Corina Șuteu, nominalizată pentru funcția de ministru al culturii, are mai multă experiență în management cultural decât au avut predecesorii săi, dar are în față o perioadă prea scurtă de timp pentru a putea demonstra: mai puțin de jumătate de an, până la alegerile generale care vor avea loc în luna noiembrie.
A condus Institutul Cultural Roman de la New York, dar mai înainte a fost director al Uniunii Teatrale din Romania - UNITER, a fost preaedinta Forumului rețelelor culturale europene, iar în ultima perioadă a lucrat la proiectul „București - capitală europeană a culturii 2021".
În România, reforma instituțiilor culturale e ceva ce începe și se termină odată cu mandatul fiecărui ministru de resort.
Nu există o viziune strategică națională acceptată de toate forțele politice, care să fie dusă mai departe de fiecare actor care ajunge în fotoliul Culturii. Sunt multe de făcut și un manager, oricât de bun ar fi, n-ar ști exact de unde să înceapă.
Vlad Alexandrescu, revocat marți de premierul Dacian Cioloș, a fost prins în această cursă în care tot ceea ce trebuie făcut reprezintă o prioritate.
Bine intenționat, dar fără susținere în interiorul ministerului culturii și în instituțiile din subordinea acestuia, Vlad Alexandrescu este nevoit să plece înainte de a-și duce la bun sfârșit ideile.
În cele șase luni de când a fost numit ministru a reușit să salveze mai multe monumente de patrimoniu, între ele Parcul Romanescu din Craiova și Casa Nanu Muscel, siutată în centrul Bucureștiului.
Mai mult, a pus la lucru un grup de specialiști care să redacteze Codul Patrimoniului, a inițiat campania de strângere de bani pentru cumpărarea Cumințeniei Pământului, celebra sculptură a lui Brâncuși, a inițiat concursuri pentru ocuparea funcțiilor de manageri în muzee și cinematografie și nu în ultimul rând a reușit să introducă Roșia Montana pe Lista spațiilor protejate de UNESCO, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură.
Odată cu aceste ultime două linii de forță pe direcția cărora a început să acționeze, au fost deranjate diferite grupuri de interese aflate la intersecția politicului cu economicul.
Spre exemplu, mulți mai sperau încă în viabilitatea proiectului de extragere a aurului de la Roșia Montana prin metoda cianurilor, ceea ce nu se va mai putea face, dacă locul este pus la adăpost sub umbrela UNESCO. Apoi, în fruntea muzeelor și a instituțiilor de cinematografie se află adesea clienți politici transpartinici, rămași în funcții, în unele cazuri, de mai bine de zece ani, cu rezultate modeste.
Singurul lucru care i se poate reproșa fostului de-acum ministru al Culturii este „scandalul de la Operă”, care nu a putut fi închis definitiv.
Două grupuri, unul format din artiști fără calibru, plătiți mediocru, iar celălalt din personalități venite de pe marile scene ale lumii, s-au războit, sub pretextul că cei aduși din afara țării, cu notorietate internațională, sunt plătiți mai bine decât cei din interior, în genere, necunoscuți.
Xenfobia sub lozinca „afară cu străinii din țară” s-a extins și a împărțit opinia publică de asemenea în două tabere. Acest război artificial nu a putut fi închis de Vlad Alexandrescu.
Fost ambasador în Luxemburg, profesor la Universitatea București și istoric al ideilor, Alexandrescu pleacă din fruntea ministerului culturii, după ce o scrisoare confidențială trimisă colegilor săi din Grupul pentru Dialog Social (GDS) a fost dată publicității, fără consimțământul său.
În scrisoare, fostul ministru se plânge că unii politicieni au încercat să-l „intimideze” și se referă inclusiv la colegi din guvern care au făcut presiuni asupra lui și care au fost supărați când s-a pronunțat în interiorul cabinetului pentru retragerea doctoratelor obținute fraudulos.
Premierul Cioloș l-a revocat fiindcă nu a vorbit niciodată în interiorul guvernului despre aceste nemulțumiri ajunse în presă via GDS.
Dacă înainte să se plângă în afară Vlad Alexandrescu ar fi criticat înăuntru poate că putea să-și salveze fotoliul, dar el s-a comportat mereu ca și cum totul mergea strună.
