o funcţie pe care puţini o vor, mai ales într-un guvern tehnocrat, având un prezent incert şi fără mare viitor politic, cu încercarea de a găsi o soluţie onorabilă pentru problema cronică şi tot mai gravă a sistemului de sănătate.

XS
SM
MD
LG