Linkuri accesibilitate

Punct și de la capăt cu Vasile Botnaru și invitații săi: scriitorul Vladimir Beșleagă și preotul Vasile Ciobanu.

Vă propunem să urmăriți astăzi prima parte a convorbirilor pascale, la care participă scriitorul Vladimir Beșleagă și preotul Vasile Ciobanu, doi prieteni vechi ai Europei Libere cu care ne-am întâlnit în aceeași formulă și cu același prilej pascal, în câteva rânduri. O căutare pe site-ul Europei Libere vă poate ghida spre conversațiile anterioare. Îmi sunt deosebit de dragi acești doi musafiri pe care niciodată nu-i prinzi pe picior greșit și care niciodată nu se arată deranjați de întrebări, oricât de deocheate ar fi. Or, ele chiar sunt. Imediat vă veți convinge de acest lucru.

Europa Liberă: Domnule părinte Vasile Ciobanu, aş vrea să începem cu o întrebare, dacă vreţi, călăuză. Credinţa este o necesitate individuală sau colectivă? Cât de important este pentru un om el să simtă că alături are doi creştini sau necreştini? Şi dacă de la aceasta legătura cu Dumnezeu şi ruga lui este mai puternică, mai atenuată?

Părintele Vasile Ciobanu

Părintele Vasile Ciobanu

Vasile Ciobanu: „Esenţa întrebării ar fi dacă este în prim-plan relaţia personală cu Dumnezeu. Cineva a spus foarte ingenios şi mi-a plăcut această constatare: la început, în primele veacuri, relaţia cu Hristos era o relaţie personală şi, pe urmă, s-a convertit la Atena în filosofie, la Roma în legislaţie, în Europa în cultură şi în America a devenit afacere. Deci, trebuie să revenim la relaţia personală cu Hristos şi atunci credinţa ta este o ancoră care te ancorează în timp şi în spaţiu, şi chiar în veşnicie. Relaţia cu Hristos trebuie să fie o relaţie personală, în primul rând, şi atunci se răsfrânge şi în relaţia cu ceilalţi, fiindcă porunca lui cea mai mare este a iubi „pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Şi atunci nu poţi să treci pe lângă aceasta, să te faci egoist, căci Hristos nu-ţi permite să te faci egoist.”

Vasile Botnaru

Vasile Botnaru

Europa Liberă: Acum vă daţi seama de ce vă întreb eu, pentru că, de exemplu, musulmanii, unde îi apucă vremea, şi-au aşternut covoraşul, caută orientarea şi acolo se închină. Creştinii, ortodocşii în special, au nevoie de anumite locaţii, ambianţă. Dar tot mai multă lume astăzi, când suntem afectaţi de pragmatism, spune aşa: „Dar nu am nevoie de intermediari, dar nu am nevoie de anumită oră de liturghie. Am relaţia personală cu Dumnezeu, cu Iisus Hristos”. Cum împăcăm lucrurile acestea?

Vasile Ciobanu: „Dacă v-aţi referit la Islam, Islamul în sine este lege, iar creştinismul este libertate. În Noul Testament – libertatea alegerii, libertatea personalităţii, pe care Dumnezeu nu o poate forţa din cauza că dragostea necesită condiţii de libertate. Dragostea forţată nu poate fi nici dăruită, nici primită. Dar creştinul se poate ruga oriunde, în troleibuz, acasă, în pădure, la serviciu, pe stradă. Oriunde ar fi, el se roagă. Da, este cultul public, unde noi ne unim în cumularea rugăciunii colective, care este mai puternică şi acolo se săvârşesc Sfintele Taine, fiecare timp îşi are destinaţia şi consistenţa sa. Sau rugăciunea în comun, care este în sfânta biserică, în casa de rugăciune, sau rugăciunea particulară, pe care omul o face oricând, oriunde s-ar afla este mesajul trimis către Dumnezeu. Pentru tineret zic că este un sms trimis nu din telefon, dar din inimă şi, dacă se descarcă bateria, te duci la priza lui Dumnezeu duminică şi mai încarci acolo cu cuvântul lui Dumnezeu, căci sufletul nu se hrăneşte decât cu cuvântul lui Dumnezeu, ziditor de suflet.”

Europa Liberă: Dar e nevoie de un preot?

Vasile Ciobanu: „Intermediari aţi spus. Da. Interesantă întrebare. Unii zic: „De ce am nevoie de un intermediar pentru relaţia mea cu Dumnezeu?” Însă, de exemplu, dacă noi ne ducem la o instituţie, scriem o cerere, acolo nu vine toată instituţia să ne satisfacă cererea noastră, dar vine unul, directorul, şi pune ştampila cu stema de stat şi are putere juridică documentul nostru. Tot aşa şi preotul. Preotul este administrator al Sfintelor Taine, cum spune Sfântul Apostol Pavel, şi el, dacă cere iertare de la Dumnezeu, el, ca reprezentant, un vas, administrator sau econom al Sfintelor Taine, îţi dă formula dezlegării, îţi pune ştampila pe cererea ta. El pune ştampila, instanţa supremă pune semnătura.

Încă ceva despre mijloc, când vrea Moldova să facă relaţii cu Franţa, nu trimite toţi moldovenii la Paris sau vin toţi francezii aici, dar se duce Ministerul de Externe, care reprezintă integritatea poporului din Republica Moldova, nu e aşa? Aşa este şi cu mitropolitul, şi cu preotul.”

Europa Liberă: Părinte, iertaţi-mi întrebarea eretică, la limita ereziei, dar totuşi de unde ştim noi că, într-adevăr, intermediarul, preotul, este cel care sigilează şi dacă, într-adevăr, telegrama aceasta ajunge la destinatar?

Vasile Ciobanu: „Dacă directorul instituţiei este capabil sau incapabil nu se ştie, dar se întâmplă şi aşa, şi aşa, puterea ştampilei şi stema de stat nu-şi pierd puterea juridică, când el o pune acolo, deci, este apt de a întări orice act juridic. Preotul este sau de lemn, sau de aur, Dumnezeu ştie, dar ceea ce a făcut un preot nu mai poate dezlega altul, fiindcă este cu autoritate deplină nu în numele său, ci în numele Preasfintei Treimi, al lui Dumnezeu. De atâta, ori este de aur, ori este de lemn preotul, Dumnezeu ştie, dar dezlegarea este deplină şi iertarea este desăvârşită. Dumnezeu nu iartă pe jumătate. Deci, nu ţine de persoană, dar ţine de ştampilă şi autoritatea stemei de stat sau a lui Dumnezeu, în cazul preotului.”

Europa Liberă: Iertaţi-mi obrăznicia, care este total pe contrasens, dar, până la proba contrarie, şi aceasta multă lume spune, nu am văzut că, într-adevăr, să fie acceptat sau să nu fie acceptat sigiliul sau preotul, sau cuvântul preotului. Uneori, da, se confirmă sau se infirmă, în funcţie de ce crede sau nu crede omul. Dumneavoastră, ca preot, sunteţi obligat să vă certificaţi, să vă confirmaţi statutul? Sau nu vă simţiţi obligaţi în faţa oamenilor care vin la biserică?

Vasile Ciobanu: „În Biserica creştin-ortodoxă există autoritatea şi Taina Hirotoniei, care are o succesiune apostolică neîntreruptă. Adică prin punerea mâinilor şi rugăciunea specială de transmitere a acestei succesiuni de la apostoli prin mitropoliţi, episcopi, în toate veacurile şi până la ziua de azi, orice preot poartă această succesiune apostolică, autoritate. Şi nu este vorba de el personal. Preotul, când leagă şi dezleagă ceva, având această putere: „Luaţi Duh Sfânt, ce veţi lega va fi legat, ce veţi dezlega va fi dezlegat”. Adică împăratul poate să-l lege pe preot cu funii care se rup, preotul, dacă îl leagă pe împărat, nu-l mai dezleagă nimeni, până nu moare preotul să vină altul să-l dezlege. Dar preotul nu dezleagă în numele său personal, dacă aţi observat, el vine cu autoritatea supremă: „Ți se iartă ţie păcatele tale şi eu, nevrednicul, cu puterea ce-mi este dată, te iert de păcatele tale în numele Tatălui şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. Amin”. El vine cu autoritatea supremă, nu cu nenorocita sa persoană păcătoasă.”

Europa Liberă: Domnule Beşleagă, să vă întreb pe dumneavoastră: cât de ateu aţi fost în viaţa dumneavoastră şi dacă aţi fost? Şi, mai ales, cum aţi ajuns la credinţă, că aveţi o relaţie directă, specială, uneori neintermediată, în virtutea lecturilor, studiilor pe care le-aţi făcut? Şi dacă exemplul dumneavoastră este valabil în ziua de astăzi? De ce vă întreb? Pentru că, iarăşi, pe tot mai mulţi tineri de astăzi îi aud aşa, că nu-şi botează copilul, pentru ca să ajungă să aleagă el conştient să fie botezat sau să devină musulman, sau să devină catolic. Dumneavoastră aţi putea să ne spuneţi nişte reţete valabile pentru tinerii de astăzi?

Vladimir Beșleagă

Vladimir Beșleagă

Vladimir Beșleagă: „Eu aş vrea să completez răspunsul părintelui Ciobanu şi să spun că, într-adevăr, relaţia cu Dumnezeu este una individuală. Dar, până a ajunge la o relaţie individuală, trebuie să treci prin şcoala bisericii, trebuie să treci pe lângă preot. Pentru că un copil mic, un prunc este botezat şi este dat în legea creştină, dar el nu ştie încă, el urmează să parcurgă o viaţă lungă.”

Europa Liberă: Împotriva voinţe lui.

Vladimir Beșleagă: „Nu împotriva voinţei lui…”

Europa Liberă: Dar aceasta spun părinţii.

Vladimir Beșleagă: „…dar corespunzător tradiţiei. Pentru că, dacă el iese din credinţa strămoşilor şi a părinţilor lui şi el se va duce în altă credinţă, înseamnă că el îşi neagă părinţii, îşi neagă strămoşii...”

Vasile Ciobanu: „…rădăcinile ca atare.”

Vladimir Beșleagă: „El este născut în această credinţă şi părinţii bine fac. Bunica mea cu mama mea, când m-am născut eu, m-au dus la preot şi m-au botezat, şi nu m-au întrebat pe mine. Şi eu le sunt foarte recunoscător pentru că au făcut lucrul acesta, pentru că eu nu eram conştient atunci.”

Europa Liberă: Domnule Beşleagă, dar cei care polemizează cu acest punct de vedere, spun aşa: „Dar riscul decepţiei este cu mult mai mare, dacă un copil, care începe a se maturiza, spune: „Domnule, de ce m-au forţat pe mine şi m-au botezat, dacă eu aş fi vrut să am alegerea, chiar cu riscul de a greşi?ʾ”. Şi atunci, dacă el alege conştient, el s-ar putea să fie un mai bun creştin decât unul neîntrebat.

Vladimir Beșleagă: „Ca să aibă el libera alegere, atunci ar fi trebuit să-l întrebe nu în ce credinţă a fost botezat sau în ce confesiune, dar ar trebui să-l întrebe: vrei tu să te naşti ori nu vrei? Asta e: vrei tu să te naști ori nu vrei? Dar nimeni nu te întreabă când vii pe lume, pentru că aceasta nu este treaba omului. Este fapta lui Dumnezeu, te aduce pe lume, aşa cum te aduce el şi cum te pleacă, cum te retrage din lume în lumea lui.”

Europa Liberă: Putem să facem aici o paranteză? Şi atunci de ce dumneavoastră pe femeia care a născut, cumva, trebuie să o iertaţi de acest păcat, dacă e de vină însăşi naşterea copilului?

Vasile Ciobanu: „Modalitatea omului căzut, Dumnezeu zice: „Iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.”. Este o simplă rugăciune de dezlegare, ca ea să fie după aceste 40 de zile intrabilă în biserică. Oricum, aceasta se trage mai mult din Testamentul Vechi, căci, după 40 de zile, trebuia să purceadă la curăţirea aceasta, perioadă de curăţire de 40 de zile, când organismul îşi revine în albia sa. Este aici o taină şi genetică, şi a sângelui ş.a.m.d.

Părintele Vasile Ciobanu

Părintele Vasile Ciobanu

Dar m-a încântat domnul Beşleagă prin răspunsul pe care l-a dat, că, într-adevăr, noi ne naştem toţi forţat, că nu ne-a întrebat nimeni. Dar dacă revenim la creştinism, ne aducem aminte în Sfânta Scriptură că pruncul Hristos Dumnezeu a fost şi el tăiat împrejur, după legea veche, mozaică, după legământul lui Avraam cu Dumnezeu. Toată partea bărbătească erau tăiaţi împrejur la a opta zi, când li se punea numele. Şi el nu a fost întrebat. Altceva, noi dăruim acest dar al harului şi mandat pentru împărăţia cerului oricărui micuţ, că nu se ştie dacă ajunge la maturitate, şi, dacă moare nebotezat, nu mai primeşte mandatul. Şi dacă nu primeşte mandatul, nu are viză nu în zona Shengen, dar la Dumnezeu, acolo. Şi atunci i se dau trei Taine deodată. I se dă îmbrăcarea în Hristos – „Haină luminoasă dă-mi mie, Doamne”, iertarea păcatului strămoşesc. El se îmbracă în Hristos, se înfiază lui Dumnezeu. Şi numai creştinii îl numesc pe Dumnezeu „Tată”, în afară de orice credinţă pe lume. Şi atunci el se înfiază şi este şi moştenitorul. A doua Taină care vine imediat la ortodocşi este mir ungerea, pecetea darului Sfântului Duh, de viaţă făcătorul, arvuna vieţii veşnice pe toate simţirile lui. Acesta este semnul prin care el va fi şi recunoscut. Pe urmă împărtăşirea, a treia, care este şi împreunarea cu Dumnezeu, şi îndumnezeirea omului, ca să fie moştenitor deplin al celor veşnice. Şi acestea trei i se dau pruncului în ortodoxie ca mandat. Şi depinde de el dacă pierde viza, dacă o boţeşte, dacă o aruncă.”

Europa Liberă: Ce-mi place limbajul modern folosit de dumneavoastră. A propos, noi în clădirea aceasta, la lift la intrare, avem un semn că a fost sfinţit şi eu parcă intru cu mai multă încredere în liftul acesta. Dar revin la întrebarea despre femei, sau chiar acum vreau să vă întreb. Totuşi, multă lume are senzaţia că Biserica ortodoxă este cam misogină, cam schingiuieşte femeile, nu încep de la lucrurile că, vezi Doamne, nu o lasă în altar să intre, dar totuşi o pune cumva pe o treaptă inferioară faţă de bărbat.

Vasile Ciobanu: „Nicidecum. Vă demonstrez. Nicidecum.”

Europa Liberă: Vă rog să acceptaţi că eu sonorizez nişte întrebări. Aceasta nu înseamnă neapărat că sunt reproşuri.

Vasile Ciobanu: „Desigur că da. Dar noi ne cunoaştem nu de prima zi, domnule Botnaru. Extraordinară întrebare, foarte actuală şi foarte usturătoare din toate părţile. Cu emanciparea şi neemanciparea, şi genurile...”

Europa Liberă: …drepturi egale.

Vasile Ciobanu: „Da, drepturi egale, genurile etc. Da, există genul puternic şi genul frumos. Sexul e cu totul altceva. Copiii se nasc din dragoste, din sex se nasc bolile venerice şi sarcini nedorite, este cu totul altceva. Dar dacă ne referim la genuri, genul frumos, genul feminin, frumuseţea va salva lumea, Dostoievski se referă şi la ele. Dar noi îl avem pe Adam cel nou şi Dumnezeu şi avem pe Eva cea nouă, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi îi sărutăm şi picioarele, şi ne închinăm la ea toţi bărbaţii, că ea este autoritate supremă acolo, în ceruri.

Dar mai zic ceva, la ortodocşi maternitatea este preoţia feminină. Mama, născând, în durerile naşterii, aduce o jertfă a vieţii, Eva se traduce „viaţă”, şi atunci îşi alăptează pruncul cu sângele propriu, care se preface în lapte. Aceasta este o împărtăşanie, este o tangenţă cu împărtăşania. Deci, izvorul vieţii pentru prunc este sângele mamei, care se preface în lapte. Dar Hristos de partea cealaltă cu ce ne hrăneşte? Nu cu izvorul cel fără de moarte, gustând din sângele său de viaţă făcător şi pentru veşnicie şi viaţă fără de moarte? Este o tangenţă între preoţimea feminină, unde e maternitatea la care noi nu avem acces, ele sunt absolut suverane, nu avem nici sentimentul, nu avem nici prerogativa, nici purtarea, nici durerea, nici alăptarea nu ştim noi, bărbaţii, cum ele nu intră în altar, noi nu ştim acolo. Şi ele sunt suverane în preoţia lor, şi bărbaţii sunt suverani în preoţia lor. Şi nu e nicio discriminare. Noi la femei le sărutăm picioarele, la Eva cea nouă, mă refer, la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi la toate sfintele care sunt sfinte.”

Europa Liberă: Altarul femeilor este, poate, chiar mai puternic decât al bărbaţilor.

Vasile Ciobanu: „Păi, durerea lor nu poate fi spusă în cuvinte şi noi nu avem nici măcar o închipuire, nici pe departe, probabil. Doar Hristos, care a stat în cuie, ştie ce este durere pentru toată lumea, dintre bărbaţi, care el se aduce pe sine jertfă şi toţi martirii care au făcut aceasta din iubirea aproapelui, aceştia sunt eroii, care îşi dau viaţa pentru altcineva. Dar cred că durerea feminină, când şi oasele [se desfac], în timpul naşterii, este o durere pe care nu o poate spune nimeni. De aceea se zice: dacă nu ar uita-o, nu s-ar apuca să mai nască. Dar mamele noastre sunt eroine toate, până la urmă.”

Europa Liberă: Din păcate, bărbaţii nu întotdeauna se gândesc la aceasta. Sau modul în care preţuiesc ei uneori este chiar bizar, în timp ce mama e la maternitate, ei se adună câte doi-trei ca să bea, de exemplu, în cinstea pruncului.

Vasile Ciobanu: „Durerile pe care le poartă femeia de la pubertate şi mai departe, toată viaţa ei, adică până la 40 şi ceva de ani, este o durere permanentă. În perioada menstruală sângele se elimină, iar în perioada sarcinii se preface în lapte, care este izvor de viaţă pentru prunc. Iată preoţia feminină. Şi nicidecum o discriminare la ortodocşi. Noi pupăm picioarele la femei.”

Europa Liberă: Părinte, şi totul aceasta e lucrătura lui Dumnezeu?

Vasile Ciobanu: „Dar cum să nu?”

Europa Liberă: Începând de la modul în care circulă sângele?

Vasile Ciobanu: „Omul integral este bărbat şi femeie, partea volitivă şi partea emotivă, care se completează într-un integral şi într-o armonie extraordinară. Unul fără altul nu existăm. Toţi au fost născuţi de o mamă, şi bărbat, şi femeie. Şi invers, fără fondul seminal al tatălui, nu se mişcă nimic. Şi atunci unul fără altul nu suntem persoană integrală umană. Deci, ne completăm. Şi atunci cei doi mai dau naştere unei minuni, a treia, care „se unesc într-un trup”, cum se zice la sfânta cununie, care este copilul.”

Europa Liberă: Şi fără dorinţa lui. De ce vă întreb aceasta? Pentru că exact în termenii aceştia copiii îşi pun întrebarea, chiar dacă nu o formulează, dar sunt convins că aţi avut copii dintre aceştia care întreabă: „Dumnezeu are atâta putere ca să aibă grijă şi de nota mea pe care am luat-o astăzi la limba română, şi de modul în care merge troleibuzul, şi de modul în care este condusă ţara, şi uneori uită de noi?”.

Vasile Ciobanu: „Dumnezeu este un programator neîntrecut, dacă vorbim cu proniatorul, dar lumea de azi zice programator. Şi atunci programatorul are grijă de toate într-adevăr, cum se rotesc ele şi viaţa nu se termină niciodată. În orice materie, metal, piatră, ce nu ar fi, lemn, este rotaţia protonilor, electronilor, particulelor elementare şi mişcarea este viaţă şi vine de la energiile create de Dumnezeu, de la Duhul de viaţă făcător. Viaţa nu are sfârşit, trece dintr-o formă în alta. Iar minunile de care are grijă programatorul… Dacă lacrima noastră nu ar fi sărată, ce ar face ochiul la minus un grad? Le-a programat bine.”

Europa Liberă: S-a plictisit domnul Beşleagă şi vreau să-l întreb pe el.

Vasile Ciobanu: „Mie îmi place să-l ascult cu mare atenţie.”

Europa Liberă: Domnule Beşleagă, pornind de la aptitudinile nelimitate ale acestui arhitect, programator, Dumnezeu poate să existe fără om? Îi pasă lui de faptul că există oameni? O întrebare pe care am auzit-o la Dmitri Bîkov, îl respect foarte mult pentru religiozitatea lui neprefăcută. Şi, a propos, el este un evreu care a ales ortodoxia deja în viaţa lui conştientă, sub influenţa lecturilor. Şi de aceasta vă întrebam pe dumneavoastră dacă aţi fost vreodată ateu, dacă aţi avut ispita aceasta să puneţi la îndoială credinţa dumneavoastră sau să o reevaluaţi, în funcţie de ce aţi citit, în funcţie de marile ezitări care au mai fost în lume. Dar în sensul acesta cum credeţi, lui Dumnezeu îi pasă că sunt oameni care cred în el sau care nu cred? Şi dacă Dumnezeu poate să existe, că a existat Dumnezeu fără om, până apare omul şi până a popula această planetă?

Vladimir Beșleagă

Vladimir Beșleagă

Vladimir Beșleagă: „Eu am avut ocazia să citesc un tratat al lui Gabriel Marcel, un filosof francez, „Jurnal metafizic”, care a scris o serie de prelegeri înainte de Primul Război Mondial, și în timpul Primului Război Mondial, şi după Primul Război Mondial. Şi el ia în discuţie problema există Dumnezeu sau nu există Dumnezeu. Și ajunge la concluzia foarte corectă şi foarte adevărată – despre Dumnezeu nu se poate pune problema a exista sau a nu exista, el este deasupra acestei întrebări. Omul, în limitele existenţei lui, apare pe lume, există, trăieşte şi dispare, este omul care este trecător. Dumnezeu nu se supune întrebării acestea, el există deasupra acestei întrebări.”

Europa Liberă: Dar filosofia în general se împarte în două curente distincte: viaţa există doar pentru că noi o vedem şi ne întrebăm dacă există sau ea există în afara voinţei noastre, în afara întrebării noastre. Iată, lui Dumnezeu îi pasă în general de faptul că noi credem în el sau nu?

Vladimir Beșleagă: „Cum a spus şi părintele, Dumnezeu este cel mai mare programator. Pentru că Dumnezeu ce este? În accepţia dogmelor religioase şi a tuturor credinţelor monoteiste, aşa zicem, este o terminologie, noi spunem Dumnezeu, oamenii de cultură sau oamenii filosofi îi spun Cosmos, Univers, Raţiunea Supremă, Logosul la greci.”

Vasile Ciobanu: „Care nici nu încape într-o noţiune.”

Vladimir Beșleagă: „Este ceva miraculos ceea ce s-a întâmplat în acest univers, atât de bine organizat, atât de bine structurat, atât de bine funcţionează, încât apariţia omului era absolut inevitabilă. Pentru că aceasta este cununa evoluţiei universului. Şi omul îşi dă seama că el, în existenţa lui efemeră, totdeauna, din vechime, din mii şi milioane de ani, că el este cel care este produsul unei alte forţe mari. Şi dacă eu judec şi încep să caut pe calea gnozelor, cum s-ar zice, calea raţiunii, ajung la aceeaşi concluzie.”

Europa Liberă: Exact aceasta voiam să-mi spuneţi, dacă n-aţi devenit agnostic, în momentul în care descoperiţi că credinţa, Dumnezeu, spaţiul în general pe care l-a creat el nu are limite? De la aceasta nu te îmbolnăveşti, nu te ţicneşti?

Vladimir Beșleagă: „Nu. Eu în viaţa mea am avut, o parte din existenţa mea din adolescenţă până pe la 18-19 ani, când aveam contact cu biserica. Pe urmă a început ateismul, pe urmă studiile, pe urmă nu ştiu ce, dar toată viaţa am crezut şi cred în forţa divină, în forţa lui Dumnezeu, chiar dacă nu întotdeauna zic că el are chip de om sau chip de bătrân înţelept. Este forţa cea mare care dirijează totul. Şi am căutat să pătrund în adâncuri, poate şi mi-a rămas încă mult de citit, dar, când mă refer sau mă raportez la ortodoxie sau la creştinism, în special, figura cea mai frumoasă din tot ce cunosc eu este Iisus Hristos care a venit şi a revoluţionat credinţa, a revoluţionat raportul dintre om şi divinitate şi i-a redat lui libertatea opţiunii. Pentru că până la el, la iudei sau la greci era destinul fatum care îl bătea pe om în cap şi îi spunea: „Aşa şi numai aşa”. Hristos a venit şi a răsturnat aceasta, şi a proclamat dragostea şi libertatea opţiunii: tu poţi să alegi să fii bun, să fii rău. Până atunci tu nu puteai să alegi. Tu erai obligat să urmezi prescripţiile destinului, că aşa îţi este scris, cum zice o vorbă, aşa ţi-e scris şi trebuie aşa să faci şi nu poţi să faci niciun pas. Hristos a făcut această răsturnare şi a plătit cu viaţa. Pentru aceasta este figura cea mai luminoasă şi cea mai frumoasă. Fapta pe care a făcut-o Hristos este cea mai mare faptă din care sunt.”

Europa Liberă: Părinte, exact în albia acestei întrebări vreau să rămân, să vă întreb cum dumneavoastră personal treceţi de această provocare, pe care oricând o are oricine, când începe a se gândi la limitele universului şi ele nu există? Marii savanţi, care au descoperit nanoparticulele acestea sau invers, cu cât se dezvoltă telescoapele, cu atât mai mult ei văd că nu există limitele. Şi atunci omul acesta, care vede imensitatea aceasta, încearcă să o conceapă, este depăşit, nu are suficientă imaginaţie şi cineva îşi spune: „Mai bine rămân eu la micul meu univers, la mica mea găoace, să nu mă îmbolnăvesc şi mai ales, Doamne fereşte, să nu am căderea aceasta în extremă, să zic, domnule, nu există, dacă nu am eu suficientă capacitate”. Dumneavoastră ce soluţii aveţi pentru oamenii aceştia care, la un moment dat, descoperă că sunt depăşiţi de imensitatea aceasta?

Vasile Ciobanu: „Trebuie să vă mărturisesc, fraţilor, că eu am fost o perioadă – ateist nu am fost niciodată – materialist şi raţionalist am fost, în tinerețe. Trebuie să mărturisesc. Adică am avut şi această extremă.”

Europa Liberă: Că aţi trăit în aşa vreme.

Vasile Ciobanu: „Este şi vârsta respectivă, care este maximalistă, tinereţea, sau alb, sau negru. Nu mai vede nuanţele.”

Europa Liberă: Adică probe materiale.

Vasile Ciobanu: „Aceasta s-a potolit şi am găsit punctul de sprijin, care este credinţa în Dumnezeu. Clar că Dumnezeu este nelimitat în timp şi spaţiu. Noi suntem în aceste dimensiuni – timpul şi spaţiul. Noi aşa gândim, aşa vedem, aşa simţim. El este autosuficient, noi nu suntem autosuficienţi, fiindcă necesităm o sursă de energie pentru a exista. Şi, de exemplu, dacă noi vedem că este un autovehicul, are benzină, şofer, are volan, are roţi, are motor, dar nu merge, domnule. Dar de ce nu merge? Nu este scânteia. Dacă nu este scânteia, nici inima nu se porneşte. Dumnezeu oricând poate să o deconecteze, căci scânteia inimii de la el vine, ca să pompeze tone şi sute de tone pe viaţa aceasta şi el hotărăşte când venim, când plecăm.

Dar chestiunea aceasta cu poţi să cuprinzi neantul sau infinitul este imposibilă pentru om, deoarece el în toate mijloacele sale, cât ar fi ele de sofisticate, este mărginit. Dumnezeu este infinit, deosebirea este radicală. Şi atunci nu există instrumente cu care să-l măsori pe Dumnezeu cu kilogramul, să-l cântăreşti sau să-l măsori cu rigla, absolut.”

Europa Liberă: Şi aici eu vreau să vă întreb, dumneavoastră spuneţi că semnul acesta e infinit, noi nu putem măcar să ne dăm seama, noi nu avem instrumente biologice ca să concepem acest infinit. Şi de aici apare la multă lume paradoxul.

Vasile Ciobanu: „Noi ne prăbuşim, da. Noi, când începem să ne imaginăm ce a fost înainte de aceasta, dar înainte ce a fost? Şi noi ne prăbuşim. Avem trei dimensiuni – prezentul, trecutul şi viitorul. Iar Dumnezeu, cum am menţionat, este un prezent continuu, o veşnicie: „Eu sunt cel ce sunt”. Răspunsul lui Moise: „Care e numele tău?”. – „Eu sunt cel ce sunt”. Adică eu sunt un veşnic prezent, deci, eu sunt veşnicia şi eternitatea dinamică, nu statică şi persoană. Cine este el? Şi atunci noi ne prăbuşim, când mergem și încolo. Dar ce va fi după sfârşitul acela? Trebuie să mai fie ceva. Ne prăbuşim şi acolo, şi aici. Nu mai putem cuprinde. Nu avem puterea.”

Europa Liberă: Și mai ales suntem curioşi să vedem prin cheia broaştei: dar unde anume vom ajunge?

Vasile Ciobanu: „Dar există o taină a inimii, care se numeşte credinţa. Şi dacă merge de la ureche până aici, deja e distanţa mare. Dar dacă a străpuns inima, gata, eşti bine asigurat că nu te vei tulbura şi ştii că relaţia ta cu Dumnezeu este între tată şi fiu. Şi eu ştiu că tata, că îl cheamă Gavril, că îl cheamă Vasile, că îl cheamă Timofte, nu ştiu, ştiu că el mă iubeşte. Aceştia care umblă cu numele, mă rog, Dumnezeu nu poate fi constrâns, cum a zis domnul Beşleagă, într-o noţiune. El este în afara oricărei noţiuni: „Eu sunt cel ce sunt. Și mai mult nu pot să-ţi spun, că nu ai să cuprinzi”. Şi atunci noi ştim că relaţia noastră cu tata este de dragoste, tata are grijă de toate, el mă îmbracă. El zice: „Să fii cuminte”. Tatăl nostru zice. Relaţia dintre om şi Dumnezeu este relaţia între tată şi fiu. Şi zice: „Fii cuminte, eu am grijă de toate. Ai grijă de împărăţia cerului, toate ţi se vor adăuga ţie”. Şi atunci eu stau liniştit, ştiu că tata le cuprinde pe toate, le ştie pe toate, mi-a pregătit mie un destin frumos, numai dacă eu voi fi cuminte, dacă nu voi merge la roşu, dar voi merge la verde.”

Europa Liberă: Aceasta e resemnare sau e credinţă?

Vasile Ciobanu: „Aceasta e o tranchilizare totală, dar nu anestezică sau atrofiantă. Ea este liniştea inimii noastre; ea este: pacea mea v-o dau vouă; ea este: ştiu că Dumnezeu le ştie pe toate, mi-a dat toate cele necesare pentru mântuire şi a răscumpărat şi căderea mea. El a răscumpărat trupul lui Adam, pe care noi pe urmă îl lepădăm acolo, că are contaminarea virusului morţii şi viermele în noi este permanent, că dacă duhul pleacă, viermele se pune la lucru şi dacă duhul este în noi, viermele stă cuminte. Şi a plecat duhul cel veşnic din noi şi viermele se pune la lucru. Aceasta este de la Adam cel vechi. El ne îmbracă în Adam cel nou, în perspectiva luminii, în perspectiva trupului care nu este stricăcios şi nu este temporar. Și atunci toate acestea îmi dau o linişte, o siguranţă. Are o singură frică pe lume şi o singură nelinişte creştinul pe pământ, de nimic să nu se teamă, nici de moarte, este o metamorfoză de trecere, Pesach înseamnă „trecere”, Paştele, iar de păcat să se teamă. Unica teamă a omului pe pământ şi preocupare este păcatul: să nu mergi la roşu, omule, mergi la verde! Foarte simplu.”

XS
SM
MD
LG