Linkuri accesibilitate

Regimul sirian acceptă un acord de încetare a focului de 48 de ore în zona orașului Alep


Regimul sirian și-a anunțat intenția miercuri de a respecta începând de joi un armistițiu de 48 de ore la Alep în nordul țării, al doilea oraș ca mărime din Siria, unde peste 280 de persoane au fost ucise de la reluarea ostilităților pe 22 aprilie. Armistițiul a fost negociat de Statele Unite și Rusia, care vor coordona monitorizarea noului aranjament, a informat miercuri Departamentul de Stat. Statele Unite sprijină grupările anti-Assad în timp ce Moscova este de partea regimului președintelui Bashar al-Assad, dar ambele luptă cu organizațiile teroriste care controlează părți din Siria, în primul rând cu organizația Statului Islamic.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG