Linkuri accesibilitate

Puncte de vedere săptămânale în dialog.

Vasile Botnaru și Igor Boțan în dialog în studioul Europei Libere de la Chișinău:

Europa Liberă: În acest an, ca niciodată, avem foarte multe mostre de simbioză a propagandei de stat cu religia instrumentată de capii bisericii ruse ortodoxe. Nu este întâmplător probabil, autorităţile de la Kremlin demult sunt în căutarea unei ideologii statale care să se bazeze şi pe naţionalism, şi pe liberalism, şi pe creştinism. Şi de mult ori autorităţile de la Chişinău încearcă să copieze maniera aceasta de a coagula populaţia, ca să nu spun naţiunea. Internetul, de exemplu, a reacţionat foarte prompt la felicitarea creştin-comunistă adresată de Ziuganov, ceea ce îi compromite în egală măsură şi pe patriarhul bisericii ruse, dar şi pe Ziuganov ca purtător de flamură comunistă, moştenitorul celor care au dat clopotele jos de pe biserici, au deportat preoţimea. Şi lumea care ţine minte cel puţin nu ar vrea să vadă, bănuiesc eu, toate acestea puse într-o căciulă.

Igor Boţan: „Ceea ce numiţi dumneavoastră simbioză este, de fapt, făţărnicie. Şi acest lucru trebuie spus clar şi răspicat. Este adevărat că în Rusia este dezvoltată o ideologie pe care putem să o numim o ideologie de stat care are trei piloni: Rusia – un pol al lumii multipolare; Rusia – ţară care păstrează adevăratele valori creştine şi Rusia care îşi dezvoltă şi Uniunea Economică Euroasiatică. Deci, această triadă a fost elaborată de administraţia de la Kremlin începând cu 2007 şi până în 2011 ei au avut deja schematic desenată această ideologie. În Republica Moldova este improvizaţie extrem de făţarnică şi acest lucru este la suprafaţă. Ştim că aici în Republica Moldova două instituţii se bucură de suportul cetăţenilor. Este vorba despre primărie şi despre biserică. Am văzut ce se întâmplă în aceste primării, aici în Republica Moldova primarii sunt cumpăraţi cu bucata şi la pachet, convertiţi în aşa-zişi democraţi, pe lângă fiecare primărie s-a instituit câte un grup de iniţiativă democrat, care s-a ocupat în perioada pascală cu distribuirea cadourilor, adică cu corupţie electorală. Şi a doua instituţie este biserica implicată, din păcate, în jocurile politice. Am văzut acest lucru în ultimii 15 ani, iar acum proporţiile pur şi simplu sunt debordante.”

Europa Liberă: Daţi-mi voie să vă contrazic. S-ar putea primarii să treacă de bună voie în altă barcă sau să vrea să fie cu puterea, cum le stă bine unor pragmatici care vor să obţină fonduri de la centru.

Igor Boţan: „Eu înţeleg acest subtext, totuşi este suspect că toţi primarii liberali-democraţi se transformă în democraţi, nu trec pe la liberali, nu trec pe la comunişti, socialişti ş.a.m.d. Aceşti transfugi merg într-o singură direcţie.”

Europa Liberă: Eu mi-am făcut datoria şi v-am contrazis. Totuşi, vreau să accentuez următoarea chestiune, atunci când Zaldostanov de la „Ночные волки” devine cel mai mare promotor al idealurilor victoriei din 9 Mai, cel care în Uniunea Sovietică nici pe aproape nu ar fi fost lăsat pe lângă ideologia de stat cu ţinuta lui de punk, acum el e prietenul lui Putin. Fetele care poartă „георгиевская лента” la sutien şi la, pardon, chilot, iarăşi e o chestiune inimaginabilă pentru adevăraţii veterani ai războiului. În sensul acesta nu vi se pare sfidător, nu ştiu cum să numesc, un sacrilegiu ceea ce se întâmplă acum că biserica tolerează promovare contra firii sale?

Igor Boţan: „Mi se pare, dar nu cred că m-aş lansa în etichetări după ce a făcut-o şi o face excelent Aleksandr Nevzorov. În acest spaţiu politicienii şi politica sunt considerate extrem de murdari, iar biserica şi administraţia locală sunt considerate instituţii care se bucură de încredere. De aceea politicieni se şi pliază pe această aşteptare a cetăţenilor, se lipesc de aceste instituţii, le compromit, dar îşi atrag asupra sa o parte din prestigiul acestor instituţii.”

Europa Liberă: Deci rata de popularitate a bisericii este suficient de mare ca să fie instrumentată politic în continuare?

Igor Boţan: „Eu cred că da. Pentru că noi nu trebuie să uităm de spaţiul în care trăim şi cei care uită din când în când ar putea să le citească în „Arhipelagul Gulag” de Aleksandr Soljeniţîn, ca să înţeleagă cum au procedat comuniştii faţă de adevăraţii credincioşi şi cum acum încearcă să intre în graţiile feţelor bisericeşti. Chiar acelaşi Ziuganov pe care l-aţi pomenit a fost decorat acum doi ani de zile de către patriarhul Kiril pentru contribuţii la dezvoltarea credinţei creştine. Sunt lucruri şocante pentru cei care vor totuşi să urmărească foarte clar cum se dezvoltă societatea.”

Europa Liberă: Opinia publică reacţionează tot mai vehement, uitaţi-vă la tinerii care au împânzit internetul cu tot felul de chestiuni la limita decenţei, care se opun ierarhiilor fals construite în biserică, în care alături de înalţii prelaţi, vezi Doamne, li se face loc şi înalţilor demnitari de stat.

Igor Boţan: „Politicienii ştiu foarte bine că tinerii întotdeauna au fost rebeli, dar ei ştiu foarte bine că de fapt votează cel mai mult, să le zicem aşa, cea de a treia generaţie, care în orice condiţii va merge la biserică. Politicienii sunt bine ancoraţi în aceste realităţi, le cunosc foarte bine şi le manipulează pentru a atrage profit politic electoral.”

Europa Liberă: Să vă întreb totuşi franc, oamenii aceştia care suferă din cauza politicienilor, cei care spuneţi că sunt de vârsta a treia, cei mai evlavioşi sunt cei mai necăjiţi din cauza pensiilor, nivelului de viaţă şi biserica, de fapt, îi îndeamnă să-i ierte pe politicieni pentru ceea ce au făcut şi i-au adus în starea acesta?

Igor Boţan: „E o problemă foarte presantă pentru societatea noastră. Eu cred că în societatea noastră avem oameni bisericoşi şi avem mai puţini oameni credincioşi care trăiesc profund credinţa în Dumnezeu. De aceea, există spaţiu pentru astfel de manipulări, pe care de fapt le vedem cu ochiul liber, iarăşi ca să mă refer la acest, nu pot să-i zic sacrilegiu, dar este făţărnicie ceea ce face Partidul Democrat, care a împânzit toată ţara cu aceste echipe pentru a face milostenii.”

Europa Liberă: A fost şi Partidul Liberal.

Igor Boţan: „Da. Dacă a fost, înseamnă că încalcă flagrant adresarea directă a Mântuitorului: „Atunci când faci milostenie dreapta să nu ştie ce face stânga, să nu faci aceasta cu surle trâmbiţe”, exact aşa cum au făcut aceşti guvernanţi.”

Europa Liberă: Dar întrebarea mea era despre biserică.

Igor Boţan: „Depinde de ierarhi. Biserica, până la urmă, este o instituţie, iar oamenii cu credinţă sinceră se pot adresa direct Cărţii Sfinte. Da, fiecare îşi alege drumul în viaţă şi fiecare decide pentru sine cum să se comporte.”

Europa Liberă: Vă întrebam exact despre discursul mitropolitului în faţa parlamentarilor, ca reprezentant al societăţii civile, a unui segment important. Şi-a onorat misiunea de întâistătător a bisericii moldoveneşti?

Igor Boţan: „Eu cred că într-un stat laic astfel de adresări chiar dacă sunt permise trebuie să fie extrem de bine calculate, astfel încât să nu deranjeze alte segmente ale societăţii. Până la urmă, noi suntem parte a unei civilizaţii creştine, de acolo ne tragem seva, acolo sunt rădăcinile noastre. Dar trebuie să înţelegem că evoluăm şi să avem grijă de toate segmentele sociale, pentru a nu le ofensa prin mesaje care nu le stau bine unor înalte feţi bisericeşti.”

XS
SM
MD
LG