Linkuri accesibilitate

Reînvierea gazoductului „South Stream”?


În 2013 la debutul lucrările de construcție în Bulgaria a gazoductului South Stream

În 2013 la debutul lucrările de construcție în Bulgaria a gazoductului South Stream

Mediile sofiote informează că în timpul vizitei sale la Atena (28 mai) Vladimir Putin va lansa un nou proiect de tranzitare a gazelor rusești prin Marea Neagră, Bulgaria, și Grecia care va folosi viitorul gazoduct pe fundul Mării Ionice între Grecia și Italia.

Gazoductul „South Stream”, la care Bulgaria a renunțat în 2014, va putea renaște sub o altă formă. Printre proiectele energetice ce vor fi prezentate de președintele rus Putin în timpul vizitei sale la Atena se află și o varianta nouă a gazoductului ce va traversa Marea Meagră. De data această conducta va continua spre Europa Centrală nu prin fosta Iugoslavia ci prin Grecia.

La finele lui februarie, la Roma, a fost semnat memorandumul pentru construcția gazoductului ITGI - interconnector Turcia - Grecia - Italia. Tronsonul maritim al proiectului este denumit „Poseidon” și va fi construit de compania italiană Edison SpA și cea elenă DEPA.

Odată cu deteriorarea relațiilor între Moscova și Ankara, Rusia a întors din nou ochiii spre varianta bulgară a gazoductului de tranzit ce va ocoli Ucraina. În acest mod ITGI a devenit IGI ce va fi construit, spre deosebire de vechiul proiect „South Stream”, cu respectarea legislației europene, scrie cotidianul sofiot „Standard”.

Idea lui Putin corespunde noii strategii energetice a guvernului Borisov ce prevede realizarea la Varna a nodului regional „Balkan” de distribuire a gazelor.

Rusia dorește să participe la privatizarea mai multor companii elene printre care cea de gaze DEPA și cea a petrolului ELPE.

După renunțarea la proiectele „South Stream” și „Turk Stream” Moscova caută o nouă varianta pentru tranzitul său de gaze spre Europa centrală și de sud. În acest mod ea va putea răspunde concurenței gazelor azere ce vor ajunge în Europa prin gazoductul transadratic TAP.

În pofida opoziției Bruxelles-ului și a Washingtonului, Moscova a primit sprijinul Greciei și Italiei pentru realizarea gazoductului. În acest scop a și fost semnat un memorandum, scrie cotidianul „Standard”.

La început de an, președintele Comisiei energetice a Dumei de stat, Pavel Zavalni, a anunțat că proiectul gazoductului subacvatic până la Varna este de fapt înghețat și poate fi reluat oricând.

Borisov a răspuns, constatând, „Vladimir Putin știe foarte bine că oprirea proiectului se datorează nu poziției antiruse a Bulgariei ci faptului că în calitatea sa de membra loială a Uniunii Europene ea respectă întocmai prevederile pachetului energetic nr. 3”.

Fostul ambasador bulgar la Moscova, Ilian Vasilev, a avertizat că, în urma înrăutățirii relațiilor cu Turcia, Rusia va încerca reînvierea nu numai a proiectului „South Stream”, dar și a conductei de petrol Burgas-Alexandroupolis.

Liderul Partidului socialist, Mihail Micov, a declarat că schimbarea în relațiile între Moscova și Ankara oferă șanse noi Bulgariei. Moscova are nevoie de rute sigure pentru exportul său de petrol și gaze și Sofia i le poate oferi.

XS
SM
MD
LG