Linkuri accesibilitate

Să scrii un roman cum ai construi o capcană cu greutate, găsind „echilibrul dintre stabilitate şi fragilitate”...

Să scrii un roman cum ai construi o capcană cu greutate, găsind „echilibrul dintre stabilitate şi fragilitate” – „Stabilitatea previne prăbuşirea de la sine a capcanei, dar prea multă stabilitate ar împiedica-o complet să cadă; fragilitatea îi permite capcanei să cadă uşor atunci când e mişcată de pradă, însă prea multă fragilitate ar face-o să se prăbuşească de la sine” –, acesta pare să fie pariul americanului Michael Punke, autorul romanului Răzbunătorul, Ed. Trei, 2016.

Astfel, în partea întâi a romanului, povestea supravieţuirii vânătorului de blănuri din sec. al XIX-lea Hugh Glass care, după atacul ursoaicei grizzly („Ursoaica îl înfruntă direct, cu trupul răsucit şi încordat ca un arc puternic de trăsură”), este lăsat în grija a doi tovarăşi (să-l îngroape, căci moartea lui pare iminentă), aceştia abandonându-l nu înainte de a-i fura „puţinele bunuri pe care le-ar fi putut folosi ca să se salveze”, tocmai construieşte o astfel de „capcană narativă”. Se-nţelege că Glass „nu avea să moară, pentru că voia să trăiască şi să-i ucidă pe ucigaşii lui”, dar cu ce preţ – suficient să ne amintim scena în care omul rănit luptă cu o haită de lupi, adjudecându-şi în cele din urmă prada acestora (p. 133-141).

„Capcana” astfel întinsă (pe 190 de pagini!) funcţionează în partea a doua a cărţii, şi iarăşi la capătul unor eforturi supraomeneşti, după ce Glass reface în sens invers traseul supravieţuirii, pierzând pe drum mai mulţi tovarăşi ucişi de indienii Arikara: „După ce se târâse o sută de zile spre momentul acesta, perspectiva răzbunării era acum iminentă, forţa necesară pentru împlinirea ei era doar cea a unei uşoare apăsări a unui trăgaci. (…) Asemenea unui om înfometat pus în faţa unui ospăţ, Glass putea să se oprească puţin ca să savureze ultima clipă a foamei care urma să fie potolită”. N-o va face, după ce că „în ochii puştiului a văzut nu răutate, ci frică, nu opoziţie, ci resemnare”, iar viaţa pe care o cruţă se va dovedi una prodigioasă – dar el n-are de unde s-o ştie! –, căci Jim Bridger „a devenit primul alb care a atins apa Marelui Lac Sărat”. Şi cu cea de-a doua viaţă, a nemernicului John Fitzgerald, cum rămâne: i-o va lua sau nu?!

Atâta ar fi de adăugat: Hugh Glass va ieşi învingător – de data asta, în confruntarea cu sine însuşi!

2 mai ’16

XS
SM
MD
LG