Linkuri accesibilitate

Jurnalul săptămânal cu Svetlana Gore.

Nascută în 27 aprilie 1993 la Chisinau. A absolvit facultatea de Jurnalism si Stiinte ale Comunicarii la USM. Reporter la Publika TV, Vocea Basarabiei TV si TVR Moldova.

Luni

Mă trezesc obosită. Nu m-am putut odihni din cauza viselor, sau mai bine zis – coșmarurilor. Din cap nu mi-au ieșit imaginile protestului de ieri, din 24 aprilie. Drapele, pancarde, o mare de oameni supărați care strigă unele și aceleași cuvinte: Dați-ne țara înapoi! Primul lucru pe care l-am făcut a fost să citesc ultimele știri și să verific poșta electronică. Relativ liniștit pentru o dimineață de luni, zic eu. Nu pentru mult timp. Îmi sună telefonul și sunt anunțată că ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, va ține o conferință de presă privind incidentele din cadrul protestului. Oficialul anunță că intentează un dosar penal după ciocnirile dintre protestatari si fortele de ordine. 17 polițiști au fost răniți. Cei vinovați riscă să stea după gratii cel mult opt ani. În acest moment eu nu știu ce să spun, ce să cred și ce să gândesc. În mine se zbat două Svetlane. Prima este cea care a fost ieri la protest, acolo unde a mers pentru a implora guvernanții să-i ofere o viață mai bună, să transforme din țara sa un stat european. Gândurile acestei visătoare sunt imediat întrerupte de cea de a doua Svetlană, jurnalista. Obiectivitate și echidistanță, fără prea multă analiză „sufletească” îmi strigă ea la ureche. La 12:00 merg la altă conferință. Mai mulți experți își dau verdictul despre proiectul de lege privind Codul de Etică și Conduiră a Deputaților. După zeci de argumente, concluzia e scurtă și deloc nouă pentru Moldova: proiect făcut anapoda! Revine jurnalista din mine și renunț la analizele cetățencei din mine. Vin la redacție, scriu, descifrez declarațiile, trimit textul editorilor, fac un voice-over și îl dau la montare. Pe la ora 18:00 ies din redacție. Fix la ora 19:00 ajung acasă și conectez televizorul, pe TVR Moldova.

Marți

Este o dimineață frumoasă. Soarele s-a ivit la fereastra mea dis-de-dimineață. Alături de mine se colăcește încetișor motanul meu. Își găsește un loc deja încălzit de la soare și începe a toarce. Viață de boier, îmi spun în gând. Mai admir vreo câteva clipe priveliștea și mă scol din pat. Începe rutina de dimineață. Profit de moment în timp ce iau micul dejun și trag cu ochiul peste știri dar și peste agendă. Azi este o zi mai liniștită. Ajung la redacție și încep să documentez un subiect despre vaccinuri. Cifrele arată că majoritatea moldovenilor merg regulat la medic pentru a-și lua doza de imunitate. De fapt, datele sunt îmbucărătoare. Mai dau câteva search-uri pe Google și văd că există mămici care refuză să-și vaccineze copilul. Cu siguranță, fiecare mamă știe ce este mai bine pentru pruncul ei. Toată după amiaza sunt prin oraș, la filmări. Reușesc să vorbesc cu câteva mămici. Părerile sunt împărțite, unele sunt pro, iar altele categoric împotriva imunizării. De cealaltă parte, responsabilii de la Ministerul Sănătății dau asigurări că vaccinurile sunt necesare. Mai pe scurt, subiectul a fost dezbătut pe larg la un club de presă. Am revenit la redacție și am recapitulat informațiile pe care le-am asimilat. De altfel, de fiecare dată fac acest ritual când vin de la filmări. În minte îmi derulez toți intervievații și îmi amintesc cele mai „deștepte și tari” declarații. Peste două ore reportajul este gata montat, sau cum îmi place să spun: proaspăt scos din cuptor. În drum spre casă atrag atenția la păpădii. Mama zice că acestea sunt florile mele. Mă uit la ele cu tristețe că deja le-a trecut minunatul galben. Iar nu am reușit să le admir pe îndelete.

Miercuri

Azi e 27 aprilie. Această zi, dată, combinația dintre cifre și litere îmi pare genială. Nu e fără motiv întemeiat, zic eu. Este si ziua mea. Le mulțumesc părinților pentru că m-au adus pe lume. Cu cât mai mult cresc, cu atât mai puține emoții am când vine ziua mea. Țin minte când eram mică nu puteam dormi toată noaptea de la fluturii din stomac. Acum însă, am dormit neîntorasă. De draga dimineață, de la ora opt sunt la Ministerul Apărării. Azi este și ziua drapelului de stat, iar soldații vor onora tricolorul. Prinsă între declarații și luări de cuvânt, îmi sună telefonul. Bunica: scrie pe ecran. Îi răspund și primesc una dintre cea mai frumoasă felicitare. Eu la Chișinău, ea la sute de kilometri distanță dar parcă o simțeam aici lângă mine. De-a lungul zilei am primit și alte urări de bine, cei drept majoritatea pe facebook. Ah, tehnologiile astea, adesea mă întreb ce ne-am face fără ele. Ziua a continuat ca de obicei, redacție, scris, ascultat, editat, citit, montat, vizualizat, aprobat. Nici nu mi-am dat seama cum a trecut timpul. Deja e seara. Ajung acasă și îmi cuprind părinții.

Joi

Ziua aceasta i-am dedicat-o internetului. Și nu, nu am stat toată ziua acasă în pat navingând site-urile de știri sau rețelele de socializare. Am mers la ICT Summit unde s-a discutat despre subiect. Oficialii au vorbit cât de important este să nu ne expunem toată viața pe internet. Au dat exemple, au vorbit despre necesitatea aprobării Legii privind cenzura Internetului. Și dacă tot vorbit despre lumea virtuală, recunosc sunt adesea prinsă de ea. Citeam ce scriu prietenii pe facebook că azi e joia când se coc cozanaci și miroase a copilărie. Gospodinele încarcă fotografii de la piețile alimentare, pachetele mari și neîncăpătoare cu produse. Alții distribuie articole cu sfaturi despre cum să vopsești corect ouăle de paști. Ce să vă mai povestesc, atmosferă de sărbătoare. Nu și la jurnaliști, care lucrează până în ultimul moment. Nu voi uita cum doi ani în urmă, am lucrat în noaptea învierii. Am mers la biserică, am filmat slujba, oamenii și coșurile lor pline de bucate, și cum preoții le-au binecuvântat cu apă sfințită. Atunci am ajuns pe la patru de noapte acasă. Mă bucură că în acest an nu voi fi atât de „norocoasă”. După lucru ajung acasă și o găsesc pe mama la bucătărie. A copt o bucată de cozonac. Oficial, spiritul sărbătorilor pascale au venit, și îmi pare mie, prea devreme în acest an. Motivul este poate că, în ultima perioadă, moldovenii au atât de multe nevoi pe cap, că abia așteaptă un strop de bucurie.

Vineri

Sînt cu gândul la vacanță. Activitățile de pe agendele oficialilor sunt mai puține, iar site-urile parcă publică știri mai optimiste. Toate colegele din redacție povestesc cum, unde și cu cine vor petrece Paștele. Este Vinerea Mare sau a patimilor, adică ultima zi de vineri înaintea Paștelui. Știu că pe la țară se zicea vinerea seacă, și asta pentru că mulți țin postul negru. Mă gândesc că puțini sunt dintre cei care așa mai postesc. Ideea este bună pentru un reportaj, îmi zice producătoarea. Fie, încep căutările. Am nevoie de un erou, pe unde să-l găsesc? Colegele vin cu sugestii, mai dau două-trei sunete. De fapt, azi toată lumea face știri legate de Paști. Probabil toți sunt cu gândul la vacanță. Eu nu sunt o excepție. Mă gândesc la acel miros de la țară, la priveliștea din grădina buncii, la acea atmosferă de lucru când se vopsesc ouăle roșii, se coace pasca, se gătește coșul pentru sfințit. Îmi saltă sufletul de bucurie. Și oamenii îmi par mai fericiți, și văd în ochii lor o sclipire aparte. Pe această notă pozitivă vă zic, un Paște Fericit și Hristos a Înviat! Să avem parte de oameni luminaţi! Saptamana asta deputatii au fost vizitați de Mitropolitul Vladimir care i-a îndemnat să adopte decizii pentru țară și cetățeni. Mi-a plăcut mesajul lui, acela ca deputații să fie mai uniți. Doar că un slujitor al Domnului nu trebuie să se implice in viața politică.

XS
SM
MD
LG