Linkuri accesibilitate

Au trecut 30 de ani de la cel mai mare accident nuclear vreodată înregistrat. Pentru cine nu știe povestea, în dimineața zilei de 26 aprilile 1986, unul din reactoarele nucleare de la Cernobîl a explodat. Tehnic e greu de explicat ce s-a întîmplat, dar adevărul ultim e unul și același: explozia a provocat degajarea masivă de radiații. Sute de mii de oameni din zona imediat înconjurătoare au fost supuși unor doze de radiație mult peste nivelul admisibil. Mediul natural a fost infestat profund. Zona din jurul reactorului a fost abandonată și, după 30 de ani, e un spațiu halucinant care păstrează clădiri și așezări în ruină, lăsate în seama timpului și roase de vreme.

Dar înțelesul marelui accident nuclear de la Cernobîl e, în primul rînd, uman și politic. Statul sovietic și-a arătat, încă o dată, adevărata față. Prima măsură a statului sovietic a fost să ascundă existența accidentului. Populația a fost evacuată din zonă abia după primele 24 de ore. Mii de oameni au purtat sau poartă încă semne de degenerare. Generația născută din ei are o rată oribilă de malformații. Echipele de intervenție trimise la reactor au fost, de fapt, sacrificate. Ca de atîtea ori, regimul sovietic a decis că metoda cea mai sigură e valul uman trecut prin tocător. Pompierii și specialiștii în intervenții nucleare au fost împinși la moarte sigură, în numele eroismului patriotic sovietic. Propaganda sovietică a intrat rapid în funcție și, ca de obicei, a hotărît cum trebuie să arate realiitatea. Mediile de informare și liderii sovietici au negat existența accidentului și au acuzat mediile de informare occidentale de dezinformare. În acest caz, propaganda sovietică s-a bătut cu date și probe științifice recoltate de stații de analiză nucleară și seismică din afara Uniunii Sovietice. În cele din urmă, statul sovietic a trebuit să recunoască, fie și cu jumătate de gură, că la Cernobîl s-a produs un accident. Regimul sovietic se afla, dealtfel, foarte aproape de sfîrșit dar, evident, nimeni nu avea cum să știe, pe atunci, așa ceva. La Cernobîl, regimul sovietic a dat ultima mare probă de atitudine și mentalitate în raport cu ființa umană. Rezultatul a fost, ca întotdeauna, un disprețul sau, mai bine zis, negația completă a ființei umane, în raport cu necesitatea supremă a cauzei comuniste și a liniei ideologice.

Dacă, după 30 de ani, Cernobîl lasă ceva în urmă, în afara dezastrului uman, atunci e vorba de lecția repetată a crimei la care duce inevitabil ideologia înscăunată în fruntea statului. Așa ar spune bunul simț. Dar lucrurile nu stau chiar așa. După 30 de ani, Cernobîl tinde să devină o lecție perversă. Lecția care vorbește despre capacitatea uluitoare a minții umane de a uita sau, mai grav, despre capacitatea de a-și modifica, din interes, amintirile.

XS
SM
MD
LG