Linkuri accesibilitate

Comisia Europeană a anunțat două măsuri cu care crede că pune punct crizei migranților. Mai întîi, elimnarea vizelor pentru cetățenii turci care vor să intre în Europa. Apoi, sancțiuni împotriva statelor care refuză să preia cota de migranți care le revine. Aceste state vor plăti amenzi, sau despăgubiri sau, cu formula Comisiei Europene, „vor fi solidare în alt fel”. După cîte se pare, asta înseamnă 250.000 de euro pe cap de migrant refuzat. Un calcul simplu spune că, refuzînd să preia cota de 2000 de refugiați ce i-a fost alocată, România, de pildă, va fi bună de plată cu 600 milioane euro. Greu de imaginat dar, pe hîrtie, aprobat.

La un loc, ambele măsuri sînt un fel de a admite și de a masca unul și același lucru: neputința.

Astfel, decizia care grăbește suspendarea vizelor pentru Turcia nu are nici o legătură cu regulile Uniunii Europene și e, mai degrabă, un gest de cedare impus sub presiune, dacă nu chiar șantaj. Ideea nu e, de fapt, un produs al Comisiei Europene ci, așa cum e mai tot ce ține de migranți, o ispravă a Germaniei. Vizitele repetate ale cancelarului Merkel în Turcia au început ca o depunere de petiții și au devenit rapid o partidă de luat note sub dictarea dictatorului, cum îl numesc destui pe liderul turc Recep Erdogan. Germania și, mai apoi, ecoul ei Comisia Europeană, au acceptat tot cu pistolul la tîmplă: ori ne faceți pe plac, ori vă umplem de migranți! Erdogan a cerut, mai întîi, trei miliarde de euro. Apoi, încă trei miliarde de euro. În sfîrșit, pe deasupra celor șase miliarde, Erdogan a cerut ridicarea vizelor pentru cetățenii turci, pînă, cel mai tîrziu, în luna iunie. Comisia Europeană s-a pus rapid pe treabă.

Pentru a asigura decorul legal al tranzacției, Comisia a anunțat că Turcia va fi scutită de vize doar după ce va îndeplini nu mai puțin de 72 de condiții. Sacul de condiții conține tot felul de modificări care ar urma să aducă, peste noapte, Turcia la standardele europene. Astfel coafată, Turcia lui Erdogan ar urma să defileze prin Europa. Cum era de așteptat, brusc Uniunea Europeană și Turcia au descoperit că au aproape totul în comun. Îndreptările cerute de Uniunea Europeană s-au dovedit floare la ureche. Ziua și snopul de condiții îndeplinite. Negocierile decurg cu o viteză amețitoare. Pînă la criza refugiaților, UE și Turcia abia dacă reușeau să încheie o frază pe an. În definitiv, UE și Turcia negociază un acord de admitere în UE de mai bine de 40 de ani, cu așteptarea clară ca taclalele să se prelungrească la infinit. A fost de ajuns ca Turcia să demonstreze că poate umple Europa și, în special, Germania, de migranți și totul s-a schimbat. Comisia Europeană e numai miere și cere Parlamentului European să aprobe acordul de ridicare a vizelor chiar și în condițiile în care Turcia nu va reuși să bifeze toate condițiile pînă în iunie. Un consilier al Președintelui Erdogan a putut fi văzut la un post de televiziune britanic amenințînd deschis și sigur pe el că UE trebuie să accepte ridicarea vizelor pentru turci. Altfel, Turcia dă drumul unui nou val migranți.

Consecințele sînt cum nu se poate mai importante. Mai întîi, UE a dat măsura propriei capacități, demonstrînd că nu poate găsi singură o soluție. În al doilea rînd, nimeni nu știe ce se va întîmpla din momentul în care 72 de milioane de cetățeni turci vor primi dreptul de a intra în Europa fără viză. Asta, cu atît mai mult cu cît statele membre ale spațiului Schengen nu au un sistem comun de evidență a intrărilor și ieșirilor. Altfel spus, dacă un cetățean turc intră în UE și uită să mai plece acasă după 80 de zile, nimeni n-o va afla. În plus, nu e greu de imaginat că ridicarea vizelor va fi folosită de mișcări teroriste care se vor grăbi să infiltreze valul de admiși în UE. Un pașaport turc nu e imposibil de obținut sau falsificat.

În sfîrșit, dacă asta mai impresionează pe cineva, UE a renunțat, fără probleme, la propriile standarde. Recep Erdogan, omul cu care UE a bătut palma, e orice numai un apostol al justiției și democrației nu. Controlul strict al mediilor de informare, persecutarea opoziției și tratamentul aplicat protestatarilor sînt deplorabile și ar trebui să descalifice Turcia în raport cu standardele UE. Ar trebui, dar nu mai trebuie.

Silită de presiunea migrației și incapabilă să se descurce singriă, UE a aruncat peste bord propriile exigențe. Politic, va fi foarte greu pentru UE să mai ceară statelor membre sau statelor din afară să respecte valori etice și politice la care ea însăți a renunțat. Cu atît mai ridicolă e, deci, a doua măsură anunțată de Comisia Europeană: amenzile uriașe aplicate statelor care, refuzînd cote de refufiați, nu se ridică la înălțimea etică impusă de solidaritatea europeană.

XS
SM
MD
LG