Linkuri accesibilitate

Sondajul BOP prevestește o instabilitate cvasi totală și e o sentință definitivă la adresa actualului regim (Victor Ciobanu/Ziarul Național)


Ziua de 9 mai este un profund marker identitar și de raportare civilizațională (Octavian Țâcu/tribuna.md).

Editorialistul „Ziarului Național”, Victor Ciobanu, comentează rezultatele Barometrului Opiniei Publice, din juriul căruia face parte. În opinia sa, sondajul prevestește o instabilitate cvasi totală și e o sentință definitivă actualului regim. Editorialistul atrage atenţia, inclusiv a partenerilor de dezvoltare, că legitimitatea actualei guvernări este de doar 4,8 la sută. Atât ar acumula la un loc PL și PD la un eventual scrutin parlamentar. „Dacă se vor întâmpla cumva mai multe voturi, vom ști că astea au fost cumpărate”, notează, între altele, Victor Ciobanu.

Editorialistul portalului „deschide.md”, Dumitru Crudu, îl îndeamnă pe preşedintele Nicoale Timofti să lase tehnica militară americană în Piața Marii Adunări Naționale și nu-i lase pe socialiștii lui Dodon să îi joace tontoroiul. Dumitru Crudu e de părere că tehnica militară americană expusă în Piața Marii Adunări Naționale capătă și o conotație simbolică. „Foarte importantă pentru toți basarabenii care i-au așteptat pe americani să vină încă din 1945 ca să-i elibereze de ocupația sovietică”, notează autorul.

O nouă investigaţie publicată de „RISE Moldova” în care sunt analizate așa numitele Panama Papers scoate la iveală faptul că doi oameni de afaceri ruşi, care deţin o fabrică de vin din Chişinău, ar fi apelat şi ei la serviciile Mossack Fonseca pentru a crea o firmă fictivă în zone offshore. Cei doi ar fi folosit firma offshore pentru a împrumuta peste 5 milioane de euro combinatului de vinuri spumoase „Vismos” pe care îl dețin. Miza unei astfel de tranzacții ar fi spălarea de bani, susțin experții consultați de RISE. „Conectați la piața alcoolului din Federația Rusă și Transnistria, în ultimii ani, rușii și-au mutat în paradisuri fiscale mai multe afaceri, inclusiv pe cea din Republica Moldova”, se mai arată în investigaţie.

Igor Volniţchi notează într-un articol de opinie pe „tribuna.md” că deşi nu va participa în cursa prezidenţială pentru că nu are vârsta minimă necesară, Renato Usatîi şi formaţiunea sa vor avea un cuvânt greu de spus sau chiar decisiv în scrutin, indiferent dacă formaţiunea va înainta un candidat propriu sau va susţine pe unul al altei formaţiuni. Argumentele lui Igor Volniţchi sunt că Renato Usatîi este văzut de o bună parte din cetăţeni ca fiind cel mai bun pentru funcţia de Preşedinte. Formaţiunea sa deţine puterea în circa o treime din marile oraşe ale ţării. „E o resursă politică ce nu trebuie neglijată nici de politicieni, nici de analişti”, concluzionează Volniţchi.

Pe pagina web a ziarului „Panorama”, Dmitri Ciubaşenco îşi imaginează ce ar fi dacă el ar fi Vlad Plahotniuc. Editorialistul se complace în acest rol, sugerând că cel mai probabil puţin i-ar păsa că nouă din zece cetățeni îl urăsc şi că îl consideră izvorul tuturor relelor. Cheie succesului lui Plahotniuc este controlul a tot şi a toate, crede editorialistul. Dmitri Ciubașenco ajunge la concluzia că dacă el ar fi Plahotniuc, ar fi satisfăcut și demn pentru că este și va rămâne stăpânul Moldovei. Mai multe despre acest exercițiu de imaginație citiți în „Panorama”.

Istoricul Octavian Ţâcu notează în „timpul.md” că ziua de 9 mai e o dată profund dezbinătoare pentru societatea noastră, la fel ca multe altele: 1812, 1918, 1940, 1941 sau 1944. Pentru unii e o zi de ocupație, pentru alții - o zi de eliberare, iar pentru a treia categorie, care de multe ori se amestecă cu prima, este Ziua Europei. Pentru unii e o zi tragică și umilitoare, iar pentru alții - una triumfătoare și victorioasă. „Dincolo de aparențele acestor atitudini ambigui, ziua de 9 mai este un profund marker identitar și de raportare civilizațională. Cei care privesc această zi ca una a ocupației se ancorează de obicei la valorile civilizației românești și europene, iar cei care consideră această zi o eliberatoare manifestă un exercițiu de sincronizare cu civilizația sovietică/rusă.” Când a începutul războiul pentru Basarabia şi România? au fost sau nu prizonieri de război „moldovenii”? citiţi în editorialul semnat de Octavian Ţâcu.

Micșorarea numărului de instanţe judecătoreşti de la 44 la 15, aşa cum prevede o nouă lege votată de Parlament la mijlocul lunii aprilie, va ajuta autoritățile să economisească sume importante din bugetul public, va asigura condiţii de muncă adecvate pentru judecători şi va îmbunătăţi calitatea actului de justiţie prin specializarea magistraţilor, notează portalul „anticoruptie.md”, cu referință la un infografic realizat de experți de la Centrul de Resurse Juridice. Pentru optimizarea hărții judecătorești vor fi necesare circa 1,2 miliarde de lei. Autoritățile ar urma să economisească însă peste 4 milioane de lei anual, bani alocați în prezent pentru întreținerea zecilor de instanțe de fond.

XS
SM
MD
LG